„Filumena Marturano sau divorţ în stil italian”, astfel se numeşte spectacolul după piesa lui Eduardo de Filippo, montat la Teatrul National „Mihai Eminescu” de regizorul Alexandru Vasilachi. Vasile Botnaru a stat de vorba cu actriţa Silvia Luca, interpreta rolului Filumenei, despre impresiile sale după prima prezentare a spectacolului în fata publicului de la Chișinău.
Europa Liberă: Vreau să vă întreb mai întâi dacă nu v-a fost cumva frică să intrați în apa în care s-a scăldat vedeta vedetelor, Sophia Loren, cu filmul celebru? Și dacă v-ați propus să fiți altfel, să o depășiți, să vă apropiați de ea sau veți face cu totul altceva?
Silvia Luca: „Nicidecum nu mi-am propus să o depășesc. Pentru mine este o actriță absolut extraordinară, dar m-am străduit să nu mă gândesc la aceasta. Pur și simplu să merg pe calea mea, fără ca să mă uit stânga-dreapta, cine a jucat, mai ales că știu să recunosc actorii extraordinari, dar niciodată nu am avut idoli, să zic Doamne Dumnezeule, vreau să joc ca acesta. Nu.”
Europa Liberă: E logic, dumneavoastră sunteți deja idol.
Silvia Luca: „Prea mult spus. Dar într-adevăr, am încercat să merg pe calea mea, fără ca să mă gândesc la faptul că a jucat Sophia Loren, pentru că aceasta chiar te-ar încurca. O mare actriță, un talent enorm, icoană, practic. Și atunci, dacă te-ai gândi la aceasta, cred că te-ar încurca. Și am alungat pur și simplu gândurile acestea, și am zis că merg pe calea mea.”
Europa Liberă: Eu, care am stat în sala de spectacol, trebuie să vă spun: chiar am uitat de Sophia Loren. Mulțumesc că m-ați ajutat. Preț de o oră se întâmplă o bulversare a vieții unui cuplu, sigur că e măiestria dramaturgului și a regizorului. Dumneavoastră, când prezentați această poveste, ce vreți să îi spuneți publicului acesta de la Chișinău care poate are necazuri uneori mai mari decât Filumena și partenerul ei?
Silvia Luca: „Și necazurile chiar sunt foarte mari pentru oamenii de aici, după cum se vede, mai ales în ultimul timp. Dar am încercat să intru în pielea femeii acestea și să joc sincer situațiile care au fost propuse de către dramaturg și regizor. Trebuie să încerci să înțelegi cum ar fi să le spui copiilor tăi abia la 46 de ani că sunt copiii tăi…”
Europa Liberă: Povestea pe care o interpretați dumneavoastră este de genul paliativelor sau este despre viața oamenilor care stau în sală?
Silvia Luca: „Nu neapărat despre viața oamenilor care stau în sală. Dar eu cred că povestea aceasta îi ajută pe oameni să își uite necazurile lor, chiar dacă sunt mai mari. Pentru că o poveste dintre un bărbat și o femeie întotdeauna este interesantă, bineînțeles și faptul cum este expusă ea în scenă.”
Europa Liberă: Regizorul a spus că este o tragicomedie, într-un interviu. Sigur, comedia este mai puțin prezentă, dacă pornim de la fabulă, că un om la 52 de ani află că are un copil pe care nu el l-a crescut sau l-a crescut din banii pe care Filumena i-a scos subtil din portmoneu. E o poveste comică, dar mai curând tragică.
Silvia Luca: „Este un fel de, nu știu, muchie de cuțit între comedie și dramă. Deci, nu e până la capăt nici una, nici alta. E muchia de cuțit, aceea care este destul de greu să o aduci, să o relatezi în scenă. Dar, după reacția publicului, eu am fost surprinsă de reacția publicului în momentele când se râdea, unde ziceam că aici cred că publicul va reacționa prin faptul că râde. Și a fost bine că a fost așa. Pentru că nu sunt numai lacrimi, de la început până la sfârșit, ceea ce n-ar fi bine, eu cred. Și atunci când este ceva îmbinat din acestea două, dar totuși e pe muchie de cuțit.”
Europa Liberă: Tradiționala întrebare: cât de mult vă epuizează această ipostază, când, spre sfârșit, chiar trebuie să plângeți pentru că acesta e deznodământul și vă bucurați că în sfârșit puteți plânge? Și femeia aceasta care timp de 25 de ani se abține de la plâns, pentru că nu își poate permite acest lucru și izbucnește, cât de epuizantă este această ipostază? Și ați fost întrebată, cred că de o sută de ori, eu vă întreb a mia una oară.
Silvia Luca: „Epuizarea vine mai degrabă din emoție foarte puternică, nu din aceea că ai de spus mult text, că ai de alergat în scenă, dintr-o parte în alta. Epuizarea vine într-un fel din emoție, dar nu este o epuizare. Mai degrabă e o oboseală, cu așa un pic de tristețe, un soi de tristețe, un fel de melancolie. De aici vine. Puțină oboseală vine după spectacol. Și dacă mergi corect, scena de la final, unde izbucnești în plâns, nu este complicat să o faci...”
Europa Liberă: …pentru un actor talentat. Cum sunteți recompensată? Ochii, aplauzele, atenția? Acum, la premieră, ați obținut recompensa pe care ați așteptat-o?
Silvia Luca: „Poate este foarte banal și cred că foarte mulți actori au spus despre aceasta, dar noi știm foarte bine remunerarea materială pe care o au actorii și nu mai cred că trebuie discutată, că e clar că este sub nivel. Dar recompensa – totuși aplauzele… Eu niciodată nu am crezut actorii care spuneau că „nu mă interesează cum reacționează publicul, eu joc pentru mine”. În cazul acesta te duci la bucătărie și joci.”
Europa Liberă: Cânți în baie.
Silvia Luca: „Da. Nu cred în așa ceva. Totuși, în momentul când vezi publicul aplaudând, este o emoție extraordinară. Și eu cred că de aici undeva actorii și se reîncarcă pentru a merge mai departe. Și absolut sincer vorbesc despre aceasta. Dacă n-ar mai fi aceasta, atunci ce ar fi?”
Europa Liberă: Dumneavoastră din scenă observați că publicul a revent la consumul pieselor de teatru din anii Șciukin-iștilor?
Silvia Luca: „A revenit. Sălile sunt pline în teatru. Oamenii vin la teatru. Oamenii vor să vadă. Oamenii vor să asculte. E foarte îmbucurător faptul acesta. Mai ales rămâi trăsnit când în plină iarnă, când florile sunt atât de scumpe, și vine spectator care se vede de la o poștă că este îmbrăcat modest, el vine cu buchet de flori. E ceva care eu nu mi-o pot explica, zic: ei, cum de omul acesta și-a permis în plină iarnă să cumpere flori? Și vin.”
Europa Liberă: Eu vă doresc cât mai mulți spectatori. Și ne dorim nouă cât mai multe premiere.
Silvia Luca: „Vă mulțumesc foarte mult. Dea Domnul să fie premierele și veniți la teatru, noi vă așteptăm.”
