Linkuri accesibilitate

Mai multe oficialități europene au criticat Moscova pentru lista cu politicieni din UE „interziși” în Rusia


Mai multe oficialități europene au criticat Moscova pentru alcătuirea unei liste cu 89 de politicieni din UE „interziși” în Federația Rusă, iar unii din cei de pe listă s-au declarat mândri să se afle acolo. Șefa politicii externe europene, Frederica Mogherini, a spus sâmbătă că inițiativa rusă este „arbitrară și nejustificată”, iar președintele Parlamentului European, Martin Schulz, a spus că „lista neagră” înmânată de ruși recent ambasadelor europene „reduce și mai mult încrederea reciprocă”. Fostul ministru de externe al Cehiei, Karel Schwarzenberg, al cărui nume se află pe lista rușilor, a spus că este mândru și că aceasta înseamnă că a făcut „lucruri bune”. O reacție asemănătoare a avut politiciana suedeză Anna Maria Corazza Bildt. Eugen Tomac, deputat român aflat și el pe listă, a spus că includerea lui printre politicienii europeni interziși în Rusia s-ar datora politicii sale de sprijinire a parcursului european al Republicii Moldova.

XS
SM
MD
LG