Linkuri accesibilitate

John Kerry se va întâlni cu președintele rus Vladimir Putin la Soci pe 12 mai


Departamentul de Stat de la Washington și Ministerul de externe al Rusiei spun că șeful diplomației americane John Kerry se va întâlni cu președintele rus Vladimir Putin în 12 mai pentru a discuta situații de conflict cum sunt cele din Ucraina, Siria și Yemen. Purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Marie Harf, a spus că Kerry se va întâlni cu Putin și cu ministrul rus de externe Serghei Lavrov la Soci, în stațiunea rusească de la Marea Neagră. Ceva mai devreme agenția rusă de stat RIA-Novosti a citat o sursă spunând că Kremlinul speră că John Kerry va aduce noi propuneri pentru rezolvarea conflictului ucrainean. Sursa nenumită a mai informat că Lavrov are de gând să-i spună lui Kerry că sprijinul militar pentru Ucraina este inacceptabil. Sursa a mai spus agenției RIA-Novosti că Moscova nu așteaptă rezultate spectaculoase de la vizita lui Kerry, dar consideră totuși vizita foarte importantă.

XS
SM
MD
LG