Linkuri accesibilitate

O treime din volumul de apă captat de staţia de pompare de la Vadul lui Vodă se transformă implacabil în pierderi în reţea. Situaţia seamănă cu încercarea de a căra apa cu sita. În cele mai recente rapoarte de activitate ale întreprinderii Apă-Canal se arată că din cele peste 1900 de km reţea de apă peste 62 la sută sunt uzate, iar din cele aproape 1000 de km de canalizare jumătate necesită intervenţii capitale.

O altă cauză a pierderilor o constituie infrastructura depăşită din blocurile de locuit, dar şi contoarele care nu corespund (în proporţie de 2/3) cerinţelor tehnice stabilite. Ani de zile angajaţii Apă-Canal constatau că există o mare diferenţă între contoarele blocurilor şi cele din apartamente, iar datoriile se tot acumulau până au atins cifra de aproape jumătate de milion de lei. Anul trecut a fost adoptată legea cu privire la serviciul public de alimentare cu apă, potrivit căreia tot surplusul de apă este repartizat locatarilor blocului. Primele facturi au trezit nemulţumirea orăşenilor. În prima fază s-a încercat o variantă de compromis, ulterior edilii-şefi au spus că legea trebuie amendată întrucât îi dezavantajează pe consumatorii oneşti.

Anual, managerii întreprinderii raportează cifre modeste de reţea reparată şi pun acest fapt pe situaţia precară a întreprinderii, datorată şi de restanţele acumulate, şi de tarifele mici, nerevizuite din 2009. Într-un studiu de fezabilitate premergător acordării unui împrumut de circa 60 de milioane de euro pentru reabilitarea apeductului şi sistemului de canalizare se spune că „procesul actual de stabilire a tarifelor este neclar și foarte dependent de mediul politic“. Una dintre clauzele acordului anterior cu BERD, din 1997, era ca tarifele să fie revizuite trimestrial. În 2001s-a renunţat însă la această formulă, iar acest fapt, în opinia autorilor studiului, a periclitat sustenabilitatea financiară a întreprinderii municipale.

Banii din cadrul împrumutul oferit în cadrul Politicii de vecinătate a UE, de către BERD, BEI și KfW, vor fi utilizaţi în următorii 5 ani pentru repararea a 200 de kilometri de apeduct cu o vechime de circa 50 de ani, inclusiv a peste 3000 de branşamente de la blocurile locative, şi modernizarea staţiei de epurare. Astfel, se urmăreşte reducerea pierderilor din reţea şi obținerea de economii de energie. Suma alocată – 62 de milioane – reprezintă a cincea parte din volumul total de investiţii necesare.

Una dintre cauzele pierderilor, se mai spune în studiul de fezabilitate, e că în ultimii 15 ani cererea de apă a scăzut în jumătate, iar în ciuda reducerii volumului consumat presiunea apei pompate a rămas aceeaşi. La efectuarea noilor reparaţii va trebui să se ţină cont de aceste date. O altă soluţie pentru a îmbunătăţi situaţia este încheierea de contracte individuale cu consumatorii din blocurile locative, ceea ce reclamă un management modern la ambele capete ale țevii.

XS
SM
MD
LG