Linkuri accesibilitate

„Cine ne-a despărțit”, o peliculă despre familii și oameni care s-au certat din cauza conflictului ruso-ucrainean.

Jurnalistul Evgheni Lesnoi a realizat un film despre familiile care s-au certat din cauza conflictului ruso-ucrainean. Jurnalista Elena Rîkovțeva de la serviciul rus al Europei Libere a discutat cu autorul peliculei, corespondentul la Moscova al agenției informaționale UNIAN, Roman Țimbaliuk, și cu reporterul independent Maria Eismont.

Elena Rîkovțeva: „Astăzi vorbim despre filmul „Cine ne-a despărțit”, o peliculă despre familii și oameni care s-au certat din cauza conflictului ruso-ucrainean. Vi-l prezint pe regizor – Evgheni Lesnoi și pe colegii noștri care au privit filmul și cunosc problematica, fiindcă au simțit totul pe propria piele. Roman Țimbaliuk – persoana care reprezintă oficial ucrainenii normali din Moscova. Evgheni, povestiți-ne mai mult despre eroii acestui film, despre istoriile lor și dacă mai este vreo șansă de reconciliere.”

Evgheni Lesnoi: „Am relatat șase istorii, una este istoria mea. Am un văr la Lviv și așa s-a întâmplat că are o opinie diametral opusă de a mea. I-am spus direct: poziția ta se rezumă la „nu e treaba mea, nu știu nimic”. Aceste șase istorii sunt absolut diferite. Una este despre doi frați, unul dintre ei luptă în Garda Națională, alta este istoria unei refugiate din Sevastopol, o colegă de-a noastră, jurnalistă de televiziune. mai este istoria relației dintre un nepot și unchiul său.

Am produs pelicula independent. Am publicat o postare pe Facebook și oamenii au răspuns. Din păcate, pot spune următoarele: au răspuns la apel anume ucrainenii, primul pas îl fac ucrainenii, o mână de ajutor ți-o întind ucrainenii. A fost la sfârșitul lui februarie, deja filmam la Lviv. Timp de zece zile am trecut prin șase orașe: Lviv, Ivano-Frankivsk, Kiev, Harkov, Slaviansk și Herson.

A fost greu, oamenii nu vroiau să dea datele de contact, le obțineam prin metode jurnalistice. Veneam la ei fără preîntâmpinare ca să prindem o reacție vie. Acesta era și principalul scop – să captez o reacție vie. Dacă ne alungă din casă, ne alungă. Dacă vor spune că nu vor, nu e o problemă. S-a întâmplat odată la Habarovsk, când ne-au zis că nu dau interviuri, fiindcă „faceți un film urât despre Rusia”. Însă, cel puțin, aia a fost o reacție vie. Contează ca spectatorul să-și tragă singur concluziile: cine a despărțit, cum a despărțit, pentru ce, fiindcă istoriile sunt diferite și complicate.”

Elena Rîkovțeva: „Ați arătat poziția oamenilor, însă din păcate, concluzia ar fi că e o deznădejde totală.”

Evgheni Lesnoi: „Sincer vă spun, după ce am făcut filmul, am înțeles că ne-au tras pe sfoară, e o minciună ce va dăinui în timp. ne-au tras pe sfoară pe mult timp. Dacă agresiunea se va opri, va fi trebui să treacă cel puțin o generație. Dar sunt sigur că valul de agresiune va dura încă vreo zece ani. Am decis să trec prin Harkov și am ajuns la un eveniment tragic – unul dintre personajele mele a murit.”

Roman Țimbaliuk: „Povestiți-ne, cum a murit.”

Evgheni Lesnoi: „Igor Tolmaceov a murit în atentatul din 22 februarie 2015, la un marș pașnic pro-ucrainean.”

Roman Țimbaliuk: „În țara noastră, ucraineni sunt aruncați în aer, iar noi ne mirăm că cineva ne-a tras pe sfoară.”

Evgheni Lesnoi: „Am întâlnit o femeie extraordinară care trăiește la Harkov, o refugiată din Georgia și i-am propus să arătăm acest film prietenilor ei. Mi-a zis că nu vrea. „Tot ce am avut de spus, am spus.” Oamenii nu mai pot răbda. Același lucru mi l-a spus o altă eroină: „Nu voi mai scrie la Habarovsk”. Da, filmul este plin de deznădejde.”

