Linkuri accesibilitate

Capitala este lipsită de un plan de dezvoltare comun între zonele urbane și suburbii


La Budești...

La Budești...

O concluzie a planului de dezvoltare teritorială a municipiului Chișinău, realizat cu suportul PNUD Moldova.

Centura de orășele şi comune de la periferia capitalei, chiar dacă face parte din componența municipiul Chișinău, se confruntă cu problemele tipice pentru oricare localitate rurală din Republica Moldova: drumurile sunt de țară, apeductul și iluminatul stradal acoperă parțial localitățile, iar rețelele de canalizare este o raritate.

Anume aceste probleme ar fi, în viziunea unor primari de suburbii, piedici pentru potențialii investitori. Iar faptul că aici economia nu prinde încă viața duce la menținerea bugetelor austere, din care cauză primarii își pun speranțe în alocările de la bugetul municipiului.

Din rapoartele de activitate ale structurilor primăriei rezultă că în ultimii ani spre satele și orașele din suburbii au mers parte din bani destinați îmbunătățirii rețelei de apă și canalizare, dar și pentru gazificare. Totuși, cele câteva zeci de milioane alocate este un colac prea mic de salvare, iar decalajul de dezvoltare dintre oraș și localitățile rurale din jurul capitalei a rămas la fel de mare.

Spre exemplu, abia la sfârșitul anului 2010 orașul Durlești a fost conectate la rețeaua orășenească de canalizare, fiind o premieră pentru operatorul de apă și canalizare din oraș care și-a extins astfel serviciile în municipiu. În prezent, peste 20 de localități au fost branșate la apeductul central, în unele situații însă aceste rețele nu acoperă întreg orașul sau satul. Până la urmă, și bugetul municipal are anumite limite.

O altă provocare pentru suburbii este circulația transportului public. Mobilitatea din acest punct de vedere lasă mult de dorit. Experții au constatat că în unele localități a sporit densitatea populației, un motiv în plus pentru edili să regândească sistemul de transport urban. Or, legătura capitalei cu suburbiile o fac cele mai devotate hârburi ale parcului de autobuze.

Odată la patru ani, locuitorilor din suburbii li se promite totuși marea cu sarea: modernizarea parcului de autobuze, extinderea liniilor de troleibuze, repararea drumurilor, managementul modern al deșeurilor și multe altele. În planul de dezvoltare teritorială a municipiului Chișinău, realizat cu suportul PNUD Moldova, se arată că sunt multe discrepanțe, dar cel mai mult lipsește capitalei un plan de dezvoltare comun între zonele urbane și cele rurale.

XS
SM
MD
LG