Linkuri accesibilitate

„Pînă la ultimul strop de sînge”


Președintele Petro Poroșenko vorbind la TV ZDF

Președintele Petro Poroșenko vorbind la TV ZDF

Interviul „marţial” al preşedintelui ucrainean Petro Poroşenko difuzat de televiziunea germană (ZDF).

Preşedintele ucrainean, Petro Poroşenko, a efectuat o scurtă vizită în Germania, unde s-a întîlnit şi cu Angela Merkel. Cu această ocazie, Poroşenko a reproşat Rusiei că şi-a întărit prezenţa militară în ţara sa. Poporul ucrainean, a mai spus el, se va opune acestei prezenţe. În acest context, el a declarat că oraşul Mariupol va trebui apărat. „Vom lupta pînă la ultimul strop de sînge”, a declarat Poroşenko într-un interviu cu accente marţiale, acordat canalului 2 al televiziunii publice germane (ZDF).

Pentru cancelara Merkel el a adus veşti proaste, privind starea actuală a Ucrainei, bîntuită de recesiune, inflaţie, datorii şi corupţie. Totuşi, Merkel i-a promis tot sprijinul Germaniei:

„Ucraina merită sprijinul pe calea păcii şi consolidării economice. Germania va continua acest sprijin.”

Poroşenko i-a reproşat lui Putin că nu respectă acordul de la Minsk. Critici la adresa sa, că nici Ucraina nu respectă acordul, au fost respinse de către Poroşenko:

„În pofida acordurilor semnate, prezenţa rusă din teritoriile ocupate este în creştere.”

Prioritatea absolută a politicii sale, a declarat el în interviul televizat, este apărarea Ucrainei. Însă cererea de furnizare de armament către ţara sa, nu găseşte un ecou favorabil la Berlin.

El şi-a exprimat apoi temerea că separatiştii, sprijiniţi de Putin, intenţionează să creeze un coridor spre Crimeea:

„Nu vom permite nimănui să intre înarmat la noi şi să ne cucerească”, a subliniat preşedintele, amintind apoi că în timpul ultimului război mondial ameninţarea şi agresiunea au venit din partea vestică, iar astăzi ele vin din est.

Poroşenko a reiterat poziţia Kievului că va respecta acordul de la Minsk şi că pledează pentru o soluţionare ne-militară a conflictului. „Vom avea pace dacă teritoriile ocupate vor fi re-integrate, în urma unor negocieri paşnice care vor duce la retragerea soldaţilor ruşi de pe teritoriul ucrainean”, a spus preşedintele. În acelaşi timp, el a cerut închiderea frontierei spre Rusia şi controlul graniţei de către observatori OSCE.

În continuare, Poroşenko a dezminţit că ar fi lansat un anunţ potrivit căruia ar intenţiona să recucerească oraşul Doneţk. Astfel de anunţuri se pot citi doar în presa rusă. Tot aşa, el a respins şi relatările în care fusese citat cu declaraţii naţionaliste, afirmînd că acestea nu sînt nimic altceva decît „prostii”. „În lumea asta numai puţini califică guvernul meu şi pe mine drept naţionalişti”, a explicat el vizibil supărat de întrebarea, privind anumite deraieri naţionaliste, pusă de către realizatorul interviului.

XS
SM
MD
LG