Elena Rîkovțeva: „Cuvintele Dvs. referitor la reacția părții ucrainene nu m-au mirat de loc; sunt mult mai receptivi la această idee. Anul trecut, la emisiunea mea a venit Vitali Manski care a spus că are o idee pentru un film, ce s-ar numi „Oameni dragi”, în care ar relata istoria rudelor mele certate. Unii dintre ei trăiesc în vestul Ucrainei, alții – în est, ceilalți – la Moscova. A zis că a încercat să obțină un grant de la Ministerul Culturii pentru film. Se părea că ar fi trebuit să fie extaziați de această idee, fiindcă e actuală. Dar au refuzat categoric, istoria acestor oameni despărțiți de război li s-a părut extrem de neinteresantă.”

Evgheni Lesnoi: „Am realizat filmul din bani proprii. E o istorie ce-mi este familiară: mama e din Ucraina, din Lviv. Nu mai e în viață. La un moment dat, m-am gândit că e mai bine așa, că nu vede acest coșmar. Am filmat din banii proprii, fiindcă am înțeles că nu pot să nu filmez.”

Elena Rîkovțeva: „Manski tot a găsit bani și, la urma urmei, va face filmul. Roman, spuneți că e „un coșmar” ce zice o femeie din film. Chiar n-ați mai auzit așa ceva?”

Roman Țimbaliuk: „Întâlnesc așa ceva practic zilnic la muncă, la Moscova. Pur și simplu, nu mă pot deprinde, când pe mine, un cetățean al Ucrainei, alături de ceilalți cetățeni ucraineni, ne numesc fasciști, naziști etc. Mă uimesc când mi se spune cât de prost tineretul este educat la noi. Îmi vine să-i întreb: sunt rudele voastre, îi cunoașteți de mulți ani, de ce îi considerați în cel mai bun caz zombați, iar în cel mai rău – fasciști? Spuneați dintotdeauna că suntem frați, națiuni frățești.

Și sunt multe istorii de acest gen. În serviciul de presă al administrației prezidențiale ucrainene lucrează o persoană, nu-i voi da numele, născută la Moscova, un pic mai în vârstă ca mine. Mama lui trăiește în suburbia Moscovei. El spune: „Mama, de ce nu mă crezi? Ești mama mea!”.”

Roman Țimbaliuk: „Evgheni, ați făcut o muncă foarte importantă și bună, am privit acest film cu mare plăcere. Dar vă pot spune că nu se va schimba nimic. În acest gen de situații, trebuie să ai în vedere cauza de bază. Mulți cetățeni ai Federației Ruse nu sunt nici pe departe idioți și înțeleg perfect ce se întâmplă în Donbas, înțeleg că totul se întâmplă cu implicarea Rusiei.”

Evgheni Lesnoi: „Nu pot fi de acord. Ce atitudine ar trebui să avem față de populația Germaniei din anii 1933-1945 care a fost zombată la maxim și sincer credea că ceea ce se întâmplă e bine?”

Roman Țimbaliuk: „Toți înțeleg, dar găsesc diverse scuze: Crimeea a fost a noastră dintotdeauna, în Donețk întotdeauna trăiau ruși etc. Omul e o ființă care întotdeauna va găsi scuze, dacă e nevoie, din păcate.”

Elena Rîkovțeva: „Am vorbit ieri cu Mașa și când i-am spus ideea filmului, am întrebat-o: „Mașa, cum aș putea convinge? Rușii nu înțeleg din cuvinte”. Mașa a stat pe gânduri și a spus: „Interesant, ar fi convinși dacă ar merge acolo?” Mașa, ați fost acolo. Ce ar putea înțelege un rus după ce a trecut granița cu Ucraina?”

Mașa Eismont: „Personal, nu trebuiam convinsă nicicum. Ideea cu care am plecat în Ucraina a fost aceeași idee cu care ne-am întors. Opinia mea e una minoritară în Rusia, ea nu coincide cu cea oficială. Am plecat acolo cu copiii, în vizită la prieteni, să facem cunoștință cu oameni din rețelele de socializare, pe care nu-i știm personal. Am fost la Kiev, apoi am ajuns la Odesa. A fost, pur și simplu, o vacanță cu familia.

