Linkuri accesibilitate

Un ziar în fiecare seară: „Jurnal de Chișinău”


Invitata rubricii este Rodica Mahu, redactoare-şefă a publicației.

Mircea V. Ciobanu şi-a intitulat editorialul „Mintea consumatorului de ştiri ca teren de luptă”. Comentatorul observă că „Lumea nu crede evidenţelor pentru că asta o spune „presa opoziţiei”, a „ţopilor”, a „unioniştilor”, a „ruşilor”, a „americanilor”, a celor care vor să submineze statul profund „independent” (faţă de popor, probabil). În schimb, crede locurilor comune emise de înalte instanţe, parlamentare şi guvernamentale, ori de jurnaliştii afiliaţi. Fără a le pune la îndoială, fără a le testa, fără a mai pătrunde sensul şi fără a mai intra în detalii, doar pentru că o afirmă idolii săi de azi (mâine pot fi alţii, bien sur!). Cum să procedeze cetăţeanul care are permanent senzaţia că cineva îl ia de prost, îl amăgeşte, îl manipulează? Cea mai bună soluţie e să nu crezi în spusele nimănui, dar să asculţi mai multe opinii. Procesezi informaţia cu ochiul minţii, adică critic. Pui cap la cap, compari şi-ţi construieşti, în consecinţă, strategiile.

Adrian Ciubotaru, referindu-se în comentariul său la epocile de aur ale statelor moderne, opinează că cetăţenii R. Moldova proiectează imaginea statului ideal fie pe România interbelică, fie pe RSSM-ul postbelic (raiul kolhoznic), fie pe iminenta Lume Rusă, care e epava URSS-ului nituită cu toate miturile propagandei rusești din ultima vreme. În același timp, e tot mai greu să găsești moldoveni încrezători în capacitatea lor de a construi, cu forțele proprii, un stat modern și deci european, conchide Adrian Ciubotaru.

Svetlana Corobceanu observă caracterul anemic al campaniei în plină desfăşurare. Partidele politice antrenate în campania electorală pentru alegerile locale din 14 iunie curent au depus primele rapoarte financiare la Comisia Electorală Centrală. Numai cinci din cei nouă concurenţi electorali indică venituri şi cheltuieli. Trei din acestea, Partidul Liberal (PL), Platfotma Populară Europeană din Moldova (PPEM) şi „Partidul Nostru” (PN) au beneficiat de donaţiile a trei finanţatori care au sponsorizat partidele cu 950 mii de lei.

Cel mai generos finanţator a primelor două săptămâni de campanie este avocatul Igor Pohilă, care a donat „Partidului Nostru” condus de Renato Usatâi, suma maximă pe care o poate dona un finanţator unui partid, 900 mii de lei. Solicitat de Jurnal de Chişinău, avocatul ne-a informat că anul trecut a avut un venit de 1 500 000 lei. Pohilă a mai precizat printre altele că nu a fost verificat şi nu i-au fost solicitate explicaţii în legătură cu banii alocaţi pentru campania din 30 noiembrie 2014. Directorul Centrului de Resurse Juridice din Moldova, Vlad Gribincea, consideră că sancţiunile aplicate partidului „Patria”, când acesta a fost exclus din cursa electorală, nu pot fi extinse şi asupra situaţiei de acum, când, formal, Usatîi se află în fruntea unei alte formaţiuni, „Partidul Nostru”. „Totuşi, având în vedere experienţa anterioară, organele electorale ar trebui să fie mai atente la finanţarea partidelor de la noi în campaniile locale”, a spus el.

[transcriere Tamara Grejdeanu]

XS
SM
MD
LG