Linkuri accesibilitate

Moscova dă explicații asupra listei celor 89 de europeni cu interdicție de intrare în Rusia


Ministrul adjunct de externe rus Aleksei Meșkov a respins criticile occidentale privind interdicția de intrare în Rusia pentru 89 de politicieni din 17 țări ale Uniunii Europene. Oficialul a spus că interdicția nu este motivată politic și că „singurul scop” al listei negre pe care au fost incluși critici ai Kremlinului este să „ușureze cumva viața persoanelor de pe listă”. Lista neagră a apărut în contextul tensiunilor cu Occidentul din cauza anexării peninsulei Crimeea de către Rusia și sprijinului rusesc pentru separatiștii din estul Ucrainei. Uniunea Europeană a impus sancțiuni, inclusiv înghețarea conturilor și interdicție de circulație unui număr de 151 de ruși sau ucraineni pro-ruși.

XS
SM
MD
LG