Linkuri accesibilitate

Ample manevre în Districtul militar central din Rusia, concomitent cu manevre NATO în țările nordice și în Marea Neagră.

Rusia a început noi manevre militare de amploare, în care sunt implicate circa 250 de avioane și 12 mii de militari. Potrivit Ministerului rus al apărării, citat de BBC, manevrele vor dura patru zile si sunt organizate „ca o inspecție surpriză” pentru a verifica nivelul de pregătire și viteza de reacție ale forțelor armate.

Potrivit agenției Interfax, vor fi inspectate bazele aviatice și forțele anti-aeriene din districtul militar central al Rusiei – ceea ce înseamnă că vor fi inspectate peste 700 de sisteme de armament.

Corespondentul BBC la Moscova relatează că în cursul manevrelor, avioanele cu rază lungă de zbor vor fi înarmate cu rachete aer-sol și vor exersa la ținte amplasate în regiunea Komi.

Într-un interviu televizat, întrebat de scopul noilor manevre, vice-premierul Dimitri Rogozin a glumit, afirmând că „armele nu au nevoie de vize”. Rogozin se numără printre înalții demnitari ruși care nu mai dreptul de a călători în Statele Unite și UE, sancțiune impusă Rusiei ca urmare a implicării directe în criza din Ucraina și a anexării abuzive a peninsulei Crimeea.

Manevrele din Rusia au început luni, concomitent cu manevrele NATO din regiunea arctică.

Acolo sunt implicate aproximativ 100 de avioane de luptă și 4000 de militari din Statele Unite și opt state europene. Exercițiul cu baza la nord de Norvegia, Suedia și Finlanda își propune să testeze cooperarea națiunilor arctice în vecinătatea Rusiei. Manevrele programate să dureze până la 5 iunie au fost plănuite înaintea anexării regiunii ucrainene Crimeea de către Rusia anul trecut.

Generalul de brigadă norvegian Jan Ove Rygg, care conduce exercițiul, a spus într-o declarație: „Obiectivul este de a instrui unitățile… și de a desfășura operațiuni aeriene complexe în relație strânsă cu partenerii din NATO”. Manevrele sunt unele din cele mai ample exerciții cu avioane de luptă ținute în Europa anul acesta. Membrii NATO implicați sunt Statele Unite, Germania, Marea Britanie, Franța, Olanda și Norvegia. Participă și țările din afara alianței Suedia, Finlanda și Elveția.

Totodată, în Marea Neagră au început manevrele navale NATO „Trident Poseidon 2015”, conduse de România, la care participă 12 nave militare românesti, un distrugător american si un dragor maritim din Bulgaria, în total aproximativ 1500 de militari, relatează Mediafax.

Potrivit unui comunicat oficial, exercițiul are ca scop consolidarea nivelului de interoperabilitate intre forțele NATO, precum si cooperarea inter-agenții din România, într-un mediu cu amenințări multiple, in cadrul unei Operații de răspuns la criza, incluzând si o acțiune de simulare a evacuării non-combatanților dintr-o zonă de conflict, care va avea loc miercuri, 27 mai, in Portul Militar Constanța.

XS
SM
MD
LG