Linkuri accesibilitate

Ciocnirile din Ucraina pun în lumină divergențe în privința drepturilor gay


La Marșul egalității de la Kiev

La Marșul egalității de la Kiev

Petro Poroșenko și-a exprimat sprijinul pentru comunitatea gay, ceea ce nu a mai făcut nici un alt președinte ucrainean înainte.

Petro Poroșenko și-a exprimat sprijinul pentru comunitatea gay, ceea ce nu mai făcuse nici un alt președinte ucrainean înaintea lui.

Vorbind la o conferință de presă înaintea marșului gay de la 6 iunie, de la Kiev, Poroșenko a spus că evenimentul trebuie să se țină și că a participa la el „este dreptul constituțional al fiecărui cetățean ucrainean”. Poroșenko a adăugat, totuși, că el nu va participa.

Atacul brutal asupra marșului de la Kiev, care s-a sfârșit după numai o jumătate de oră, arată că Poroșenko și cei la fel de progresiști ca el se confruntă cu o rezistență puternică în societatea ucraineană predominant creștin-ortodoxă.

Zorian Kis

Zorian Kis

Zorian Kis, activist LGBT participant la „Marșul egalității”, a spus că violențele pun în lumină divergențele profunde în privința drepturilor gay printre suporterii „Maidanului”, mișcarea de protest care l-a înlăturat de la putere pe președintele Viktor Ianukovici, aducându-l la conducere până la urmă pe Poroșenko.

„Acum ne dăm seama că oamenii care s-au aflat pe Maidan aveau înțelegeri diferite despre ce înseamnă Europa. Este limpede că unii cred că putem alege anumite lucruri din Europa, pe care le acceptăm, dar respingem altele” – a spus Kis.

În remarcile sale din 5 iunie, Poroșenko a spus: „În ce privește Marșul egalității, eu îl privesc din dubla perspectivă de președinte creștin și pro-european, și cred că acestea sunt două idei perfect compatibile”.

Dar primarul Kievului, Vitali Klitscko, un personaj-cheie în protestele de pe Maidan, a cerut organizatorilor să anuleze marșul, invocând posibile provocări și „momentul nepotrivit”.

Marșul, a spus el, riscă să dividă și mai mult Ucraina, care deja luptă cu separatiștii din est.

Mișcarea ultranaționalistă „Sectorul drept”, activă în protestele de pe Maidan, a mers mai departe promițând să zădărnicească marșul.

„El nu doar că are rostul de a provoca decăderea morală a poporului ucrainean, dar își propune să scuipe pe mormintele celor care au murit luptând pentru Ucraina”, a spus Dmitro Iaroș, actualmente parlamentar, într-o postare pe Facebook. „Avem destule pe cap, dar trebuie să ne concentrăm și asupra acestui rău”.

Deși „Sectorul drept” nu a fost implicat explicit în atac, presa ucraineană i-a descris pe agresori ca activiști de extremă-dreapta.

Ei au aruncat cu pietre și petarde în participanți, i-au scuipat, au rupt posterele pe care le purtau și au strigat înjurături homofobe. Membri ai Bisericii ortodoxe și un grup de cazaci au fost prezenți și ei, amenințând să-i „biciuiască” pe activiști.

Aproape 30 de oameni au fost arestați, iar câțiva polițiști au fost răniți în ciocnirea cu extremiștii.

Atât atacul, cât și poziția agresivă a „Sectorului drept” au fost criticate de unii ucraineni. „Steaua „Sectorului drept” a apus astăzi”, a scris Alexander Roytburd, un artist, într-o postare pe Facebook. „Au reușit să evite capcana anti-semitismului, dar au căzut în capcana homofobiei”.

Dar, în linii mari, spun activiștii pentru drepturi LBGT, societatea ucraineană a asistat la evenimente în tăcere.

În vreme ce mulți ucraineni se feresc să ia poziții publice anti-gay, ei cred că problema LGBT este deplasată în țara lor.

„Nu există discriminare împotriva homosexualilor în Ucraina, este o problemă inventată” a spus Europei Libere purtătorul de cuvânt al „Sectorului drept”, Artem Skoropadskiy. „E război, de ei țin marșul acesta, care nu poate considerat decât o provocare?”.

Pentru comunitatea LGBT din Ucraina, discriminarea este ceva foarte real.

Ucraina a adoptat cu mari eforturi o lege anti-discriminare care poate proteja și minoritățile sexuale, deschizând astfel calea liberalizării vizelor europene. Dar ostilitatea față de persoanele LGBT rămâne profundă.

Un sondaj din 2013 a arătat că 80% din ucraineni dezaprobă homosexualitatea, care a fost până în 1991 delict penal.

Potrivit asociației pentru drepturile gay ILGA Europe, Ucraina se află pe unul din ultimele locuri în privința acceptării minorităților sexuale.

Konstantin Gnatenko, un cântăreț, cantautor și fost jurnalist care se declară gay, spune că a primit amenințări prin SMS pentru participarea la protestele de pe Maidan, iar în cele din urmă a fost bătut.

Deși dorește din toată inima ca Ucraina să se integreze în Europa, el crede că țara lui nu are ce căuta în lumea occidentală atâta vreme cât minoritățile sexuale sunt persecutate.

„Suntem o țară homofobă și e corect să nu avem vize liberalizate. Nu le merităm”, a spus Gnatenko.

XS
SM
MD
LG