Linkuri accesibilitate

Toată lumea - cu formidabila excepție a alegătorilor - s-a înșelat. Alegerile pentru Parlamentul britanic nu s-au încheiat cu o confuzie multiplă ci au impus o clarificare tranșantă. Alegătorii au refuzat guvernul de coaliție sau guvernul minoritar pe care îl prevedeau sondajele și au adus la putere un guvern conservator majoritar. Rezultatul a explodat în fața opiniei curente și multă lume s-a grăbit să conchidă că votul britanic a fost o surpriză. N-a fost cazul. În fond, alegerile din Marea Britanie au fost răspunsul ferm al unei națiuni care își amintește încă foarte bine propria istorie și nu acceptă să fie dezonorată de combinații care îi încalcă valorile.

Așadar, ce au respins alegătorii? În plan politic, perspectiva unui guvern condus de Laburiști și controlat de SNP, Partidul Național Scoțian - mica fiară anti-britanică socialistă generată în ultimii ani de patima demagogică a indpendenței. În plan istoric și moral, alegătorii au intervenit pentru a-și apăra valorile și onoarea. Căci, apropierea Laburiști-SNP n-ar fi produs doar un guvern ci și o anomalie umilitoare. Britanicii s-ar fi trezit conduși de o trupă zgomotoasă de naționaliști scoțieni care, ca bun partid de șantaj, ar fi ajuns să taie și să spînzure la Londra, după ce primiseră, tot de la Londra, dreptul de a se guverna la ei acasă.

Pe 7 mai, alegătorii au făcut pasul în față pentru a desfința punctul în care combinațiile politice ar fi venit de hac celei mai elementare noțiuni de fair play. Puneți-i pe englezi cu spatele la zid, amenințați-le pudicitatea, măscăriți-le noțiunea de fair-play și va trebui să faceți față unei națiuni care trece de la discreție la pumnul între ochi. Britanicii au stabilit că există o limită și, în acest punct, datorează scuze francezilor care au arătat că știu de ce se feresc hotărînd, de la început, că nu vor să audă de autonomii locale.

Celălalt presupus mobil al alegătorilor care au dat o majoritate neașteptată Conservatorilor a fost economia, Mai bine zis, spaima de binecunoscuta competență a stîngii în materie de anihilat visterii și îndaorat generații. Laburiștii veneau după o ispravă de pomină care adusese Marea Britanie la un pas de faliment, în 2010. Diferența între laburiști ca partid al cheltuielilor în căutare de dependenți și Conservatori ca partid al chibzuielii pro-capitaiste, e clară în electoratul britanic și a jucat, fără îndoială, un rol în alegeri. Dar latura economică nu trebuie exagerată. Britanicii sînt obișnuiți să ia viața în piept, șomajul acasă și scumpetea în frigider. Marea Britanie a trecut prin revoluții economice halucinante, de la socialismul cu care Laburiștii au pregătit drumul spre lumea a treia în anii `70, la privatizarea în masă de la mijlocul anilor `80. Teama de laburismului economic al impozitelor mari și al justiției de clasă a fost prezentă, dar n-a scandalizat. Tresărirea și reacția au venit din insulta care urma să folosească politica pentru a degrada valorile clasice. Independența scoțiană a pierdut orice pretenție de demnitate lucrînd la cariere politice și spre cimentarea unei clase în căutare de putere. Mai ales cînd e vorba de naționalism, martirii și șmecherii trebuie deosebiți la timp. În Scoția, operația n-a pornit niciodată. După alegerile din 7 mai, se poate înțelege că patriotismul englez e cea mai sofisticată virtute publică din cîte se cunosc. Reținuți de oroarea în fața cuvintelor mari, a steagurilor pictate pe pereți și a exhibiționismului liric, englezii sînt patrioți cu greu și numai cînd au de apărat ceva existențial: fie dreptul la grădină sau la omleta cu ciuperci în ulei, fie aranjamente constituționale stabilite acum 300 de ani. E cazul Actului de Uniune cu Scoția (1707).

XS
SM
MD
LG