Linkuri accesibilitate

In memoriam B.B.King


Cel mai longeviv și influent ghitarist de blues al lumii din toate timpurile.

42 de albume, 15 premii Grammy, 15 distincții și medalii, mii de concerte în toată lumea - se relatează că media anuală a concetelor sale pe vremea când avea 70 de ani era de 200 - o carieră care se întinde pe 7 decade.

Toate acestea sub numele lui B.B King, cel mai longeviv și influent ghitarist de blues al lumii din toate timpurile.

Riley B.King s-a născut în 16 deptembrie 1925 pe o plantație de bumbac din apropiere de orașul Itta Bena, statul american Mississippi.

Există mai multe legende legate de cum și când a început la ghitară - unii spun că și-a cumpărat prima ghitară când avea 12 ani, dând pe ea 15 dolari, alții susțin că prima ghitară i-a fost făcută cadou de o verișoară a mamei sale.

Și-a început cariera în Memphis, Tennesseee, ca d.j și cîntăreț la un post de radio local, a cărui audiență l-a poreclit Beale Street Blues Boy, poreclă prescurtată la Blues Boy, și mai apoi în B.B.

Este considerat regele absolut al blues-ului, gen prin excelență american, dar cu rădăcini în Africa oamenilor aduși ca sclavi secole la rînd în America.

La fel cum blues-ul a influențat, a transformat și chiar a născut multe alte genuri muzicale, B.B.King a influențat, a transformat și a dat naștere prin stilul său la generații întregi de ghitariști.

Lista muzicienilor pe carte i-a influențat și cu care a cântat în cariera sa e prea lungă pentru a putea fi amintită aici.

E însă un nume care trebuie evocat neapărat - Eric Clapton, o altă legendă a blues-ului de peste ocean, care afirmă că se trage direct din linia genealogică muzicală a lui BB King.

Noi ascultăm acum un fragment dintr-un concert al marelui bluesman american de la Montreux în 1993.

  • 16x9 Image

    Lucian Ştefănescu

    Lucian ȘTEFĂNESCU (născut la Cluj în 1959), ziarist, corespondent la Biroul RFE/RL de la București (din 1991) și apoi redactor în Serviciul românesc al Europei Libere de la Praga.

Pe aceeași temă

Previous Next

XS
SM
MD
LG