Linkuri accesibilitate

Până la sfârşitul acestei săptămâni, Guvernul de la Chişinău va încerca să vândă pachetele de acţiuni de la 24 de companii, în 11 dintre care deţine pachetul majoritar.

Agenţia Proprietăţi Publice a scos la mezat mai multe active ale statului, în valoare totală de circa 784 milioane de lei. Multe dintre aceste obiective, constată experţii financiari, sunt expuse repetat la vânzare, iar în unele cazuri preţurile au scăzut. Cum poate fi explicată lipsa de interes a investitorilor locali şi străini pentru bunurile statului?

Până la sfârşitul acestei săptămâni, statul va încerca să vândă pachetele de acţiuni de la 24 de companii, în 11 dintre care deţine pachetul majoritar. Lista de vânzări pare a fi destul de ademenitoare – iată doar câteva din companiile la care statul vrea să renunţe: societatea pe acţiuni Aeroport Catering – specializată în producerea şi livrarea alimentaţiei la bord, Fabrica de Fermentare a Tutunului din Orhei sau întreprinderea Floare-Carpet, cel mai mare producător de covoare din Republica Moldova.

Prima zi a licitaţiei s-a încheiat cu vânzarea acţiunilor de la Fabrica de lapte din Cupcini, în urma căreia statul a încasat peste 47 mii lei. Prea puţin, constată jurnalistul specializat pe teme economice de la portalul „Mold-street”, Ion Preaşcă, fapt care indică un interes anemic din partea investitorilor:

„Multe din aceste active nu prezintă interes major. Sunt foarte multe pachete minoritare. Ce interes va avea un acţionar să cumpere 2 % de acţiuni la o companie? Doar dacă acţionarii actuali de la acea companie vor să preia tot pachetul, să facă o societate de tip închis sau SRL ca să nu mai aibă treabă cu statul sau cu alţi acţionari. De exemplu, de ce să te duci la o companie în care statul deţine 30 la sută din acţiuni, iar restul sunt nişte firme fantomă, controlate de nişte raideri? Este riscant. Ce să faci acolo dacă întreprinderea formal generează doar pierderi şi nu ai controlul?”

Un alt motiv care ţine la distanţă investitorii este şi încălcarea frecventă a dreptului la proprietate, crede directorul Institutului Economie de Piaţă, Roman Chirca. În Republica Moldova, continuă el, un document care atestă dreptul de proprietate nu garantează faptul că într-o zi, în funcţie de interese, posesorul nu va fi lipsit de acţiunile sau cota care îi aparţine într-o anumite întreprindere:

„Doar un grup anumit de persoane, afiliat anumitor cercuri de influenţă sau anumitor politicieni care pot garanta abţinerea instituţiilor statului sau a sistemului judecătoresc corupt să nu preia aceste proprietăţi, îşi pot garanta aceste proprietăţi. În aceste circumstanţe, ce investitor rezonabil, care deţine anumite fonduri, ar accepta să-şi plaseze investiţiile sale în active cu acest grad sporit de risc? Este mai degrabă o rundă de privatizare pentru un anumit cerc de interese care îşi poate permite luxul nu doar să deţină proprietatea, dar şi să aibă instrumentele necesare pentru a o garanta”.

Până în prezent, observă experţii financiari, încercările autorităţilor de a privatiza întreprinderile statului au fost însoţite de suspiciuni de corupţie şi realizate în condiţii lipsite de transparenţă. Aluzie la felul în care a fost concesionat Aeroportul Chişinău şi privatizat pachetul statului în cadrul Băncii de Economii.

Procesul de privatizare a reintrat în atenţia opiniei publice în noiembrie 2013, când Ministerul Economiei a propus spre vânzare întreprinderi importante cum ar fi operatorul de stat Moldtelecom, fabrica Tutun CTC sau reţelele electrice de distribuţie Nord şi Nord-Vest. Înainte de licitaţie, urma să fie selectată o companie de consultanţă care să evalueze valoarea de piaţă a fiecărei întreprinderi, însă în februarie anul trecut guvernul a sistat procesul motivând că nu poate asigura o privatizare transparentă.

Astăzi, majoritatea acestor întreprinderi generează pierderi, iar situaţia, crede expertul Roman Chirca, nu ar fi lipsită de interes:

„Atâta timp cât aceste active sunt în proprietatea statului, anumiţi birocraţi şi anumiţi administratori vor beneficia din orbitarea din jurul acestor active, fie prin intermediul firmelor căpuşă, fie printr-o gestiune defectuoasă care duce în timp la diminuarea acestor active. Avem exemplul Tutun CTC, iar din bilanţul contabil al întreprinderii se observă că aceasta se află deja într-o zonă dificilă a rentabilităţii financiare. (...) De aceea, cu cât mai repede ar ajunge în zonă privată aceste întreprinderi cu atât şansele de eficientizare a funcţionării lor este una sporită”.

Pe de altă parte, continuă Roman Chirca, în încercarea de privatizare a acestor întreprinderi autorităţile ar trebui să ţină cont de erorile admise în trecut şi să evite implicarea unor grupuri de interese cu tutelă politică.

XS
SM
MD
LG