Linkuri accesibilitate

Agenda R. Moldova, după summitul de la Riga: spre o nouă etapă în relaţia cu UE


De vorbă cu ministrul adjunct de externe, Daniela Cujbă.

În urma summit-ului Parteneriatului Estic de la Riga, viceministra de externe, Daniela Cujbă, spune că autoritățile de la Chișinău trebuie să muncească mai mult pentru apropierea de Uniunea Europeană.

Europa Liberă: Ce pași trebuie să întreprindă Moldova după summitul Parteneriatului Estic de la Riga, pentru a se apropia de Uniunea Europeană?

Daniela Cujbă: „Să asigure o bună implementare a Acordului de Asociere. Acesta este cadrul care ne va permite să ne apropiem de acel punct de la care vom putea păși spre o nouă etapă în relația noastră cu Uniunea Europeană.”

Europa Liberă: Acordul e vast, sunt aproape 1000 de pagini. Să ne referim la trei-patru priorități acum, care trebuie puse în capul mesei.

Daniela Cujbă
Daniela Cujbă

Daniela Cujbă: „Aceste priorități rezultă desigur din acele criterii-cheie pentru obținerea succeselor și avansării în procesul de integrare europeană. Acestea țin sigur că de consolidarea democrației, de independența justiției, de lupta contra corupției, de consolidarea administrației publice locale, dar și centrale, și, sigur, funcționarea economiei de piață. Aceștia sunt pilonii-cheie pe care se va construi mai departe relația noastră cu Uniunea Europeană, în sensul realizării obiectivului de integrare europeană.”

Europa Liberă: Și toate acestea țin de îmbunătățirea cadrului legal?

Daniela Cujbă: „De îmbunătățirea cadrului legal, acolo unde încă nu există, conform standardelor Uniunii Europene și, cel mai important, de implementarea acestui cadru. Or, implementarea este cea care contează, implementarea este cea care aduce reforma reală, reforma profundă, reforma ireversibilă, care transformă țara și o face să fie pregătită pentru integrarea europeană.”

Europa Liberă: Iar rezultatele reformelor trebuie să însemne ce?

Daniela Cujbă: „Rezultatul reformelor trebuie să însemne că avem o justiție independentă care este în afara interferențelor de orice alt gen. Este că avem rezultate bune în lupta cu corupția. Este ca să avem o percepție la nivelul cetățeanului că lucrurile merg în direcția bună, să aibă încredere în instituțiile statului, așa cum, de exemplu, observăm o îmbunătățire a ratingului, conform Barometrului de Opinie Publică a încrederii cetățeanului în poliție, ceea ce este un rezultat al reformelor îndeplinite pentru obținerea regimului liberalizat de vize. Să avem un climat investițional bun, să vină cât mai mulți investitori să investească în Republica Moldova. Astfel, vom avea și o creștere economică mai bună, și o mai mare prosperitate pentru cetățenii țării.”

Europa Liberă: Deschiderea pieței comunitare a trezit interesul oamenilor de afaceri?

Daniela Cujbă: „Sigur. Chiar recent un producător de la noi a decis să exporte afine în Uniunea Europeană. Este un exemplu clar al deschiderii și al valorificării acestei deschideri de către cetățenii Republicii Moldova.”

Europa Liberă: Ce a reușit Moldova până astăzi să exporte?

Daniela Cujbă: „Exportăm de mai mulți ani miere de albine, exportăm din anul trecut caviar. Ne propunem să începem să exportăm din acest an ouă industriale, pentru procesare. Iar din anul viitor ouă de categoria „A” pentru consum. Putem exporta vin, este liberalizată piața Uniunii Europene pentru vinurile din Republica Moldova. Și putem exporta practic fără restricții, cu anumite excepții, produse de origine vegetală pe piața Uniunii Europene. Exportăm cereale și avem o cotă bună. Sigur, depinde și de roada pe care o avem în fiecare an. Exportăm struguri, exportăm mere. Avem loc de mai bine, dar este abia primul an de implementare a Acordului de Asociere și o primă deschidere pentru piață, iar producătorii au și ei nevoie de timp pentru reorientare, pentru identificarea partenerilor comerciali, a piețelor de desfacere și construirea afacerilor.”

Europa Liberă: Cooperarea moldo-comunitară depinde și de dialogul dintre Chișinău și Moscova?

Daniela Cujbă: „Sunt două procese distincte. Relația Republicii Moldova cu Uniunea Europeană este o relație care ține doar de Republica Moldova și Uniunea Europeană, de rezultatele pe care le obține în realizarea Acordului de Asociere și a tuturor reformelor pe care aceasta le implică. Pe măsură ce obținem rezultate în implementarea acordului, acumulăm mult mai multe argumente și ne consolidăm și mai mult nu doar la nivelul apartenenței noastre la spațiul cultural și civilizațional european, dar și prin preluarea tuturor acelor valori, principii și standarde europene – eligibilitatea pentru a deveni un stat membru al Uniunii Europene.”

Europa Liberă: Dar autoritățile de la Moscova fac presiuni asupra guvernării de la Chișinău, apropiindu-se de UE: criza transnistreană nesoluționată, embargourile încă nu sunt ridicate, muncitorii moldoveni aflați la muncă acolo mai sunt și ei pedepsiți.

Daniela Cujbă: „Este important să identificăm soluții pentru toate aceste aspecte. Discutăm cu partenerii ruși în continuare pentru identificarea modalităților de revenire a produselor noastre pe piața rusă. Discutăm și în contextul unei reglementări și mai mari a accesului muncitorilor noștri pe piața rusă. Sunt și proiecte de acorduri elaborate în acest sens. Toate aceste aspecte sunt pe agenda discuțiilor noastre cu partenerii ruși.”

Europa Liberă: Regiunea transnistreană e cu un ochi măcar la această integrare europeană? Privește cel puțin cu un ochi la acest parcurs european?

Daniela Cujbă: „Regiunea transnistreană a fost întotdeauna parte a tuturor proceselor pe care le-am întreprins noi în raport cu Uniunea Europeană. Atunci când am negociat Acordul de Asociere, am ținut cont de profilul economic al regiunii respective, de reflectarea capacităților industriale ale regiunii respective, când au fost negociate cotele și procesele de apropiere a Republicii Moldova de Uniunea Europeană. Și sigur că atunci când există interesul acestei regiuni pentru preluarea standardelor europene, va fi și deschiderea pentru valorificarea oportunităților Acordului de Asociere.”

Europa Liberă: Dar ce spun ei? Ce fac după 31 decembrie 2015?

Daniela Cujbă: „Subiectul respectiv se discută în cadrul dialogului stabilit între Chișinău și Tiraspol. Și cu siguranță colegii de la Biroul pentru Reintegrare vă vor putea da mai multe rezultate în acest context.”

XS
SM
MD
LG