Linkuri accesibilitate

UE propune acceptarea în statele membre a 20 de mii de refugiați în urmărtorii doi ani


Executivul UE a propus miercuri acceptarea a 20.000 de refugiați în următorii doi ani și distribuirea lor în întreaga Europă, dând însă Marii Britaniei, Irlandei și Danemarcei opțiunea de a nu găzdui nici unul, relatează Reuters. În baza cotelor bazate pe mărimea, puterea economică și alte trăsături ale țărilor membre, Germania ar urma să primească cei mai mulți refugiați, urmată de Franța și Italia – dacă Marea Britanie refuză să participe. Cu doar câteva ore înainte de prezentarea propunerilor, ministra de interne a Marii Britanii, Theresa May, a criticat abordarea europeană, spunând că fugarii ar trebui trimiși înapoi, iar accentul ar trebui pus pe reintegrarea lor în societățile de origine. În caz contrar, a avertizat May, dorința de a trece Marea Mediterană în ciuda oricărui risc nu va face decât să crească. Comisia Europeană ar urma să înmâneze guvernelor din țările membre propuneri concrete privind „cotele de refugiați” la sfârșitul lunii curente.

XS
SM
MD
LG