Linkuri accesibilitate

René Kubášek: „România are în străinătate o reputație care nu corespunde deloc realități”


René Kubášek (foto:George Hari Popescu - bicla.ro)
René Kubášek (foto:George Hari Popescu - bicla.ro)

Interviu cu fostul director al Centrului Ceh de la București.

René Kubášek a activat patru ani și jumătate la Centrul Ceh din București, a convins artiști români să-l remixeze pe (compozitorul ceh) Dvořák, a înotat în Delta Dunării prin plancton fluorescent, iar în munți a aflat rețete secrete ale marmeladei de măceșe. René spune că România trece acum prin schimbări fundamentale, pe care este păcat să nu le trăiești chiar la fața locului. Un interviu pe care René Kubášek l-a acordat revistei „Respekt” de la Praga este tradus de Mircea Țicudean.

- Despre București se vorbește printre tinerii europeni inițiați ca despre Berlinul anilor 1990. Nu este o exagerare?

Unii își imaginează Bucureștiul ca pe un fel de monstru ceaușist de beton. De fapt e un oraș minunat, centrul lui mai larg e alcătuit din vile construite cândva la cumpăna secolului XX, adesea deteriorate de cutremurele frecvente. Unele dintre ele au trecut prin restituție, iar noii proprietari nu au bani de reparații. În asemenea vile apar mereu ba o galerie nouă, ba un club sau un bar, răsar ca ciupercile după ploaie și dispar din nou. În ele se organizează acțiuni originale… Dinamica de acolo este enorm de interesantă, amintește mult nu doar de Berlin, ci și de Praga anilor 1990. La noi, la Centrul Ceh, veneau anual cam o sută de artiști și alți oaspeți cehi, însoțiți de acasă cu cuvintele: „Aveți grijă de voi pe-acolo!”, dar toți au fost încântați până la urmă de București și de întreaga țară. România are în străinătate o reputație care nu corespunde deloc realității. Criminalitatea este întocmai ca în alte state europene, găsiți acolo o natură fantastică, iar în plus țara trece printr-o perioadă extraordinar de interesantă.

- În ce sens?

În ultimii cinci ani a început să se formeze acolo societatea civilă și puteți vedea limpede cum întreaga țară se pune în mișcare. Deși revoluția română a avut loc în aceeași perioadă ca revoluția de catifea din Cehia, și- mai mult – a fost cea mai sângeroasă din centrul și estul Europei, până în ziua de astăzi mulţi români ezită să numească acele evenimente revoluție, se vorbește mai degrabă despre „evenimentele din decembrie”. În vreme ce în Cehia au ajuns la putere dizidenții și s-a constituit de la început societatea civilă, în România, chiar dacă au fost executați dictatorul și soția lui, imediat după aceea comuniștii din a doua garnitură au preluat conducerea și sunt practic și acum, împreună cu „ucenicii” lor, elita politică. De exemplu primul președinte post-revoluționar a devenit Ion Iliescu, cadru de partid comunist, care încă din iunie 1990 a trimis împotriva celor care protestau pe străzi (la București) împotriva unor evoluții post-revoluționare mineri cu lopeți, cărora poliția pasivă le-a permis să incendieze redacțiile ziarelor și să vandalizeze universitatea bucureșteană. Și Iliescu este până în ziua de azi senator influent, cu legături strânse cu actualul premier, de exemplu.

- Dar ce i-a pus în mișcare pe români?

