Linkuri accesibilitate

De altfel, Germania și Franța par să fi căzut de acord asupra unei Uniuni Europene restrînse, mai mult sau mai puțin egală cu statele avansate ale zonei euro. Planul confirmă miopia optimistă în care intensificarea integrării europene provoacă o mai bună dezintegrare. În chiar clipa în care Europa se preface în blocuri lipsite de interes comun, Germania își întoarce privirea spre sine și insistă pe un exercițiu de corectitudine europeană menit să consolideze exemplar zona euro. Mișcarea va plasa, evident, statele UE din afara zonei euro la o distanță sporită de centru și va întări tendința de stratificare a Europei.

Sudul, dar mai ales Estul, vor deveni semi-oficial locatari ai unei Uniuni Europene de rangul doi. Prețul e discutabil. Dacă e vorba doar de fixația germană care cere un euro protejat, atunci riscurile sînt de neînțeles. În fond, Germania pune zona euro înaintea Europei pentru că nu poate accepta să trăiască pentru un timp, un pic mai rău. Punctul de vedere economic e la putere în Germania. Punctul de vedere politic e absent.

Oricît ar părea de curios, această situație spune că Germania e un stat slab. Obsesia exporturilor nu va face față crizei politice pe care o alimentează involuntar. Cei ce repetă, de un număr de ani, că Germania trebuie să conducă, înțeleg prin asta curaj politic. Germania e, însă, redusă la propriul succes economic și e, în continuare, condiționată sever de povara memoriei istorice. Trauma războiului a permis instalarea unui complex politic și militar care înseamnă refugiul în excelență economică, dependența de relația cu Rusia, dar și o teribilă răstălmăcire a necesităților europene.

Dacă rezultatul ușltimilor 70 de ani de istorie va fi o Mini-Super-Europă înconjurată de state tampon și blocuri precare, visul european se va sfîrși cu un blocaj fără viitor. Esteuropenii au așteptat mult de la Parteneriatul cu Europa. Vocile resentimentare se vor grăbi să spună că singurul lucru sosit de la Bruxelles e austeritatea. Nu e adevărat.

Fără asistența și cooperarea cu Uniunea Europeană, Estul ar fi fost o colecție de republici ciudate și anapoda, dominate de Rusia și de propria inepție. Însă Estul European nu poate rămîne la jumătatea drumului. Instalarea unui status quo indecis și negociabil va bloca dezvoltarea statelor Estului, de o parte și de cealaltă a frontierei Uniunii Europene. Proiectul european nu se va finaliza și, din acest motiv, va deveni mai fragil și, în cele din urmă, perisabil. E complet inutil și chiar lipsit de onestitate să explicăm fractura Vest-Est prin lipsa de calitate politică a Europei de Est. În fond, Europa de Est e rezultatul istoriei europene exact în aceeași măsură ca Europa de Vest.

Corupția, accesele anti-liberale și subdezvoltarea Estului vor fi contracarate foarte greu și asta numai și numai dacă vor fi asumate la nivel european. Valul de recomandări severe plecat spre Est se întețește, în mod suspect, pe măsură ce angajamentul politic al Vestului scade. Ar fi o mare eroare ca insistența asupra reformelor să fie paravanul care maschează dezangajarea politică a Vestului într-o zonă care a început, totuși, să meargă în direcția bună. Ca în atîtea alte situații grave, clișeele își găsesc rostul: Europa va fi doar împreună sau nu va fi deloc.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG