Linkuri accesibilitate

Alba Iulia - umbrele trecutului și cu o modernitate vibrantă


O lansare de carte Vladimir Tismăneanu și vernisajul unei expoziții Devis Grebu.

Dacă există un oraș în România în care umbrele trecutului se intersectează cu o modernitate vibrantă, acesta este Alba Iulia. Este meritul incontestabil al celor care au făcut din management-ul cultural o profesiune de credință. Renovarea vechii Cetăți este de-a dreptul spectaculoasă, făcând din Alba Iulia un concurent autentic pentru localități similare din Europa Centrală și de Vest. Un mare scriitor compara orașul, în actuala sa alcătuire, cu Graz-ul austriac, ba chiar afirma că Alba Iulia este deasupra.

Săptămâna trecută, Alba Iulia a găzduit două remarcabile evenimente. Primul a fost inaugurarea unui ciclu de dezbateri, urmând să aibă loc periodic, vinerea, pe teme de intensă actualitate intelectuală, politică, culturală și morală.

Prima prelegere din acest program-proiect a fost susținută de profesorul Vladimir Tismăneanu de la Universitatea Maryland în sala Senatului Universității „1 Decembrie” din Alba Iulia, cu tema „Mai are totalitarismul un viitor?”. Cu același prilej, a fost lansat volumul „Efigii ale unui coșmar istoric" (Humanitas, 2015), prezentat de criticul și istoricul literar Mircea Mihăieș, directorul revistei „Orizont" din Timișoara. La prelegere au participat autorități locale, inclusiv primarul orașului și președintele Consiliului Județean.

Sâmbătă, 30 mai, la galeria de artă din superbul centru al orașului, a avut loc deschiderea expoziției artistului plastic, redutabil editorialist vizual, Devis Grebu. Au participat primarul Mircea Hava, city managerul Nicolaie Moldovan și multe alte personalități locale. Au luat cuvântul, pentru a vorbi despre semnificația perenă a operei artistului Grebu, despre relația dintre viziunea sa și cristalizarea valorilor democratice prin artă, Dna. Doina Biro, directoarea formidabilei biblioteci Batthyaneum, profesorii Mircea Mihăieș și Vladimir Tismăneanu.

Alba Iulia își așteaptă așadar vizitatorii cu porțile deschise, fiind un spațiu ideal pentru jocul dezinhibat al ideilor și formelor vizuale.

XS
SM
MD
LG