Linkuri accesibilitate

În ultimii ani a crescut accesul copiilor la educaţie, dar se mai menţin discrepanţele între mediul urban şi cel rural.

La sfârșit de an școlar, un grup de organizații neguvernamentale a prezentat un studiu despre situația așa-numitei educații incluzive în Republica Moldova. Altfel spus, un studiu despre cum își îndeplinesc autoritățile o serie de angajamente asumate cu 15 ani în urmă să asigure educația pentru toți copii.

Construirea unei rampe de acces nu înseamnă neapărat integrarea imediată a copiilor cu necesităţi speciale în mediul şcolar.

Rezerva este valabilă şi în cazul planificării pe hârtie a unui sistem de educaţie pentru toţi, întrucât schimbările se produc treptat, notează Mihai Paiu, doctor în pedagogie.

În ultimii ani a crescut accesul copiilor la educaţie, dar se mai menţin discrepanţele între mediul urban şi cel rural.

Programul şcolar este şi el revăzut periodic, dar nu atât cât să răspundă la nevoile şi interesele actuale ale elevilor, remarcă Mihai Paiu:

„Urmează să se mai depună eforturi mari pentru ca el să devină mai flexibil, mai dinamic, adaptat mai mult cerinţelor actuale şi de perspectivă ale societăţii, dar în primul rând şi necesităţilor, capabilităţilor, intereselor elevului, care ar contribui mult al motivarea acestuia pentru educaţie.”

La fel, o sursă neexploatată încă, dar în măsură să îmbunătăţească procesul de instruire este familia, spune expertul Mihai Paiu. El optează pentru un dialog continuu între părinţi, elevi şi profesori pentru a înţelege necesităţile elevului.

O altă provocare a sistemului educaţional ţine de comasarea şi închiderea şcolilor cu puţini copii, unde deseori aceeaşi profesori predau mai multe materii, lucru care este în detrimentul calităţii, mai zice expertul:

„În şcolile mici nu putem asigura cadrele didactice cu o sarcină didactică întreagă pentru specialitatea pe care o predau, pentru că nu sunt atâtea ore. În consecinţă, cadrele didactice sunt nevoite să predea şi alte discipline care nu întotdeauna pot fi în folosul calităţii.”

Urmând conceptul educaţiei pentru toţi, pedagogii ar urma să privească fiecare copil separat şi nu o clasă ca un tot întreg. Svetlana Curilov de la Ministerul Educaţiei notează că această abordare a prins rădăcini odată cu extinderea educaţiei incluzive în tot mai multe şcoli din republică şi este în proces de acceptare:

„Un mediu incluziv include atât mediul fizic, racordarea infrastructurii, o pantă de acces, un grup sanitar adaptat la cerinţele unui copil în scaun cu rotile, un mobilier adaptat şi multe ale lucruri. Mai este nevoie şi de un mediu psihologic incluziv, ceea ce ar însemna schimbarea atitudinilor. La acest capitol suntem un pic în urmă, pentru că atitudinea este mult mai greu să o schimbi.”

Nadia Cristea, directoarea Liceului Pro Succes din Chişinău, recunoscut ca instituţie model de educaţie incluzivă, spune accesul fiecărui copil la educaţie însemnă şi obligativitatea sistemului de a-i oferi profesori calificaţi şi condiţii bune de învăţare:

„Când mă refer la accesul fiecărui copil, mă gândesc nu doar al cel în fotoliul cu rotile, mă gândesc şi la cel care are nevoie de o atitudine specială atunci când Dumnezeu l-a înzestrat cu aptitudini deosebite la matematică sau la chimie. Să-i oferim un laborator unde să-şi poată manifesta aceste aptitudini şi să-i formăm competenţe. Când vorbim de calitatea învăţământului vorbim de profesori bine pregătiţi, înseamnă o schimbare sistemică.”

Dar cum percep copiii educaţia pentru toţi? Fără să cunoască obiectivele politicilor educaţionale, mai mulţi elevi chestionaţi au spus că îşi doresc să înveţe într-un mediu prietenos, familiar, în care toţi se bucură de aceleaşi drepturi, iar profesorii au interesul de a descoperi fiecare elev.

XS
SM
MD
LG