Cred că a atins maturitatea o generație de oameni care au studiat în străinătate, au călătorit prin lume, sunt educați și deschiși și văd că lucrurile pot fi altfel. Potrivit estimărilor zece procente din douăzeci de milioane de români trăiesc în străinătate, mulți se întorc, iar această generație deja își cere drepturile, este mai pretențioasă, nu este indiferentă, ci activă. Momentul de cotitură care a unit această generație a fost după părerea mea dosarul Roșia Montană. Roșia Montană este o mină veche de aur, la propriu, cea mai mare din Europa, din care s-a extras încă de pe vremea romanilor. Mina aceea este un monument istoric însemnat, veche cam ca și Colosseumul, în plus este situată într-o zonă protejată minunată din centrul României. O companie canadiană a primit în jurul anului 2000 dreptul de exploatare a minei. Ca să poți face minerit într-un loc ca acela e nevoie de o mulțime de derogări, iar firma aceea le-a obținut, una câte una, în ultimii 14 ani. Când în urmă cu doi ani se părea că parlamentul va permite exploatarea minei, și încă cu cianuri, ceea ce în multe țări este interzis, au ieșit în stradă zeci de mii de oameni. Protestele nu aveau lideri, nici conducere. Le unea însă tocmai această chestiune ecologică. Demonstranții s-au adunat prin Facebook, ideologia lor este și de dreapta, și de stânga, dar în general sunt oameni tineri, educați, care cer schimbarea. Uneori fenomenul este numit „revoluția hipsterilor”.

- Care a fost deznodământul?

În prezent legea nu este aprobată, iar mina nu se exploatează. Firma amenință (statul român) cu arbitrajul.

- Zeci de mii de oameni ieșiți pe stradă tot nu reprezintă însă neapărat dovada vreunei schimbări razante în societate.

Poate nu, dar în aceeași direcție arată alegerile prezidențiale de anul trecut, când românii și l-au ales prin vot direct pe interesantul și carismaticul Klaus Iohannis. Fostul primar al Sibiului este etnic german din România și în plus de religie evanghelică, așa că alegerea lui într-o țară foarte creștin-ortodoxă apare ca un mic miracol.

- Ați trăit acolo mai bine de patru ani. A fost ceva ce – dimpotrivă – nu v-a prea plăcut?

Bineînțeles. Chiar și pentru un ceh, nivelul corupției de acolo este de neimaginat. Eu nu m-am izbit de ea personal, dar în mod indirect foarte des. De exemplu, chiar dacă oamenii își plătesc asigurarea medicală, nu există ca cineva să vă consulte dacă nu-i puneți banii pe masă dinainte. Când mergeți în vizită la un pacient, trebuie să plătiți portarului, apoi trebui să plătiți pentru operație, iar apoi fiecărei asistente care se îngrijește de bolnav. Dar și în această privință România se schimbă, în fruntea agenției anti-corupție a ajuns o judecătoare tânără și energică, iar astăzi nimeni nu mai poate fi sigur de nimic – în închisoare se află atât fratele fostului președinte, cât și câțiva miniștri din guvernele anterioare. Dar corupția la nivelul cel mai de jos, care este un afront la demnitatea umană, e însă în continuare înspăimântătoare. Iar mână în mână cu corupția merge cultura politică. S-a întâmplat de exemplu ca douăzeci sau treizeci de deputați să treacă tam-nisam dintr-un partid în altul. Politica este în România foarte închisă, iar oamenii care se implică și sunt activi politic, cu anumite excepții, nu ajung în politică, îi limitează tot felul de piedici birocratice și financiare care împovărează candidaturile nou-veniților sau înființarea de partide noi. Oamenii noi nu ajung ușor nici în mass media, care în România sunt mult mai puțin independente decât la noi. În fine – un tablou trist este și enorma minoritate romă de acolo, care e discriminată în fel și chip, iar România nu-și bate capul cu ea. În primul rând (României) îi este rușine de romii ei, pentru că-i strică bunul renume în străinătate. Din această cauză România și-a schimbat prescurtarea oficială sub care este cunoscută țara – sportivii nu mai poartă pe tricouri „ROM”, de la „Romania”, ci „ROU”, de la „Roumanie”, grație faptului că prescurtarea internațională poate fi după modelul englezesc sau franțuzesc. „ROU” figurează astăzi și în cardurile de identitate și pașapoarte.

- Printre plusurile României ați numit natura. Și experții spun că natura neatinsă de acolo este unicat la scară europeană. În ce măsură reușesc românii să o protejeze?

