Linkuri accesibilitate

Orice mesaj pe care îl lansăm în spațiul public este auzit nu numai de destinatarul său direct, ci ajunge și la urechile cetățenilor.

De la un timp încoace nemulțumirile populare în Republica Moldova au izbucnit în manifestaţii de stradă tot mai articulate. Sunt clamate revendicări sociale, se cere reformarea justiției, recuperarea miliardului de dolari furat din bănci, eliberarea statului din captivitatea oligarhilor. Nu e o simplă mișcare de protest, ci și căutarea unor forme noi de participare a oamenilor la treburile cetăţii. Renaşte, într-un fel, democraţia directă, spiritul Agorei ateniene prin apariţia unor „platforme civice”. Democrația are nevoie de creativitate, de imaginație, democrația nu poate încremeni într-un sistem de partide, tot mai corupte, tot mai înstrăinate de alegători.

Protestatarii nu se rezumă la cerinţe punctuale, ci avansează şi alternative politice la impasul în care a ajuns Republica Moldova. Unirea cu România începe să iasă din veșmântul unui deziderat cultural-istoric, clamat de scriitori pe la diverse serate literare sau inaugurări de busturi. Unirea este văzută ca o soluție pentru adevărata europenizare a Moldovei, pentru eliberarea ei din prizonieratul Rusiei. Mitingul din 16 mai, organizat de mai multe ONG-uri unioniste, a avut cea mai numeroasă participare de până acum: circa 25 000 de oameni. Însă nu doar idealul Unirii i-a scos pe acești oameni în stradă, ci și revolta față de expulzarea din Republica Moldova a lui George Simion, liderul Platformei civice „Acțiunea 2012”, pe care organele de drept l-au declarat un „pericol” la adresa siguranței naționale!

Vitalie Ciobanu

Vitalie Ciobanu

Politicienii moldoveni şi mai ales PD şi PLDM, care și-au fragilizat cu bună ştiinţă poziția, aliniindu-se cu Voronin, iar acum îi imită şi stilul de guvernare expulzând cetățeni români exact ca în primăvara lui 2009, ar fi bine să explice opiniei publice ce planuri au cu Republica Moldova, pentru că a repeta ca o flaşnetă stricată „integrare europeană”, „integrare europeană”... este un mod de a-ți bate joc de electoratul care te-a votat la ultimele alegeri și pe care, de fapt, l-ai tras pe sfoară.

Aşteptăm niște răspunsuri și de la președintele Nicolae Timofti, care va merge la summit-ul Parteneriatului Estic din 21 - 22 mai, înţelegem, cu un puternic mesaj de angajare a Republicii Moldova pe drumul european. La Riga, domnul Timofti va fi aplaudat, probabil, cu mai puţin entuziasm decât acum doi ani, la Vilnius, fostul premier Leancă şi asta deoarece atmosfera generală în Uniunea Europeană, azi, e una de repliere și prudență în contextul agresiunii rusești din Ucraina. Dar și pentru alte motive, mai particulare, legate de involuțiile din ultimul timp din Republica Moldova.

Ne întrebăm ce va face președintele Timofti după ce se va întoarce la Chișinău? Îşi va relua rolul „cuminte”, „decorativ”, cum spun unii, în care l-au distribuit principalii actori politici, sau îşi va trata cu seriozitate atribuţiunile de şef al statului?

Urmează, poate, provocarea vieţii sale de om politic. Președintele Timofti ar trebui să iasă la rampă, să se pronunțe împotriva proiectelor de legi anti-europene susţinute de o majoritate ad-hoc capitulardă în fața lui Putin. Mă refer la proiectul „neutralității permanente”, propus de PCRM, şi la cel de „combatere a unionismului”, anunțat de Dodon cu surle şi trâmbiţe... Dacă nu vrea să fie asociat cu abuzul de stat, președintele ar trebui să ceară revocarea ordinului de expulzare a lui George Simion. Să insiste pe finalizarea anchetei privind furtul din bănci… Ales de parlament, președintele Timofti nu e mai puțin legitim decât un şef de stat votat de întreg poporul. A ajuns în această funcție la capătul unei crize politice care amenința să-i readucă pe comuniști la putere. Or, iată, comuniștii s-au întors, chiar dacă într-un mod deghizat, şi suntem într-o altă mare criză ce reclamă implicarea tuturor celor cărora le pasă.

Nicolae Timofti a avut curajul să se declare împotriva prezenței miliare ruseşti în Moldova, a refuzat să accepte numirea unor judecători cu reputația pătată, a cultivat o relație cordială, frățească, am zice, cu România. Instituțional vorbind, şeful statului este cel mai bine plasat pentru a fi un aliat al cetățenilor în lupta lor împotriva corupţiei şi dezmăţului politicianist. Așa cum o voce a reformei, credibilă, a devenit și ministrul Educației Maia Sandu, și domnia sa n-ar trebui să se simtă singură în această postură.

Mă întreb: chiar e imposibil să ne imaginăm în Republica Moldova un președinte care solicită ferm, în numele poporului, clasei politice să-şi asume agenda reformistă, iar marilor vinovaţi să renunţe la funcţii şi să se pună la dispoziţia justiţiei?... Asemenea situații – preşedintele versus clasa politică – s-au mai văzut şi în alte ţări. Freamătul civic, speranţa europeană a Moldovei ar căpăta un suflu nou, dacă am şti că acolo, la vârful piramidei, există voinţa necesară pentru schimbare…

Nu sunt atât de naiv să cred că nişte reflecţii ca acestea îşi vor afla ecoul scontat. Dar ştiu că orice cuvânt, orice mesaj pe care îl lansăm în spațiul public este auzit nu numai de destinatarul său direct, ci ajunge și la urechile cetățenilor, alegătorilor, este recepţionat şi de prietenii noștri din străinătate. Cei care se vor întreba, firesc, de ce oamenii politici moldoveni nu au dat curs unor îndemnuri şi aspiraţii populare, deşi ar fi putut să o facă, deşi funcţia şi jurământul prestat la învestire cu mâna pe Legea Supremă îi obligă să fie ceea ce ei doar pretind că sunt?

XS
SM
MD
LG