Linkuri accesibilitate

Valentina Ursu în dialog cu istoricul Gheorghe Cojocaru.

Festivitățile de 9 mai sunt în fiecare an prilej de dezbateri, deseori controversate, iar anul acesta nu a fost o excepție. O comparație între percepțiile din societate și conținutul manualelor din școli.

Gheorghe Cojocaru: „9 Mai, după cum s-a văzut la manifestaţiile publice cu acest prilej din Chişinău şi din alte localităţi, a fost şi rămâne pentru o parte importantă a societăţii drept ziua victoriei asupra Germaniei şi puterilor Axei în Marele Război pentru Apărarea Patriei. Deşi în şcolile din Republica Moldova se studiază încă din anii ’90 ai secolului trecut istoria celui de-al Doilea Război Mondial, a cărui parte integrantă este războiul sovieto-german dintre anii 1941-1945, nimeni nu contestă faptul că principalul efort de război pe fronturile din Europa a revenit fostei Uniunii Sovietice. Dimpotrivă, în manualele şcolare se subliniază că principalul tribut de sânge a fost plătit de soldatul din fosta Armată Roşie, în ale cărei rânduri, în special după 1944, au luptat sute de mii şi au căzut pe câmpurile de bătălie zeci de mii de originari basarabeni.”

Europa Liberă: Şi totuşi, în ciuda efortului autorităţilor de la Chişinău de a consolida societatea în jurul unor repere istorice, 9 Mai rămâne o dată care desparte şi nu care uneşte cetăţenii din această ţară.

Gheorghe Cojocaru: „Trecutul este adesea mai puternic decât prezentul, mai ales când prezentul este unul sumbru pentru mari mase de oameni.

Cu toate acestea, procesul de educaţie istorică în baza interpretării oneste a realităţilor şi documentelor istorice şi nu a propagandei ieftine trebuie să continue. Înainte de toate, şi 8, şi 9 Mai sunt zile ale comemorării celor căzuţi în marea conflagraţie mondială, care a curmat vieţile a peste 50 de milioane de oameni, ale victoriei aliaţilor asupra nazismului. Sub acest aspect, atitudinea autorităţilor de vârf, ca şi a celor locale, de altfel, este una plină de respect şi de consideraţie faţă de memoria trecutului ca faţă de puţinii veterani ai războiului care sunt în viaţă fără vreo discriminare.”

Europa Liberă: În acest an, marcarea zile de 9 Mai s-a derulat pe fundalul campaniei electorale, mai ales în municipiul Chişinău, unde bătălia pentru fotoliul de primar general se anunţă una deosebit de încrâncenată.

Gheorghe Cojocaru: „Da, din această perspectivă, ieşirea masivă a oamenilor în stradă şi mersul la Memorialul „Eternitate” din capitală a avut loc sub flamura unor partide politice de stânga, care şi-ar dori să preia şi fotoliul de primar general al municipiului Chişinău, şi controlul asupra Consiliului Municipal. Pe de altă parte, dispersarea în această fază a forţelor pro-europene, mai ales pe fundalul unor puternice nemulţumiri sociale şi atacuri ale opoziţiei, ar putea subţia simţitor şansele acestora de a păstra puterea locală.”

Europa Liberă: Cu alte cuvinte, se poate spune în acest context al alegerilor locale generale că ziua de 9 Mai a demonstrat şi o desfăşurare de forţe care nu avantajează partidele de orientare pro-europeană?

Gheorghe Cojocaru: „Cu certitudine, în capitală şi în alte zone a fost o puternică desfăşurare de forţe împotriva actualei guvernări, care ar trebui să dea de gândit celor aflaţi la putere.”

XS
SM
MD
LG