Linkuri accesibilitate

Christian Badea: „La București ar trebui să avem un Lincoln Center, un South Bank, [o] Cité de la Musique…”

Din timp în timp, politica culturală a României devine subiect de dezbatere, discuție alimentată de regulă de cîte un mic scandal. Cel din urmă de la București a fost declanșat de declarațiile violente ale scriitorului-academician Nicolae Breban, numit pentru scurtă vreme consilier onorific al noului președinte al Institutului Cultural Român.

Într-o alocuțiune la Academia Română și apoi într-un discurs „de susținere” a dlui Radu Boroianu, fost ministru adjunct al Culturii, numit președinte ICR, Nicolae Breban a dat glas unor impulsuri violent-naționaliste, incriminînd fosta conducere a Institutului Cultural, drept una de „haimanale” și afirmînd – „metaforic”, spunea el – că „l-ar împușca” pe Horia-Roman Patapievici pentru comportamentul său din trecut. Scandalul născut de spusele academicianului a avut darul să-l sperie pe președintele ICR, care a a anunțat că a decis să se separe de personajul „năbădăios”, fiindcă îi amenința autoritatea; o separare de personaj doar, nu și de… ideile sale.

Dirijorul Christian Badea

Dirijorul Christian Badea

În lumea muzicală, izbucnirea la suprafață a unei alte confruntări pare să fie ținută în frîu doar de afaceri concotate între conducerea unui ziar cunoscut bucureștean și organizatorii Festivalului „George Enescu”, ce ar împiedica publicarea unui interviu cu dirijorul de renume internațional Christian Badea. Una din mize, la cîteva luni doar înainte de deschiderea ediției 2015 a Festivalului muzical de la București, este situația relativ lamentabilă a vieții de concert românești, supra-finanțarea evenimentului „vitrină” ce are loc la fiecare doi ani, în comparație cu insuficienta finanțare și implicit cu dificultățile Orchestrei Filarmonicii ce poartă și ea numele lui George Enescu. Nevoia de a alege un înlocuitor al lui Ioan Holender la președinția Festivalului contribuie și ea la luptele de culise.

O lipsă totală de dezbatere publică și de transparență la nivelul Ministerului Culturii de la București la care se adaugă absența oricărei dezbateri publice, menține informația la nivelul zvonurilor și al mesajelor private, multe din ele parvenindu-ne și la Europa Liberă. Despre ce este vorba se poate înțelege din interviurile acordate pentru Realitatea TV de dirijorul Christian Badea și de directorul agenției Artexim, Mihai Constantinescu, posturilor de radio culturale și Agerpres-ului.

Christian Badea prezintă o vedere modernă, dinamică și propuneri rezonabile de ameliorare a vieții muzicale românești. După opinia lui există „o discrepanță extraordinară între faptul că ne prezentăm lumii [cu] un eveniment de prestigiu [i.d. Festivalul G. Enescu], dar, în același timp, nu avem grijă de ce se petrece în restul timpului…, nu avem grijă de educția tinerilor, […] de politica culturală și de influența pe care ar putea să o aibă asupra societății. Industria spectacolului, cum s-a devoedt peste tot în lume, este o industrie foarte profitabilă. Nu aveam această conștiință. […] …invităm mari orchestre ale lumii, dar le punem [să cînte] cu microfoane și cu boxe de amplificare. Asta nu există nicăieri în lume! Peste tot, inclusiv la Baku sau în orașe de provincie spaniole, există săli de concert foarte bune făcute în ultimii ani. […] Cred că este foarte important să ne gîndim nu numai la aceea vitrină pe care o avem două-trei săptămîni la fiecare doi ani…, să-i atragem într-un mod cît se poate de regulat, pe cei din Diaspora, care ne-ar putea ajuta extraordinar… La București ar trebui să avem un Lincoln Center, un South Bank, [o] Cité de la Musique…”

Mihai Constantinescu

Mihai Constantinescu

La celălalt pol, într-o gîndire conservatoare, cu afirmații nu odată agramate, impresarul fără concurență al Festivalului George Enescu, Mihai Constantinescu, minimalizează prestațiile artiștilor români, care, după el, l-ar cînta pe Enescu „ca o obligație”, afirmă că nu ar mai exista „enescologi” – ce o fi un enescolog ca artist? - și enunță absolutist că românii, „în Festival, trebuie să cînte lucrări pe care alții nu și le asumă, dar foarte grele, la care ziariștii străini au venit special să le vadă.” Același personaj pledează pentru menținerea ca sală de concert a Sălii Palatului, între altele, cu argumentul rizibil, că spectatorii ar fi obișnuiți cu adresa acesteia, iar la o sală nouă ar exista riscul să nu vină!

Spre deosebire de dirijorul Christian Badea, impresarul Festivalului nu pare să realizeze că viața muzicală românească are nevoie în primul rînd de un manager profesionist, de calitate, și nu de un funcționar cultural despotic, pe placul guvernului. Din acest punct de vedere, ideea de a-l înlocui pe Ioan Holender cu tînărul dirijor rus, de mare talent, Vladimir Jurowski, apare ca nefericită.

Vladimir Jurowski

Vladimir Jurowski

Este greu de înțeles de ce este nevoie de un dirijor rus ca lider al Festivalului George Enescu și cînd va găsi el timpul să se ocupe de administrația Festivalului. Dar, dacă decizia – se spune „politică” și care ar fi fost luată deja la București – are în spate și o vagă dorință de a arată simpatie față de lumea lui Vladimir Putin, cei care îl susțin pe Jurowski se înșeală.

Cum scria un critic muzical rus, după ce dirijorul a pledat în deschiderea unui concert la Moscova, împotriva legislației homofobe a Dumei de Stat, Jurowski „se poziționează astfel aparte de restul dirijorilor ruși binecunoscuți și aceasta este important într-o țară obsedată să-și caute inamicii și căzută pradă homofobiei paranoice”.

XS
SM
MD
LG