Linkuri accesibilitate

„Caricatura ar trebui să pună oamenii pe gânduri şi să-i îndemne să găsească soluţii pentru rezolvarea problemelor”


Pe marginea unei expoziții de caricaturi de la Chișinău

Studenţi ai Facultăţii de Arte Plastice au vernisat astăzi la Biblioteca Naţională o expoziţie de caricaturi, sub patronajul Ambasadei Germaniei la Chişinău. Lucrările rezumă probleme politice şi sociale din Republica Moldova care, în opinia autorilor, duc la dezbinarea societăţii.

Natalia Melinicova, studentă în anul întâi la Facultatea de Arte Plastice are expuse două caricaturi în holul Bibliotecii Naţionale. Prima prezintă problema corupţiei şi înfăţişează un Joker răutăcios care se ţine cu tot dinadinsul de un pachet de ţigări pe care e scris „banii omoară bunul simţ”. De ce un un pachet de ţigări? Pentru că zgârcenia şi corupţia, la fel ca fumatul, provoacă dependenţă şi dăunează inclusiv celor din jur, spune autoarea. Cea de-a doua lucrare semnată de Natalia îi vizează pe politicienii care „hrănesc” electoratul cu promisiuni deşarte. Cu regret, recunoaşte tânăra, nu i-a luat prea mult timp ca să găsească subiecte pentru caricaturile sale:

„Prin aceste lucrări am vrut să împărtăşesc din trăirile care mă frământă. Ne confruntăm cu foarte multe probleme zi de zi, iar o bună parte dintre acestea sunt la suprafaţă. Cele care duc la dezbinarea oamenilor se referă la etnie, limba vorbită, corupţie etc. Toate însă au la bază lipsa bunului simţ. Deseori observ cum în transportul public o femeie însărcinată stă în picioare şi nimeni nu are grijă să-i ofere locul. Nu sunt obişnuită cu un asemenea comportament şi îmi vine greu să-l urmăresc fără emoţii negative”.

În procesul de creaţie, tinerii artişti au fost ghidaţi de cunoscutul caricaturist Alex Dimitrov şi de artistul plastic Vasile Sitari. La cele 20 de caricaturi s-a lucrat în jur de o lună, programul zilnic depăşind câteva ore pe zi. Ambasadoarea Germaniei în Republica Moldova, Ulrike Knotz, spune că deloc întâmplător autorii proiectului şi-a oprit atenţia asupra caricaturilor. Acestea, continuă diplomata, ar putea să-i motiveze pe oameni să abordeze mai productiv problemele cu care se confruntă zi de zi:

„Caricatura este „arta râsului”. Dacă aceasta este reuşită ea face din observator, poate, nu un om mai bun, însă unul mai critic, mai autocritic, mai creativ şi suveran. Împreună cu colegii mei de la Ambasada Germană ne-am gândit că diversitatea etnică din Republica Moldova este o temă minunată pentru caricatură. Am observat că în dezbaterile politice, iar din acestea sunt aici o mulţime, diversitatea etnică şi lingvistică a ţării sunt percepute drept o povară. De fapt, această diversitate reprezintă, în realitate, o bogăţie, un potenţial care ar trebui să fie abordat inteligent şi utilizat pentru binele tuturor”.

Expoziţia întitulată „Problemele societăţii dezbinate reflectate prin caricaturi” va fi deschisă la Biblioteca Naţională până în zece iulie.

Unul din autorii lucrărilor, Victor Ţîţanu, explică ce la ce emoţii se aşteaptă din partea publicului:

„Caricatura, de fapt, ar trebui să pună pe gânduri oamenii şi să-i îndemne să găsească soluţii pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă, mă refer la cele etnice, sociale, politice etc. Republica Moldova oferă un câmp larg de idei pentru asemenea gen de caricatură”.

În prezent, în Republica Moldova nu există o revistă de satiră şi umor unde caricaturiştii să-și poată publica cu regularitate lucrările.

Un motiv ar fi lipsa banilor, spun ei, deoarece ca să fie independenţi de orice influenţă politică o asemenea revistă ar urma să-şi asigure existenţa din vânzări.

Exemplul revistelor „Chipăruş plus” sau „Chipăruş de la Moldova”, lansate după declararea independenţei Republicii Moldova şi care nu au rezistat decât câţiva ani pe piaţă, demonstrează că acest lucru este posibil cu greu.

XS
SM
MD
LG