Linkuri accesibilitate

Costul unui kilometru de drum subteran este de 2-3 ori mai mic decât cel la Budapesta, Varsovia și Praga.

Prima linie a metroului din Sofia cu o lungime de 6,5 km. și cinci stații, a devenit funcțională la începutul lui 1998. Proiectarea a demarat însă în 1973, iar lucrările de construcție în 1978. Criza din anii '80 a blocat realizarea proiectului, care a fost reluat abia în 1995.

Acum lungimea celor două diametre cu 34 de stații depășește 39 de kilometri. Metroul este folosit zilnic de 400 000 de călători – aaproape o treime din populația capitalei.

În decurs de o lună au fost inaugurate două tronsoane noi a diametrului 1 cu lungime de peste șapte kilometri. În aprilie a fost pus în funcțiune tronsonul cu patru stații până la aeroportul internațional. În acest mod primul diametru a atins lungimea de 25 de kilometri.

Ultimul tronson cu trei stații – până la parcul industrial Mladost-4, a costat 44 milioane de euro din care 32 au venit de la fondurile europene.

Continua extinderea diametrului doi în direcția sud – spre șoseaua de centură. Acest tronson va fi predat în 2016.

Stațiunea „Serdica 2” în centrul capitalei a devenit un muzeu subteran inedit cu artefacte din epoca preromană și din cea romană când orașul a fost unul din centrele urbane ale imperiului.

Până la finele anului va demara construcția diametrului 3 cu lungime inițială de 11 kilometri.

Metroul face parte din lista cu obiective de importanță națională cea ce înseamnă că finanțarea se face din bugetul central, cel al capitalei și – cea mai mare parte, din fondurile europene. Guvernul Borisov a cerut de la Comisia Europeană majorarea de la 80 la 85% a părții de finanțare europeană la proiectele de transport – metroul și noile autostrăzi.

În 2018 lungimea metroului trebuie să atingă 63 de km. Costul unui kilometru de drum subteran este de 2-3 ori mai mic decât cel la Budapesta, Varsovia și Praga, a declarat primul ministru Boiko Borisov. Prețul biletului de călătorie este acum de 1 leva /echivalentul a 50 de eurocenți/.

La construcția participă împreună cu companii bulgare și o companie din Turcia.

Primele trenuri pentru metroul din Sofia au fost produse în anii 90 la uzina „Metrovagonmaș” din Rusia. Au fost importate 48 de vagoane care permit viteza maximă de 90 km. pe oră.

După 2005 au fost livrate trenuri mai moderne „Rusici” produse tot la „Metrovagonmaș” cu subansamble japoneze. Acum circula în total 40 de trenuri din acest model cu 120 vagoane duble.

XS
SM
MD
LG