Linkuri accesibilitate

Serghei Utkin: „Una este situația din estul Ucrainei, altceva conflictul înghețat dintr-o altă țară”


Un interviu cu șeful Departamentului evaluare strategică de lacadrul Centrului de analiză a situațiilor al Academiei de Științe de la Moscova.

Moscova a protestat față de întoarcerea din drum a unor militari ruși de la aeroportul Chișinău, în timp ce încercau să ajungă la datorie în Transnistria. Nu este limpede câte asemenea cazuri au fost – Chișinăul a făcut publice patru sau cinci, dar potrivit unor relatări din presa rusă numărul lor real ar fi de câteva sute. Noile tensiuni moldo-ruse vin în vreme ce Ucraina a anunțat că nu va mai permite pe teritoriul ei deplasări de militari ruși spre Transnistria – una din consecințele anulării mai multor înțelegeri de securitate între Kiev și Moscova. Opinia despre aceste evoluții a lui Serghei Utkin, șeful Departamentului evaluare strategică din cadrul Centrului de analiză a situațiilor al Academiei de Științe de la Moscova.

Serghei Utkin: „Având în vedere situația din estul Ucrainei se poate vedea o anumită logică în decizia Kievului de a denunța o serie de acorduri militare cu Rusia. Dar totuși ar fi trebuit să fi separat grâul de neghină – una este situația din estul Ucrainei și altceva este conflictul înghețat dintr-o altă țară. Și aici cred că Ucraina ar fi trebuit să fie mai responsabilă față de consecințele pe care le implică decizia sa în această altă zonă de potențială destabilizare.

E adevărat că în viitorul apropiat Rusia ar putea avea unele probleme legate de livrările către subdiviziunile militare din Transnistria. Cum pot fi acestea soluționate? În primul rând, nu trebuie să ne imaginăm că militarii ruși din Transnistria se află într-un fel de vacuum. Transnistria nu a rupt relațiile comerciale cu lumea înconjurătoare, în Transnistria există producție care permite asigurarea necesităților de bază – adică nu se poate spune că închiderea canalelor de aprovizionare presupune că mâine-poimâine reprezentanții Rusiei vor ajunge să facă foame. Pot apărea dificultăți la rotația militarilor sau la livrarea unor echipamente mai speciale. Deci, problema va apărea într-o perspectivă mai îndepărtată.”

Europa Liberă: Ce modalități vede totuși Moscova de efectuare a livrărilor către misiunea de pacificare și Grupul operativ de trupe ruse din regiunea transnistreană?

Serghei Utkin: „Aici mi se pare evident că Republica Moldova trebuie să fie interesată ca procesul de reglementare pașnică să rămână ca atare și ca acesta să nu fie periclitat și să nu crească tensiunile. Cred că inclusiv faptul că la Chișinău există suficiente probleme politice interne este un argument pentru a nu tensiona lucrurile – ar fi neînțelept să faci asta, când ai astfel de probleme în interior. Și respectiv, se mizează în principal pe faptul că autoritățile de la Chișinău vor avea o atitudine responsabilă. Chiar dacă în Republica Moldova există oameni care nu sunt mulțumiți de formatul prezenței militare ruse și al efortului de pacificare din regiune, se mizează pe faptul că Chișinăul oficial va înțelege că nu acesta este momentul pentru a insista asupra unor schimbări. Rezultatul ar putea fi doar o destabilizare a situației, iar destabilizarea nu este în avantajul nimănui. Deci, pentru a evita o destabilizare, eu cred că toate părțile trebuie să aibă atitudini responsabile și să depună eforturi pentru menținerea status-qvo-ului existent. Pentru că niciuna dintre părți nu cred că are temei să creadă că ieșirea din acest status-qvo i-ar aduce avantaje.”

Europa Liberă: Din punct de vedere tehnic, Republica Moldova nu are spațiu aerian comun cu Rusia. Ce soluții există pentru această situație, dacă presupunem că autoritățile de la Chișinău vor avea o atitudine calmă față de aceste livrări militare?

Serghei Utkin: „Coridoarele aeriene constituie un subiect dificil. În situația noastră, dacă Ucraina inclusiv la acest capitol va fi intransigentă, trebuie să ținem cont de faptul că mai există și spațiul aerian al Uniunii Europene. Eu sper că și în Uniunea Europeană există înțelegerea faptului că o schimbare a status-qvo-ului în această zonă de conflict, adică o de facto destabilizare, nu este în interesul țărilor din UE, inclusiv a României. Respectiv, dacă se pune tranșant problema menținerii echilibrului actual, atunci cred că țările Uniunii Europene trebuie să adopte o poziție de cooperare și să permită folosirea coridoarelor aeriene care trec pe teritoriul lor.”

Europa Liberă: Cum este perceput la Moscova faptul că autoritățile de la Chișinău periodic opresc intrarea în Republica Moldova a unor cetățeni ruși, inclusiv a unor militari care urmează să ajungă în regiunea transnistreană?

Serghei Utkin: „Pe de o parte, este evident că astfel de cazuri pot trezi iritare, mai ales că nu este vorba doar despre militari, au fost și alt cazuri de civili care nu au fost lăsați să intre în Republica Moldova. Dar și Rusia uneori aplică această practică și interzice accesul unor cetățeni pe teritoriul său, din anumite considerente.

Totuși, aici întrebarea principală cred că este: cum văd părțile interesul său în această situație. Dacă vorbim despre Moldova, adesea apare senzația că autoritățile nu sunt foarte sigure și nu prea știu ce vor în procesul de reglementare a conflictului, care este rezultatul final dorit al procesului și cum trebuie obținut acesta. Dacă scopul final este de a găsi limbă comună cu Transnistria și a forma o entitate statală comună, așa cum se presupunea până acum, atunci cred că subiectele care vizează întărirea stabilității în regiune trebuie să fie tratate cu maximă atenție și să fie evitate tensiunile suplimentare.

Lucrurile care se petrec la frontieră întotdeauna au un ecou mare în societate, mai ales acum, pe fundalul a ceea ce se întâmplă în Ucraina și a viziunilor diferite ale părților asupra viitorului conflictului transnistrean și a reglementării. Sunt niște mărunțișuri de fapt, despre care vom uita, dacă situația va avansa pe direcția reglementării. Însă dacă ne mișcăm în direcția escaladării, acestea pot deveni elemente ale mecanismului acestei escaladări. Dar cred totuși că nimeni acum nu este interesat de escaladare.”

XS
SM
MD
LG