René Kubášek, la sediul Europei Libere de la Praga
René Kubášek, la sediul Europei Libere de la Praga

Românii sunt foarte mândri de natura lor, mereu vorbesc de asta. Pe mine personal m-a fermecat delta Dunării, care în ultima fază se răsfiră într-o rețea de brațe cu lățimea de până la 90 de kilometri. Aproape 90% dintre speciile de păsări migratoare se opresc tocmai în delta Dunării. Când intri în apă în august, vezi plancton fluorescent – te înconjoară milioane de punctulețe mărunte, verzi, sclipitoare, e o experiență cu adevărat magică. Pe de altă parte, protejarea naturii nu este tocmai o prioritate. Printre români continuă să fie foarte îndrăgită vânătoarea. Vânător pasionat a fost însuși Ceaușescu, vâna animale pe care i le aduceau în calea puștii gonacii, inclusiv urși, era în stare să ucidă la o partidă de vânătoare o sută de animale. Până în ziua de azi a merge la vânătoare se numără printre activitățile de bonton, pentru elita românească vânătoarea este echivalentul golfului în occident. Pe vremuri pădurile dese ale României erau de stat și nu existau nici un fel de regulații. Când au fost privatizate, le-au cumpărat mai ales firme multinaționale străine; iarăși nu s-au introdus nici un fel de regulații, așa că pădurile sunt exploatate extensiv, în mod legal sau ilegal. Am numeroase amintiri triste din excursiile la munte, unde am întâlnit zeci de camioane care transportau în remorci copaci uriași.

- Ce ar putea învăța Cehia de la România?

Cea mai mare deosebire pe care am observat-o după ce m-am întors este că în ciuda tuturor problemelor de acolo, există mult mai multă energie pozitivă și mai multă tihnă, un nivel mai scăzut de frustrare. Românii sunt într-adevăr mândri de țara lor, au un patriotism frumos – în nici un caz naționalism. Așa că nu pare nimănui ciudat dacă într-o zi de sărbătoare națională omul își ia familia, ia un steguleț al țării și merge la vreo paradă, și asta chiar și în rândul tuturor minorităților care locuiesc acolo.

Refacere economică

- În România se construiește un radar american care trebuia inițial să se afle în regiunea cehă Brdy. A fost acolo o dezbatere la fel de pasionată ca la noi?

Acolo nu a avut loc vreo dezbatere despre radar, în România încă nimeni nu se așteaptă ca cetățeanul de rând să se poată exprima în chestiuni așa de importante. Când mi-am întrebat prietenii despre radar, marea majoritate mi-au spus că aud de la mine prima oară de așa ceva. Le-am povestit ce discuții a provocat radarul în Cehia, ce temă explozivă a fost și cum a divizat societatea. N-au prea înțeles. România este unul din aliații cei mai mari ai Statelor Unite, există acolo o mare bază aeriană militară americană. De altfel dacă am avea ca vecină Ucraina, iar peste Marea Neagră ar fi Rusia, poate am fi și noi mai deschiși colaborării cu americanii.

- Cât de importantă este acolo tema războiului din Ucraina?

René Kubášek la Bucureşti
René Kubášek la Bucureşti

În Ucraina trăiește o minoritatea românească cu aproximativ 200.000 de membri, așa că la nivel politic conflictul se discută foarte des, de exemplu parlamentul discută posibilitatea ca tinerii să treacă prin controale medicale ca să se vadă cât de pregătită ar fi populația în eventualitatea unui război. În mod excepțional asupra unor asemenea subiecte există un consens în tot spectrul politic, de pildă în ce privește sporirea cheltuielilor pentru apărare. Dar trebuie făcută distincția între politică și societate – cu siguranță nu este o temă de discuție cotidiană între oameni.

- Dar ce interesează atunci societatea?

La țară sunt problemele economice, mai ales șomajul. În orașe tema principală sunt tensiunile atotprezente – oriunde privești, se simte o anumită dinamică; oamenii cer schimbări. Deja nu mai sunt indiferenți, încep să se implice, sunt mai activi. Nu demult au ieșit în stradă sute de oameni după ce Camera Deputaților a refuzat să ridice imunitatea unui senator influent, deși DNA emisese mandat de arestare pe numele său.

- Printre cicatricile românești din epoca Ceaușescu se numără și distrugerea economiei. Cum merge efortul de relansare?