Am stat într-un restaurant din Odesa, ne-a deservit o chelneriță extraordinară. Și fiindcă înafară de noi nu mai era nimeni, am început a discuta. O fată tânără și superbă ne-a spus că are de gând să se despartă de soț, chiar dacă au un copil mic. Erau în relații foarte bune, se iubeau, s-au căsătorit din dragoste. El a plecat să lucreze în Rusia, cred că e arhitect sau cel puțin lucrează în domeniul construcției. Aparent, privea televizorul mult și după ce a venit, opinia lui coincidea cu ceea ce se spune la „Rossya-24”. Mi-a zis că se iubeau foarte mult, dar nu mai pot trăi împreună, ea nu mai poate, fiindcă ea e patrioată. Chiar și acolo, din păcate, familiile se destramă.”

Evgheni Lesnoi: „M-am întâlnit cu niște prieteni la Odesa, care m-au dus la Casa Sindicatelor ca să-mi arate ce și cum a fost. Acolo sunt fotografii ai decedaților. Întreb un bărbat: „Cum credeți, cine?”. Mi-a spus despre autoritățile ucrainene fasciste etc. Dar când am început a reacționa, la tonalitatea dinamicii discuției, mi-a spus: „De ce vorbiți cu mine de parcă ați fi de la LifeNews?” Pentru mine, aceste cuvinte au fost extrem de sugestive. Chiar și oamenii care au o atitudine extrem de sceptică și negativă față de evenimentele din Ucraina sunt absolut siguri că propaganda rusă este o minciună și nimic mai mult.”

Maria Eismont: „Să treci granița încă nu înseamnă nimic. Scindarea din păcate e mai adâncă decât frontiera. Problema e dacă oamenii vor să afle ceva, dacă vor să plece acolo pentru asta. Mulți nu vor. E clar de ce, s-a scris despre asta, se numește disonanță cognitivă. Cum mi-a spus cineva din Comitetul de Investigație, cu o altă ocazie: dacă nu pot schimba circumstanțele, schimb atitudinea față de circumstanțe. Pentru un rus asta ar însemna să deschidă ochii, să afle în sfârșit cine a doborât „Boeing”-ul (avionul malaesian, cu 295 de persoane la bord, care s-a prăbușit în Ucraina în apropierea orașului Donețk – n.r.). Asta ar însemna că astăzi el trăiește într-o țară extraordinară, care se ridică din genunchi, pe care toți o respectă, iar mâine se trezește într-un stat care trimite soldați peste hotare.”

Elena Rîkovțeva: „Nimeni nu știe cine a doborât avionul. Cum ar putea afla un cetățean simplu ce s-a întâmplat cu acel „Boeing”?”

Roman Țimbaliuk: „Va afla că ceea ce s-a întâmplat n-a fost sută la sută vina „ukropilor” strașnici.”

Evgheni Lesnoi: „Cu toții suntem cumva implicați în mass-media și avem prieteni care lucrau și lucrează la surse media federale. Am o prietenă foarte bună cu care încă anul trecut am decis să nu atingem subiectul conflictului ruso-ucrainean. I-am spus că poziția lor ucide oameni, pe prietenii mei din Ucraina.”

Roman Țimbaliuk: „În timpul conflictelor nu mor soldații unei singure armate. În Rusia, versiunea oficială e că voluntarii noștri merg acolo să lupte pentru a salva „Lumea rusă”, însă n-am văzut date statistice despre câți dintre ei au murit. Dacă cineva crede că asta nu e treaba Federației Ruse, nu e așa. Și dacă asta nu se arată la televiziunea rusă, nu înseamnă că e așa.”

Maria Eismont: „Este și o altă problemă. Din perspectiva ucrainenilor – e stare de război, din perspectiva rușilor – război nu e. Când am fost la gară am auzit istorii despre ruși scoși din trenuri care se întrebau: „De ce?”. Și era o uimire absolut sinceră. Întreabă un ucrainean și-ți va spune: „Cum, de ce? Rusia e un stat-agresor”.”

XS
SM
MD
LG