Linkuri accesibilitate

Planuri ale UE şi NATO pentru o operațiune împotriva rețelelor de traficanți în Marea Mediterană


Uniunea Europeană a aprobat luni planuri pentru o operațiune navală împotriva rețelelor de traficanți de oameni care atrag mii de fugari să traverseze Marea Mediterană spre Europa, iar NATO s-a declarat gata să ajute la nevoie. Șefa politicii externe a UE, Frederica Mogherini, a spus că decizia luată la reuniunea de la Bruxelles a miniștrilor de externe și ai apărării va „pune capăt afacerii traficanților de oameni din Mediterana”. Reuters scrie că UE dorește să captureze traficanții și să le distrugă ambarcațiunile în largul coastelor Libiei, dar multe țări din UE ar dori ca asemenea operațiune să se facă cu mandat din partea Națiunilor Unite. Secretarul general NATO Jens Stoltenberg a spus că alianța militară ar fi gata să ajute inclusiv pentru că există riscul ca printre miile de fugari din Africa și Orientul Mijlociu să se afle insurgenți islamici.

XS
SM
MD
LG