Este drept că din cauza problemelor de subzistență mulți lucrează în străinătate, copiii li-i cresc bunicii. Însă progresul făcut de România este enorm și oricine a cunoscut țara înainte va fi șocat de schimbare.

- Cam care este, de exemplu, nivelul salariilor în comparație cu Cehia?

Statisticile sunt un lucru – potrivit lor salariul mediu se află undeva în jurul a patru sute de euro pe lună – iar alt lucru este economia tenebră, care formează peste 30% din economia totală: de exemplu majoritatea covârșitoare a cumpărăturilor de legume, fructe, brânzeturi sau carne se fac în piețe, unde nimeni nu înregistrează plățile, iar din asemenea tranzacții nu se plătesc impozite. Mulți își completează salariile cu munci la negru, în care plățile se fac „la mână”.

La măceșe în Banat

- Una din minoritățile etnice ale României este aceea cehească din Banat. În ce măsură mai este prezent acolo elementul cehesc?

În Banat sunt șase sate care sunt practic cehești 100%. Se vorbește ceha cum o vorbeau înaintașii noștri în sec. XIX, când cehii s-au mutat în Banat ca să colonizeze pământuri la granița austro-ungară. Viața trebuie să fi fost acolo tare grea la început, era sălbăticie absolută, dar pe de altă parte și datorită faptului că satele sunt așa de izolate prin păduri și-au păstrat cultura și tradițiile originale unice, pe care acasă le cunoaștem numai din povestiri, din vizitele la sărbători folclorice sau de la muzeul etnografic.

- Problema este însă că oamenii pleacă.

Da, astăzi mai trăiesc acolo numai cam 3000 de oameni, practic toți tinerii au plecat în Cehia sau în orașe mai mari din regiune, cum este de exemplu Timișoara. Este logic, pentru acolo alte slujbe decât în agricultură nu sunt. De pildă în cel mai mic dintre satele cehești, Ravensca, în urmă cu doi ani a trebuit să se închidă școala, pentru că mai rămăseseră numai doi elevi. Așa că rămân acolo mai ales vârstnicii, apoi oamenii în jurul vârstei de 50 de ani care nu pleacă pentru că nu vor să-și lase de izbeliște părinții bătrâni. Se îngrijesc mai departe de gospodării cu vite și cu terenuri mari. Cehia se străduiește să-și sprijine minoritatea din Banat, pentru că e vorba de o componentă absolut unică a moștenirii noastre culturale, iar tradițiile care s-au păstrat acolo nu mai există practic la noi. În fiecare an în august la Eibenthal se organizează festivalul muzical la care sosesc multe autobuze din Cehia. În Banat este activă de asemenea (organizația umanitară cehă) „Člověk v tísni” („Omul la strâmtoare” – n. trad), ale cărei proiecte au fost de la bun început cruciale – cu ajutorul ei s-au reparat de pildă drumurile, conductele de apă sau școlile.

- Nu transformă oare excursiile din Cehia viața „naturală” a cehilor bănățeni într-un „show”?

Deocamdată nu – încurajarea turismului cumpătat în Banat le aduce localnicilor venituri. Acolo nu există hoteluri și pensiuni, așa că turiștii se cazează și iau masa la săteni. În afara de faptul că reprezintă un binevenit ajutor financiar, asta îi motivează pe localnici de pildă să țină vacă, pentru a avea lapte, pentru a face din el brânză… De pildă doamna Pražáková din Ravensca, mi-a povestit odată când mi-a dat marmeladă de măceșe cât de greu de făcut. Mi-a spus că ea nici nu ar mai face-o, pentru că e bătrână, dar dacă turiștilor le place așa de mult… Pe de altă parte e adevărat că astăzi nici acele locuri nu mai sunt chiar capătul lumii – au de exemplu wi-fi, așa că bunicuțele sunt mereu pe Skype cu nepoțeii din Cehia.

- Ce va fi peste douăzeci de ani, când bunicuțele mai vârstnice nu vor mai fi?

Asta este într-adevăr greu de spus. Poate unele sate mai mici sunt în pericol să dispară, dar nu toate.

