Linkuri accesibilitate

Cum poate fi oprită monopolizarea pieţei mediatice în Moldova


Directorul API, Petru Macovei: În ţara noastră nu se face politică în interesul public, dar în interese strict corporative…

În parlamentul Moldovei se dezbate o propunere legată de stăvilirea prezenţei canalelor în limba rusă în spaţiul audiovizual moldovenesc. Propunerea vine de la Partidul Democrat, dar si de la cel Liberal. Vasile Botnaru a stat de vorba cu Petru Macovei, directorul Asociaţiei Presei Independente despre acest subiect:

Europa Liberă: Parlamentarii democraţi se pare că nu au renunţat la ideea lor, calificată de unii năstruşnică, sub acoperirea intenţiei de a stăvili propaganda televiziunilor ruseşti, şi sunt în competiţie cu liberalii. Ambele echipe de autori de fapt, volens-nolens, impun telejurnaliştilor, proprietarilor de canale nişte condiţii drastice – peste noapte să-şi dezvolte capacităţi de producere a unor emisiuni autohtone, să „umple” spaţiul de emisie disponibil după închiderea unor retransmisiuni din Federaţia Rusă. Întâi şi întâi vreau să vă întreb dacă dumneavoastră, care reprezentaţi jurnaliştii, puteţi să deosebiţi grâul de neghină, dacă bunele intenţii sunt realizabile cu mijloacele propuse de parlamentari?

Petru Macovei
Petru Macovei

Petru Macovei: „Situaţia cu aceste două proiecte de legi, unul al Partidului Liberal, care a obţinut deja avizul guvernului, şi altul al parlamentarilor Partidului Democrat şi Partidului Liberal Democrat, care nu a obţinut încă avizul guvernului, cu toate acestea, în şedinţa de marţi a Comisiei parlamentare el a fost examinat şi probabil că urmează să fie şi votat în şedinţa Parlamentului de joi, cred că vor obţine şi avizul guvernului. Situaţia cu aceste două proiecte de legi, şi mai ales graba cu care proiectul numărul doi, cel cu numărul 218, înregistrat de PDM-PLDM, indică asupra faptului că se încearcă foarte clar promovarea, dacă vreţi, lobby pentru anumiţi actori de pe piaţa mediatică din Republica Moldova, pentru interesele lor comerciale. Sunt foarte clare interesele Partidului Democrat, ale trustului de media controlat de Plahotniuc, care este unul dintre liderii acestui partid, iar Partidul Liberal Democrat, deputaţi din acest partid, probabil că au ales să susţină acest proiect de lege, pentru că există nişte înţelegeri oculte. Domnul Streleţ la audierile publice care au avut loc în Parlament în ziua de luni, 25 mai, a accentuat în câteva rânduri că este vorba despre un compromis. Eu i-aş spune pe şleau, este probabil vorba de un târg politic între Partidul Democrat şi Partidul Liberal Democrat pentru ca să fie votat acum acest proiect, iar ulterior, probabil când vor avea interese în acest domeniu sau în alte domenii, Partidul Liberal Democrat să se asigure de sprijinul colegilor.”

Europa Liberă: Schimb de voturi.

Petru Macovei: „Exact.”

Europa Liberă: Dar domnul Sîrbu şi-a retras multe din clauze, sub presiunea opiniei publice şi a opiniilor calificate, venite din partea instituţiilor internaţionale. Acum neglijează de fapt reacţia societăţii şi a meseriaşilor.

Petru Macovei: „Ei au renunţat la toate limitările şi restricţiile pe care le impuneau prin proiectul celebru 107 de la sfârşitul lunii martie, acum proiectul PDM-PLDM se axează pe promovarea produsului autohton, aşa cum l-au definit ei, pentru că dau şi o definiţie a produsului autohton în acest proiect de lege. Iar Sergiu Sîrbu, principalul autor al acestui proiect de lege, a spus în câteva rânduri că interdicţia de a retransmite în Republica Moldova canalele din ţările care nu au ratificat Convenţia europeană privind televiziunea transfrontalieră şi promovarea produsului autohton, în opinia lor, sunt lucruri absolut indispensabile, deci, ele trebuie să meargă mână în mână. Liberalii promovează o singură prevedere acolo şi anume că emisiunile de ştiri şi emisiunile informativ-analitice ale televiziunilor retransmise din ţările care nu au semnat Convenţia trebuie să fie acoperite cu produs autohton 100%, dintre care 80% în limba română.”

