Reforma Procuraturii a ajuns în Parlament. Astăzi ea a fost dezbătută în principala comisie de profil, cea juridică. Ce şanse ar avea să fie totuşi adoptată, în condiţiile în care încrederea că principalii actori politici vor cu adevărat să depolitizeze această structură este foarte mică?
Gata să voteze în primă lectură pentru proiectul de reformă a Procuraturii s-au declarat deocamdată doar democraţii şi liberal-democraţii. Comuniştii, care au suficiente voturi pentru a ajuta coaliţia să-l voteze, spun că nu au luat încă o decizie. La nivel de discurs sunt mai degrabă critici totuşi.
Anatolie Zagorodnâi, cel mai vocal jurist din grupul parlamentar al comuniştilor, a formulat astăzi rezerve până şi faţă de noţiuni de bază din proiect, cum ar fi la cea cu privire la statutul procurorilor: proiectul îl defineşte ca fiind funcţionar de demnitate publică. Comuniştii cred că ar trebui să aibă statut de magistrat. Dar cel mai mare dezacord al comuniştilor cu autorii reformei este legat de faptul că ea a fost gândită în aşa fel, încât să fie obligatorie modificarea Constituţiei pentru răsturnarea modelului după care se numeşte în funcţie Procurorul General.
„A porni din start cu o prevedere care contravine Constituţiei nu este din punctul nostru de vedere corect. Totuşi aţi mers pe această formulă. Nu ştiu…”, le-a reproşat autorilor şi în timpul dezbaterii de astăzi Anatolie Zagorodnâi.
Într-adevăr, proiectul porneşte de la premisa, posibil iluzorie, că legea constituţională va fi modificată astfel încât procurorul să fie numit de şeful statului, la propunerea unui Consiliu de procurori, şi nu de Parlament, la propunerea speaker-ului, aşa cum a fost numit până acum când s-a ajuns la percepţia unei totale dependenţe politice. Autorii văd în această schimbare o condiţie principală, chiar dacă nu unică, pentru scoaterea Procuraturii de sub control politic. Un proiect cu trei amendamente la constituţie, inclusiv acesta, a şi fost elaborat de un grup de parlamentari pentru a fi trimis spre expertizare Curţii Constituţionale, în ideea că după expunerea acesteia, proiectul ar mai trebui să se odihnească şase luni în Parlament.
Numai că nici un partid, fie el din arcul guvernamental, fie din opoziţia „constructivă”, fie din cealaltă, nu este sigur că la încheierea acestor proceduri se vor găsi 68 de voturi pentru votarea amendamentelor.
Iată, de exemplu, motivele nesiguranţei democraţilor, formulate pentru noi de deputatul Sergiu Sârbu: „Din ce am văzut astăzi la comisie, încă nu prea întrevăd voturi pentru această reformă. Dar nu se ştie ce va fi mâine.”
Şi ale liberal-democraţilor, aşa cum le vede deputatul Tudor Deliu:
„Deci noi azi l-am propus pentru prima lectură. În comisie am votat şase, cu patru abţineri. Nu au votat liberalii, socialiştii şi comuniştii. Comuniştii au zis că mâine la şedinţa fracţiuni vor decide. Dar după propunerile care au sunat, practic ei vor să schimbe toată concepţia. Totuşi, mai sper să voteze. Am condus grupul de lucru cu modificarea Constituţiei, am lucrat cu democraţii şi comuniştii. Parcă nu erau împotriva proiectului. Dar am înţeles că s-au supărat că nu le-am susţinut proiectul cu neutralitatea.”
În acest circumstanţe, ar exista câteva posibile variante de evoluţii ulterioare. Una ar fi adoptarea reformei de către guvern, prin asumare de răspundere în faţa Parlamentului. Premierul Chiril Gaburici a testat deja posibilele reacţii la o asemenea decizie, dar nici ea, chiar dacă ar fi agreată, nu soluţionează problema numirii nepolitizate a procurorului general.
O altă variantă ar fi ca reforma să fie sprijinită, în afară de coaliţie şi comunişti, şi de liberali, plus Iurie Leancă şi Eugen Carpov. Încrederea în reuşita unei astfel de idei este totuşi mică.
O altă versiune aparţine liberalilor, care se declară convinşi că mai departe de prima lectură reforma nu se va mişca, iar acest lucru şi l-ar dori chiar şi partidele puterii, de aceea şi avansează cu un proiect care cu siguranţă va fi îngropat.
