Linkuri accesibilitate

Obama în căutarea unor prerogative prezidențiale speciale pe planul negocierilor comerciale


Miza este o prevedere care să ajute salariații americani, în cazul în care își pierd locul de muncă din cauza Acordului de liber schimb cu zona Pacificului.

Presedintele Obama vrea extinderea prerogativor speciale care sa-i permita sa negocieze tratate comerciale, in regim de urgenta. Despre șansele sale, o relatare a corespondentului Europei Libere la Washington.

In perspectiva votarii noului Acord de comert liber cu zona Pacificului, presedintele Obama cere Congresului extinderea prerogativor speciale, care prevad ca orice acord negociat de administratie poate fie adoptat, fie respins de forul legislativ, dar nu si modificat.

Problema este insa ca in Congres cei care pun piedici sint democrati, partidul presedintelui. Senatorul democrat Sandy Levin a intrebat daca presedintele poate obtine de la republicani, care in aceasta situatie il sustin, modificari ale proiectctului care sa-l faca acceptabil si pentru democrati.

Luna trecuta Senatul american i-a oferit presedintelui prerogativa de a negocia acorduri comerciale in regim de urgenta, dar asta dupa o disputa verbala acida cu senatoarea democrata Elizabeth Waren, reprezentind stinga partidului, care este ingrijorata ca acordul intre 12 state din zona Pacificului va afecta negativ situatia lucratorilor americani.

In Camera Reprezentatilor situatia e mai complicata. Miza este o prevedere care sa ajute salariati americani, in cazul in care isi pierd locul de munca din cauza acordului comercial. Prevederea este conditia pentru ca circa 20 de democrati, de votul carora e nevoie sa se alature republicanilor si presedintelui. Echipa acestuia ii acuza pe democrati ca ridica obiectiuni de ultim moment, legate de finantarea pactului ca sa-l blocheze. O problema suplimentara este ca republicanii din Camera nu vor sa sprijine prerogative de negociere speciale pentru presedinte decit daca Pactul din zona Pacificului este adoptat.

XS
SM
MD
LG