Europa Liberă: Deci, ambele intenţii sunt bune, dar drumul spre iad este pavat cu bune intenţii.

Petru Macovei: „Şi chiar asistăm la o inversare a valorilor, dacă suntem foarte atenţi, pentru că liberalii nu propun interdicţia retransmisiei. Partidul Democrat şi Partidul Liberal Democrat propun interdicţia retransmisiei posturilor din ţările care nu au ratificat convenţia, în schimb pun ca o condiţie obligatorie, pe care, aşa cum spuneam, Sîrbu o declară indispensabilă, să fie promovat produsul autohton, aşa cum îl văd ei. Iar ei îl văd în următoarea formulă – se măreşte aşa-numita perioadă, orele de maximă audienţă, dacă acum este de la ora 19.00 până la ora 23.00, ei propun să fie de la 18.00 până la 24.00, iar în acest interval de timp toţi radiodifuzorii să fie obligaţi să ofere opt ore de produs autohton, aşa cum îl văd ei.”

Europa Liberă: Sergiu Sîrbu s-a trădat de fapt, când a spus că nu este împotrivă ca în loc de 30 de televiziuni să existe cinci-şase, sau câte a spus el. Conştient promovează o lege care va conduce la monopolizarea pieţei audiovizualului.

Petru Macovei: „Şi lucrul acesta este cel mai grav în toată povestea aceasta, pentru că nu suntem noi cei care să protestăm împotriva promovării produsului autohton. Acest lucru trebuie făcut. A propos, şi actuala redacţie a Codului Audiovizualului prevede acest lucru, atâta doar că CCA până acum nu a făcut nici cât e negru sub unghie pentru a promova acest produs, iar acum, peste noapte, când patronul trustului controlat de PDM probabil a ajuns la concluzia că el poate să renunţe la retransmisia în Republica Moldova a postului „Pervîi canal” din Federaţia Rusă, care este portavoce a Kremlinului, unul dintre cele mai propagandistice posturi TV din Federaţia Rusă, însă o va face doar cu condiţia că îi va fi lărgită lui aria de manevră pe piaţa de publicitate. Şi unii colegi, a propos, de la diferite televiziuni au spus, în audierile şi în afara cadrului de audieri de ieri, că cei de la Casa Media, care este casa de vânzări cunoscută pentru faptul că promovează şi negociază publicitate pentru acest trust, deja discută cu furnizorii de publicitate, convingându-i să nu încheie niciun contract până în septembrie, când regulile de piaţă se vor schimba. Deci, ei vor să schimbe regulile de piaţă în aşa fel încât cea mai mare cotă de bani din publicitate să revină unui singur actor.”

Europa Liberă: Deci, ei sunt siguri că va fi votată legea aceasta.

Petru Macovei: „Eu sunt absolut convins că ei vor merge ca tăvălugul şi lucrul acesta se va întâmpla.”

Europa Liberă: Cum poate fi oprită monopolizarea pieţei şi cine se poate efectiv opune, ca să nu se întâmple ceea ce experţii numesc concentrarea tuturor posibilităţilor de manipulare într-o singură mână?

Petru Macovei: „Tocmai că acesta e cel mai deranjant lucru, că acest proiect de lege, proiectul PDM-PLDM nu are niciun cuvânt de concentrare a media, care este foarte extinsă în Republica Moldova, niciun cuvânt despre propaganda internă. Şi noi asistăm, cum au spus şi ieri unii colegi, asistăm la faptul că propaganda externă va fi de fapt înlocuită cu una internă, care va obţine mai mari cotaţii. Ce se poate face pentru a opri, pentru a diminua concentrarea? În primul rând trebuie să funcţioneze Consiliul Concurenţei. Din păcate, în ţara noastră această structură este amorfă sau este activă doar pe segmentul unor moluri pe care le verifică.”

Europa Liberă: Deci, dependentă şi ea.

Petru Macovei: „Este şi ea într-un fel controlată politic, se spune. Cred că într-o anumită doză de convingere putem spune că este controlată de acelaşi Partid Democrat. Există norme europene privind concentrarea media şi aici se impun modificări legislative, numai că apare întrebarea cine va vota pentru ele, în condiţiile în care Partidul Democrat cu siguranţă se va opune? Partidul Liberal Democrat, care se pare că este într-o înţelegere cu acest partid…”

Europa Liberă: Dar şi liberalii, prin vocea Corinei Fusu, au spus că ei sunt strânşi la perete şi s-ar putea să voteze, tocmai pentru că şi legea democraţilor are clauza aceasta.

Petru Macovei: „Ce se poate face, şi lucru pe care cred că vom ajunge la situaţia în care va trebui să insistăm ca proiectul, pentru care oricum există numărul necesar de voturi, or şi Partidul Comuniştilor, prin exponenţii lor în Comisia parlamentară pentru media, au lăsat să se înţeleagă că ei, vezi Doamne, sunt mari luptători pentru produsul autohton. Și, iarăşi, aici e o inversare a valorilor, nimeni nu mai discută, cum spunea şi Corina Fusu, nimeni nu mai discută despre protecţia spaţiului informaţional. Toţi discută acum despre aşa-numitul produs autohton. Probabil că în situaţia în care există suficiente voturi şi oricum se va vota, este important să modificăm acest proiect de lege în aşa fel încât el, unu la mână, să ofere condiţii cât de cât egale pentru toţi actorii de pe piaţa media din Republica Moldova, doi, să diminuăm, atât cât va fi posibilă, reîmpărţirea pieţei de publicitate prin crearea unor condiţii favorizante pentru anumiţi actori.”

Europa Liberă: Domnule Macovei, dumneavoastră vreţi să-i determinaţi pe politicieni să-şi schimbe părul, dar năravul să rămână acelaşi de fapt…

Petru Macovei: „În situaţia din ţara noastră, în care nu se face politică în interesul public, dar în interese strict corporative, nu avem de ales, decât să încercăm să mai diminuăm din răul...”

Europa Liberă: Să tundeţi lupul...

Petru Macovei: „...care, din câte îmi dau seama, inevitabil se va produce, pentru că noi putem să facem orice. Şi dacă în situaţia din martie, când foarte clar acel proiect prevedea restricţii pentru libertatea presei, atunci puteai, şi tocmai de aceasta am fost susţinuţi şi de europeni, pentru că existau nişte prevederi draconice împotriva libertăţii de exprimare şi a libertăţii presei.”

Europa Liberă: Pot să vă adresez o întrebare fără răspuns?

Petru Macovei: „Vă rog.”

Europa Liberă: De ce politicienilor nu le pasă de reacţia barem a publicului, a jurnaliştilor?

Petru Macovei: „Nici eu nu pot să răspund într-adevăr la întrebarea aceasta. Dacă ne uităm la acţiunile Partidului Liberal Democrat şi ale Partidului Democrat, aceste două partide au mers, vorba moldoveanului, împotriva vântului tot timpul, au adoptat nişte decizii, de foarte multe ori, nişte decizii contrare interesului public, pentru că probabil că au fost ghidaţi de interesele patronilor lor, fie din partid, fie din businessul care controlează aceste formaţiuni.”

Europa Liberă: Adică sunt sinucigaşi politici?

Petru Macovei: „Sunt sinucigaşi politici. Chiar ceea ce se întâmplă în acest moment mie îmi lasă impresia că unii politicieni se gândesc că «oricum nu avem cum să ajungem în următoarea legislatură, de aceea mergem până în pânzele albe».”

XS
SM
MD
LG