Linkuri accesibilitate

Unde înflorește corupția?


Unde înflorește corupția? În căutarea răspunsului un locuitor al capitalei, probabil se va gândi, întâi de toate, la subdiviziunile primăriei care se ocupă de atribuirea de terenuri și de autorizarea de construcții. Descinderile pe care ofițerii anticorupție le-au realizat în ultimii ani, prinzând cu mita mai mulți funcționari din cadrul direcțiilor arhitectură, urbanism și relații funciare, juridică sau de la fondul locativ, arată că Primăria nu este nici pe departe un model de combatere a corupției.

De regulă, cei care se văd siliți să dea mită fie că vor să-și legalizeze o construcție sau un teren pe care se află acea construcție, fie au de prelungit un contract de arendă. Au fost și situații când unii cetățeni au dat șpagă pentru eliberarea actelor de proprietate pe care ar fi trebuit să le obțină gratuit. În topul funcționarilor care pretind mită se află juriștii, care cer sume ce variază de la câteva sute la câteva la mii de euro pentru absența de la procesele de judecată, unde ar fi trebuit să apere cauza municipalității, sau pentru a nu contesta deciziile instanțelor inferioare.

Potrivit CNA, în perioada 2009-2014 au fost pornite peste 60 de dosare penale pe numele unor funcționari sau pe faptele de corupție de la Primăria Chișinău. Centrul de Investigații Jurnalistice a analizat aceste cauze și a constatat că niciun dosar nu s-a încheiat cu vreo condamnare, în majoritatea situațiilor dosarele rămân nefinalizate și nu ajung în instanță.

Din materialele difuzate de CNA, dar și din investigațiile jurnalistice transpare ideea că mita pretinsă de funcționari este împărțită uneori cu magistrații care ar examina unele dosare în timp-record și ar emite decizii nefavorabile primăriei. Bunăoară, cu ajutorul judecătorilor mai multe familii tinere care nu ar avea unde sta în Chișinău au obținut loturi de teren în zona ultracentrală pentru a-și construi case. În câteva luni aceste loturi au fost revândute, iar mai târziu au apărut șantiere pentru construcția de blocuri cu mai multe etaje.

Una dintre cele mai des utilizate scheme păguboase la Primăria Chișinău, care funcționează de ani buni, este arendarea terenurilor sau a imobilelor nelocuibile. 95% din bunurile arendate sunt ulterior privatizate cu prețuri derizorii, de până la zece ori mai mici decât cele de pe piață, se arată într-un raport al Centrului Expert-Grup. În aceste cazuri, funcționarii nu sunt obligați să organizeze licitații, privatizarea fiind decisă de către o comisie alcătuită de funcționari. Experții susțin că în acest mod municipiul Chişinău pierde anual sute de milioane de lei. Ei au criticat edilii pentru că nu au onorat promisiunea de a întocmi un registru al terenurilor cu date cadastrale la zi, or lipsa unei atare evidenţe, conchide Expert-Grup, generează acte de corupție.

XS
SM
MD
LG