Linkuri accesibilitate

Ion Sula: „Poziţia noastră este ca fiecare exportator, producător să aibă acces la piaţă”


Interviu cu ministrul agriculturii din R.Moldova

Europa Liberă: Domnule ministru, să direcţionăm această discuţie pe două dimensiuni. Prima, revendicările fermierilor şi doi, cât de disponibili sunteţi dumneavoastră să soluţionaţi problemele cu care se confruntă ei.

Ion Sula: „Guvernul, inclusiv Ministerul Agriculturii, a reacţionat la adresările producătorilor agricoli, fermierilor din Republica Moldova, o parte dintre revendicări au fost soluţionate.”

Europa Liberă: Ce aţi soluţionat?

Ion Sula: „Începând de la creditul polonez, care este funcţional, rata dobânzii de la 3% a fost adusă la 2%. Avem peste 30 de dosare deja depuse în valoare de 25 de milioane de euro. Valoarea totală a proiectului este în jur de 90 de milioane de euro. În premieră avem un aşa proiect în Republica Moldova sau un credit pentru fermieri. Referitor la fondul de subvenţionare, deja a fost aprobat regulamentul, săptămâna aceasta va fi publicat în „Monitorul Oficial” şi de săptămâna viitoare vom putea să începem să facem plăţile pentru subvenţiile din anul 2014 şi, totodată, să primim dosare pentru investiţiile din anul 2015. A fost creat în cadrul Ministerului Agriculturii un grup de lucru pentru elaborarea Legii privind subvenţionarea producătorilor agricoli. Ne propunem ca începând cu anul 2016 să avem legea pusă în aplicare, care ne va da posibilitatea ca fermierul, producătorul agricol să fie asigurat pe următorii cinci-şase ani referitor la principiile subvenţionării. Referitor la importul de produse petroliere, este deja iniţiativa legislativă, Ministerul Agriculturii şi-a expus poziţia.”

Europa Liberă: În ce constă punctul dumneavoastră de vedere?

Ion Sula: „Susţinem ca producătorii agricoli care folosesc motorina sau combustibilul la lucrările agricole să fie scutiţi de accize. Aceasta e poziţia Ministerului Agriculturii. Referitor la cota zero pentru impozitarea producătorilor agricoli, săptămâna trecută a fost o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului Agriculturii şi producătorilor agricoli, urmare a hotărârii Parlamentului a fost creată o comisie de deputaţi, au examinat acest proiect, deja avem şi draftul acestui proiect, urmează să fie susţinut de Legislativ. În ceea ce priveşte accesul la surse financiare, vreau să menţionez că avem un şir de proiecte sau credite preferenţiale diferite de ceea ce le oferă băncile comerciale, creditul „Livada Moldovei” în valoare de 120 de milioane de euro, creditul polonez, creditul „Filiera Vinului” care este destinat sectorului vitivinicol. O parte din bani sunt oferiţi şi de Fondul „Provocările Mileniului” pentru infrastructura postrecoltare, inclusiv pentru sistemele de irigare, care va fi implementat prin unitatea de implementare 2KR. Inclusiv a fost ratificat în Parlament proiectul în comun cu Fondul internaţional de dezvoltare a agriculturii, destinat pentru tinerii antreprenori până la 35 de ani, unde pot accesa un cred şi cu elemente de grant, 300 de mii de lei este creditul, dintre care 40% este grant, deci, 120 de mii de lei tinerii fermieri pot obţine ca grant. Totodată, a fost ratificat în Parlament creditul oferit de Banca Mondială de 12 milioane de dolari pentru susţinerea producătorilor care au avut de suferit în urma sistării exporturilor în Federaţia Rusă, mă refer la produsele viticole şi la fructe. Deci, vor putea să beneficieze atât producătorii de mere, cât şi producătorii de struguri tehnici de acest suport.”

Europa Liberă: Domnule ministru, dar din declaraţiile pe care le fac cei care reprezintă producătorii agricoli, reiese că ar exista o relaţie antagonistă între minister şi aceste structuri ale lor. Poate fi vorba şi despre o cooperare între aceste două entităţi?

Ion Sula: „Avem un dialog şi o comunicare destul de bună cu reprezentanţii producătorilor agricoli. Practic, de câte ori este necesar, eu, în calitate de ministru, şi colegii din minister am oferit toată deschiderea de a menţine această comunicare, pentru că ministrul Agriculturii reprezintă sectorul agricol şi poziţia mea este să fim alături de producători, împreună, în aşa fel ca să depăşim situaţiile de neînţelegere.”

Europa Liberă: În altă ordine de idei, la Chişinău, în Republica Moldova s-au aflat experţii veniţi din partea Federaţiei Ruse pentru a se convinge încă o dată dacă există calitate la produsele care se exportă pe piaţa Federaţiei Ruse. S-a deblocat această cooperare moldo-rusă pe segmentul agricol?

Ion Sula: „Da, într-adevăr au fost reprezentanţii Rosselhoznadzor la Chişinău. Săptămâna trecută am avut o întâlnire la Milano şi cu viceministrul agriculturii al Federaţiei Ruse. Echipa de experţi s-a întors în Federaţia Rusă. Suntem în aşteptarea deciziilor care vor fi luate de conducerea Serviciului Federal de supraveghere fitosanitară şi veterinară, de Rosselhoznadzor.”

Europa Liberă: Dar atunci când partenerii ruşi totuşi aleg pe sprânceană cu cine vor ei să colaboreze nu afectează această atitudine alţi producători din Republica Moldova? Pentru că este un tratament inegal.

Ion Sula: „Poziţia noastră este ca fiecare exportator, producător să aibă acces la piaţă, nu trebuie să-i divizăm după aşezarea geografică sau după alte criterii. Sunt reguli internaţionale care trebuie puse în aplicare şi respectate. Decizia nu ne aparţine nouă ca minister responsabil de politici sau chiar Agenţiei Naţionale pentru Siguranţa Alimentelor.”

Europa Liberă: Dar pe interior tot trebuie să fie o solidaritate între toţi producătorii.

Ion Sula: „Pe interior eu consider că solidaritatea există. Dar atunci când eşti impus, spre exemplu, fie că din şase companii, care exportă carne, numai două să exporte, sigur că nu este echitabil şi trebuie să facem tot posibilul ca toţi producătorii sau exportatorii care se conformează acestor cerinţe privind exporturile de produse pe o anumită piaţă să aibă acces liber la această piaţă.”

Europa Liberă: Aveţi un răspuns clar când Federaţia Rusă ar putea să ridice embargoul pentru vinurile moldoveneşti?

Ion Sula: „Astăzi nu-l avem. Cunoaştem numai că săptămâna trecută două companii au primit dreptul de a exporta în Federaţia Rusă. Urmează să prezinte deja produse lor pentru a fi verificate încă o dată, ca să primească acest drept. Sunt în aşteptare, cunosc că vor fi şi alte companii. Suntem în aşteptarea deciziilor de al Rospotrebnadzor.”

Europa Liberă: Producţia din stocuri este înghiţită de alte pieţe?

Ion Sula: „O parte din producţie este exportată şi pe alte pieţe. Producătorii de vinuri şi exportatorii au diversificat în ultima perioadă piaţa de desfacere. Totuşi, aceasta nu înseamnă că trebuie să evităm piaţa Federaţiei Ruse, pentru că este o piaţă atractivă, acolo unde consumatorul cunoaşte produsele moldoveneşti şi producătorii de vinuri din Republica Moldova.”

XS
SM
MD
LG