Linkuri accesibilitate

Liberalii și-au continuat mitingul pe scena instalată în PMAN, în timp ce reprezentanții Platformei Civice „Demnitate și Adevăr” au început și ei acțiunile de protest.

Platforma Civică „Demnitate și Adevăr” organizează un miting de amploare în scuarul Catedralei, iar Partidul Liberal se întâlnește cu alegătorii în Piața Marii Adunări Naționale, cu o săptămână înainte de alegerile generale locale din 14 iunie. Așadar, vorbim despre două evenimente care se organizează în același loc. Reprezentanții Platformei Civice „Demnitate și Adevăr” au adunat oamenii în stradă, cerând eliminarea clanurilor mafiote și oligarhice de la putere.

Încrederea cetățenilor scade tot mai mult în cei care conduc astăzi țara, nemulțumirea și revolta i-a scos pe aceștia în stradă, spun câțiva participanți cu care am reușit să stăm de vorbă.

Organizatorii au rugat participanții să fie prezenți fără simbolică de partid la acest eveniment. Pot fi văzute doar tricolorul și steagul UE.

Cu o întârziere de jumătate de oră PL și-a început mitingul cu alegătorii săi. Deputatul liberal Ion Ciobanu, vorbind în fața celor prezenți, iar numărul acestora nu este atât de impresionat, a spus că după alegerilor locale criza politică ar putea exploda, și a mai declarat că guvernanții de astăzi se tem de integrarea europeană, le este frică pentru că ar putea ajunge la pușcărie. Deputatul liberal a amintit și despre jaful secolului de la BEM, fără să precizeze că din 2009 până în 2013, perioada când s-au produs delapidările, au făcut și ei parte din actul guvernării.

La ora 12 s-a produs un haos, pentru că liberalii își continuau mitingul pe scena instalată în PMAN, în timp ce reprezentanții Platformei Civice „Demnitate și Adevăr” au început și ei acțiunile de protest. Vorbitorii din partea Platformei „Demnitate și Adevăr” se arată indignați că se adâncește dezbinarea societății la care contribuie și PL. Ei interpretează acțiunile PL din această zi ca o dovadă că Ghimpu ar fi în cârdășie cu Plahotniuc.Ei scandează: „Liberali, veniți cu noi”, „Noi suntem poporul”, „Miliardul înapoi, Drăguțanu la gunoi!”.

De partea cealaltă cu un discurs către cei prezenți în PMAN se adresează prim-vicepreședintele PL Dorin Chirtoacă. El spune că atunci când doi se ceartă, câștigă al treilea, referindu-se la Platforma „DA” și la cei de la guvernare, sugerând că, în această situație, PL ar fi cel care câștigă.

Totodată Dorin Chirtoacă a mai spus că, în timp ce Chișinăul a investit un miliard de euro în capitală, cei de la guvernare au furat un miliard. Vorbitorul a zis că forțele anti-PL ar vrea ca primăria și Moldova să ajungă în mâna lui Putin, afirmând: „Chișinăul va merge pe calea integrării în UE. Dorin Chirtoacă spune că țara e furată de Vladimir PLahotniuc, Marian Lupu,Vlad Filat și Vladimir Voronin.Adepții primarului degrevat scandează:„ Chirtoacă, noi suntem cu tine”.

În acest moment a luat cuvântul, Mihai Ghimpu, președintele PL, care i-a rugat pe cei de la Platforma „DA” să se potolească și să nu lase să se încingă spiritele pentru că nu PL l-a adus pe Voronin la guvernare, PL luptă pentru dreptate și adevăr.

Poliția se află la datorie, asigurând ordinea publică pentru manifestațiile pașnice. Între timp sondajele de ultimă oră dau stânga învingătoare în alegerile locale.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG