Linkuri accesibilitate

Estul, răscolit de speranțe europene și tamponat de blindate rusești, are o nouă configurație și e foarte posibil ca hărțile să devină tot mai inexacte: geografia și suveranitatea nu se vor mai suprapune. Statele prinse între Rusia și granița de Est a UE vor continua să existe doar spre a stabili zona de demarcație între Europa și Rusia. Vechea, incerta și rușinoasa noțiune de „stat tampon” revine în actualitate spre a prelua un spațiu enorm pe linia de contact UE-Rusia.

Aspirațiile, drepturile și suveranitatea Europei desprinse în urmă cu 25 de ani din cercul sovietic, sînt puse în dubiu. De la Budapesta și Riga la Chișinău și Tbilisi, nimeni nu va mai fi cu totul liber să negocieze, să decidă și să gîndească de capul lui. Un calul prealabil, așezat în contul Rusiei și nu al UE, va trebui să orienteze orice pas și orice mutare. Decuplarea Estului a fost însoțită de o pasivitate nelimitată în Vestul și de o indiferență perfectă în Sudul Europei. Viziunea franco-germană s-a stins sau nu s-a aprins niciodată sub obligația sacră și nu întotdeauna discretă a „marelui compromis” cu Rusia. Statele mediteraneene n-u fost niciodată capabile să conceapă o Europă care trece de Viena, deși au aspirat o forță de muncă uriașă tocmai din spațiul pe care refuză să-l așeze în Europa. Atitudinea nordicilor a rămas un act de politețe fără implicații, poate, chiar, o formă de satisfacție în spatele unei Germanii solicitate de nevroza Estică.

Europa de Est a așteptat. De data asta, nu fonduri, instituții și programe de reformă, ci o decizie strategică limpede. Așteptarea continuă, speranța s-a stins. Nimic nu a venit dinspre Vest. Unul din riscurile imediate ale situației confirmate la Riga e retragerea Estului în cinism, teoria conspirației și resemanre. Motivul istoric al vînzării, reeditarea formulei Yalta, în ediția II, III și tot așa, nu vor întîrzia să urce spre vîrful considerațiilor publice, fără ca cineva să mai poată spune că est-europenii suferă de o imaginație bolnavă. Noul concert european e din ce în ce mai dizarmonic.

Fragmentarea interselor, a vocilor și deciziilor începe să treacă din subtext în realitatea politică vizibilă. Solidaritatea și unitatea Europei lasă în urmă o carcasă goală. Europa va trebui să învețe să trăiască într-un regim discontinuu și fragmentat. Nu va fi tocmai greu pentru că asta ar însemna revenirea la o tradiție veche pe care Europa Unită n-a reușit să o îndepărteze. Procesul e general. Estul nu e o excepție. Dealtfel, criza de fragmentare a Europei pare să fie singura formă de realitate cu adevărat pan-europeană. Uniunea născută din dorința de a pune capăt impulsului autodestructiv al unei civilizații în conflict cu ea însăși se întîlnește cu propria ei negație. Ceva e greșit și incomplet. Europa are toate condițiile de a supraviețui nominal doar pentru a-și masca eșecul de facto.

După 25 de ani fără comunism, recuperarea Estului a atins faza întreruperii nu tocmai regretate. Sciziunile pe linii care despart Vestul de Est, Sudul de Nord și mai toată lumea de Germania nu mai pot fi negate sau refuzate. Pentru Est, dezideratul european a ajuns mai important decît a fost Vestul capabil să înțeleagă vreodată. Pentru Sud, același deziderat a ajuns tot mai puțin important și asta înseamnă că nimeni nu mai e dispus pe țărmul Mediteranei să confunde Europa cu viziunea și, mai ales, cu necesitățile Germaniei. Forțele are destramă visul european au început să lucreze și nu vin doar din răcnetul naționalist al așa zișilor euro-sceptici. Clasicii sînt la fel de orbi și zgomotoși.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG