Linkuri accesibilitate

Irlanda pe calea aprobării egalității depline în drepturi a perechilor, indiferent de orientarea lor sexuală


În prezent căsătoriile între persoane de același sex sunt legale în aproape 20 de țări din lume.

Irlandezii decid astăzi prin vot dacă să legalizeze căsătoriile gay într-un referendum care ar face dintr-o țară pe vremuri profund catolică prima țară din lume ce adoptă o asemenea schimbare prin vot popular.

Irlanda ar putea deveni prima țară din lume care aprobă prin referendum egalitatea conjugală, adică dreptul tuturor de a se căsători cu cine vor, indiferent de orientarea sexuală. Sondajele dinaintea referendumului de astăzi sugerau că avocații egalității conjugale au șanse mari de succes, dar unii experți avertizau că rezultatul va fi strâns. În prezent căsătoriile între persoane de același sex sunt legale în aproape 20 de țări din lume. Dar numai în câteva state din Statele Unite schimbarea s-a făcut prin referendum; în restul țărilor la baza deciziei au stat demersuri ale politicienilor sau hotărâri de judecată.

Reforma irlandeză este sprijinită de toate partidele politice, de marile companii de pe piața irlandeză și de celebrități din cele mai diverse domenii – toți speră să facă un mare salt înainte cu ultima țară care a de-criminalizat homosexualitatea în vestul Europei, în urmă cu numai două decenii.

Adversarii egalității conjugale, inclusiv câțiva lideri clericali de rang mai jos, au ridicat semne de întrebare privind drepturile de adopție și de concepere prin metode alternative, dar sondajele arată că referendumul ar putea trece cu un scor de doi la unu.

Premierul Enda Kenny, un catolic practicant, a îndemnat oamenii ca dacă țin cu adevărat la egalitate să iasă la vot, să nu lase schimbarea „pe seama altora”: „Spuneți da, da incluziunii, da drepturilor, da iubirii, da egalității”, i-a îndemnat pe alegători liderul guvernului de la Dublin

Agențiile de presă notează saltul imens făcut de societatea irlandeză în privința drepturilor LGBT în numai câteva decenii. În anii 1990, în Irlanda relațiile sexuale între persoane de același sex erau încă interzise, homosexualii trăiau vieți ascunse și chinuite, iar cele câteva baruri ale lor din capitală erau supravegheate mereu de poliție.

În 2010, în urma celor mai multe țări vest-europene, ba și a unora est-europene, Irlanda a aprobat dreptul cuplurilor de același sex de a fi recunoscute în fața legii. Iar acum, după numai cinci ani, Irlanda are șansa de a se alătura țărilor celor mai inclusive din lume, aprobând egalitatea deplină în drepturi a perechilor, indiferent de orientarea lor sexuală.

Meritul principal pentru schimbare este atribuit muncii neobosite de convingere făcută de activiști și marii deschideri spre lume în ultimele decenii a unei Irlande tot mai globalizate și tot mai bogate.

Observatorii de presă notează printre altele rolul mic jucat în actuala campanie de biserica catolică, odată atotputernică în Irlanda, care pare să fi înțeles că este mai bine să tacă decât să-și piardă și mai mulți adepți într-o vreme de mari schimbări.

O concesie făcută clerului este că în eventualitatea legalizării căsătoriilor gay biserica nu va fi obligată să găzduiască asemenea căsătorii – dar biserica protestantă irlandeză a anunțat deja că le va oficia cu plăcere.

XS
SM
MD
LG