- Ajutorarea compatrioților de peste hotare este, totuși, atribuția ministerului de externe (al Cehiei). Cu ce teme v-ați ocupat dumneavoastră, la Centrul Ceh?

În general funcția Centrelor Cehe este de a susține bunul renume al Republicii Cehe. Centrele prezintă cultura cehă în străinătate și fiecare dintre ele lucrează în condiții diferite. Din cauza schimbărilor care se petrec în acea țară, în România ne-am concentrat asupra generației tinere, educate și exploratoare. Așa că atunci când am sărbătorit de exemplu aniversarea nașterii (compozitorului) Antonín Dvořák, nu am invitat vreun cvartet clasic dintre cele care vin și pleacă, ci am organizat un concurs de remix-uri ale muzicii lui Antonín Dvořák. S-au adunat cam treizeci de remix-uri, inclusiv ale unor nume binecunoscute ale muzicii electronice românești. Apoi pe pagina noastră web, deodată, zece mii de oameni au ascultat muzica lui Dvořák, pe care mulți dintre ei au descoperit-o grație proiectului. La Centrul Ceh am organizat în jur de o sută de acțiuni pe an și ne-a interesat, pe lângă originalitate, să aibă o semnificație mai largă. De aceea, de pildă, din anul 2008 în România se desfășoară festivalul One World Romania – la care merg peste zece mii de spectatori. Prima acțiune pe care am organizat-o eu la București a fost să „plantăm” chiar în fața imensului palat al lui Ceaușescu patru sute de brazi de Crăciun adunați din pubele. Ne-am inspirat dintr-o acțiune asemănătoare inițiată pe (insula din Praga) Kampa în urmă cu câțiva ani de doi artiști cehi ca proiect. Am deschis astfel o temă nouă, iar ecoul a fost enorm. În România se începe abia acum cu reciclarea (deșeurilor), nu ca la noi, în urmă cu zece sau cincisprezece ani.

- Ce ați așteptat cu bucurie înaintea întoarcerii la Praga?

Un pic mai multă liniște, de care omul are câteodată nevoie - la București fiecare zi era o aventură cu experiențe intense. În Cehia când e scris ceva undeva, în general se respectă, când ne-am înțeles la ceva, în cele mai multe cazuri se și întâmplă… În România de multe ori nu te poți încrede. De aceea lucrurile acolo se plănuiesc mai greu, pentru că totul poate fi altfel. M-am bucurat și de reîntâlnirea cu bucătăria cehă, cu kulajda (ciorbă de cartofi și ciuperci – n. trad.), cu gulașul… și încă mă bucur. În plus, Praga s-a schimbat mult în acești patru ani, așa că vreau să-i absorb atmosfera.

- Cum anume s-a schimbat?

Am sentimentul că pe de o parte exisă un nivel mai ridicat de frustrare, dar în același timp multe probleme s-au rezolvat, lucrurile funcționează și Praga se transformă într-un fel de mică Vienă. Dar poate că astfel își pierde „sălbăticia” plăcută și autenticitatea.

- Ați organizat conferințe, ați fost purtător de cuvânt, ați activat într-o fundație internațională, iar cel mai recent la Centrul Ceh. Ce plănuiți acum?

În momentul de față chestiunea e deschisă, sper că voi face mai departe ceva care să aibă sens. Soția mea lucrează la Parlamentul European și ar urma să se întoarcă la muncă după o pauză mai lungă. E posibil ca o vreme eu să fiu cel care se ocupă mai mult de casă și de copii. Și asta este o experiență foarte bună.

***

René Kubášek (38 de ani). A absolvit politica internațională și diplomația la Universitatea de Economie din Praga. A pregătit prima ediție a conferinței Forum 2000, a fost purtător de cuvânt al Partidului Verzilor, reprezentant ceh la Fondul Visegrad, a lucrat pentru organizația „Člověk v tísni” în Iordania și Belarus. În anii 2010-2015 a fost directorul Centrului Ceh din București. Ca fotograf documentar a expus în Cehia și în străinătate. E căsătorit, are doi copii.

XS
SM
MD
LG