Linkuri accesibilitate

Leontina Vatamanu: „Peste 75 de documentare din toată lumea pentru toate gusturile”


De vorbă cu directoarea artistică a Festivalului Internațional de Film Documentar „Cronograf” de la Chișinău.

Între 12 şi 18 mai, la Chişinău, se va desfăşura cea de-a 12 ediţie a Festivalului Internaţional de Film Documentar „Cronograf”, eveniment care, de-a lungul anilor, a devenit o carte de vizită a vieţii culturale din Republica Moldova.

Noutăţile evenimentului ni le prezintă regizoarea de film şi directoarea artistică a Festivalului, Leontina Vatamanu.

Leontina Vatamanu: „De data asta, Cronograful, în general, s-a întrecut pe sine, să spun aşa. A devenit un festival mai amplu, mai matur. Avem proiecţii în şase locaţii, ceea ce este o noutate pentru noi, ca şi organizatori, dar şi pentru publicul cinefil al cronografului. Vor fi proiecţii şi la Odeon, acolo unde rămâne locaţia de bază a festivalului şi unde vor fi proiectate filmele din concurs. Dar ieşim din acest spaţiu cu proiecţii în aer liber, în scuarul ULIM, în fiecare seară cu începere de la orele 9, vom avea proiecţii în aer liber şi la Apartamentul deschis.

De asemenea, proiecţii nocturne vor fi la Muzeul Naţional de Istorie, în Noaptea Muzeelor. În total, am calculat, sunt peste 75 de documentare, din toată lumea, pentru toate vârstele şi toate gusturile. Eu cred că fiecare din spectatori, mai vechi sau mai noi ai Cronograf-ului vor găsi un film pe placul lor, un film care nu este doar o lecţie de film, dar şi o lecţie de viaţă.”

Europa Liberă: La această etapă dumneavoastră puteţi spune că Cronograful a ajuns deja o competiţie, că tot mai mulţi producători de film documentar, an de an, înaintează filmele la festival?

Leontina Vatamanu: „Eu consider că este o performanţă că acest festival de film, care a pornit dintr-o iniţiativă mai nebunatică, ca o aventură, acum s-a transformat într-un festival la care vor să ajungă foarte mulţi cineaşti din toată lumea. Faptul că ei vor să ajungă aici înseamnă şi faptul că ei descoperă această ţară, vor să vină aici şi vin cu intenţia poate de a stabili nişte colaborări, de a vedea cine suntem, cum o ducem şi în plan cinematografic şi în toate planurile.”

Europa Liberă: Câţi au fost în acest an cei care au dorit să ajungă la festival?

Leontina Vatamanu: „În preselecţie au fost înscrise peste 300 de documentare din toată lumea şi ne bucurăm; pentru noi este o cifră mare. Am fost o perioadă destul de complicată pentru juriul de preselecţie să selecteze filmele care au ajuns în competiţie. 49 de filme au ajuns în final. Pentru mine personal, ca membru al juriului de preselecţie, preselecţia pentru Cronograf este o şcoală foarte bună de film.”

Europa Liberă: Ce criterii trebuie să întrunească un film ca să ajungă la Cronograf?

Leontina Vatamanu: „Să fie un documentar de calitate. În primul rând, să nu se înscrie în genul documentarului de propagandă de orice fel nu ar fi această propagandă. Fugim un pic de documentarul de televiziune la secţiunea principală, vrem să ne apropiem mai mult de formula documentarului de autor, care abordează teme actuale pentru umanitate în general şi pentru om în particular.

Sigur că ne gândim în primul rând la publicul nostru, pentru că este un festival pentru public, nu este un festival care face nişte ierarhii foarte clare între film, sau promovează un anume gen de film, cu o anumită tematică. Este un festival care, în primul rând, serveşte publicul, care vrem noi, trebuie să fie conectat la ceea ce se întâmplă în lumea cinematografică.”

Europa Liberă: Doamna Vatamanu, în acest an, pe lângă documentarele din concurs, în cadrul festivalului vor fi lansate şi ultimele producţii sau coproducţii moldoveneşti. E vorba de 11 premiere de film. Să înţelegem că documentarul moldovenesc începe să fie cât mai productiv?

Leontina Vatamanu: „Probabil că documentarul moldovenesc a aşteptat Cronograful, pentru că am făcut o pauză anul trecut şi iată că timp de doi ani s-au adunat nişte filme, producţii moldoveneşti, ceea ce ne bucură foarte mult. Din aceste 11 premiere, nouă sunt producţii şi coproducţii moldoveneşti. Ne bucurăm că Cronograful a devenit un ecran pe care se lansează aceste filme. Ştim cu toţii că în domeniul cinematografiei, fiecare munceşte cumva pe cont propriu şi ceea ce apare este chiar efortul unor entuziaşti în ale filmului. Faptul că s-au adunat nişte filme şi de ficţiune şi documentare, şi s-au adunat în perimetrul ecranului unde realitatea devine artă - ecranul Cronografului - este îmbucurător.”

Europa Liberă: V-aş ruga să ridicaţi puţin cortina şi ne oferiţi detalii despre aceste premiere.

Leontina Vatamanu: „Programul de premiere începe joi, 14 mai, cu un film care va fi lansat la Tipografia 5; este vorba despre un documentar despre schimbările oraşului Chişinău, sau transformările care au loc şi distrugerea practic a oraşului vechi.

Urmează o proiecţie în premieră, la Odeon, în aceeaşi seară, cu un documentar semnat de Violeta Gorgos. Se numeşte „Lume ia-mă în braţe, eu vin” şi este despre reintegrarea în societate a unei femei care a făcut închisoare şi acum, revenită în libertate încearcă să-şi aranjeze viaţa. Violeta Gorgos mai are o premieră, a doua zi, cu un al documentar despre un faimos fotbalist de origine basarabeană, pe care sunt sigură că mulţi dintre noi nu-l cunosc, dar datorită acestui film îl vor cunoaşte. Este vorba de Nicolae Simatoc, o legendă a fotbalului, care a jucat în cele mai prestigioase cluburi de fotbal, începând cu Ripensia Timişoara şi terminând cu FC Barcelona.

O altă suită de filme de scurt de scurtmetraj, filme de ficţiune, care aparţin tinerilor regizori, să spun aşa, sunt programate pentru zilele de weekend, pentru sâmbătă şi duminică. Publicul va putea să-i cunoască pe aceşti tineri regizori, să discute cu ei şi cu echipa lor, să le pună întrebări, să discute despre film. Dintre aceste filme, poate aş vorbi despre „Cadoul”, un film semnat de Dumitru Grosei, care a fost prezentat şi la Cannes într-o secţiune, „În Ataş”, filmul lui Mircea Bobînă, o coproducţie Republica Moldova-România-Germania.

În seara de luni mai avem trei premiere: „Expedițiile memoriei. Basarabenii dintre Karlag și Baikonur”; este un film despre basarabenii care au ajuns în Kazahstan, nu prin voia lor, de fapt au fost deportaţi şi acolo şi-au găsit rostul. „Iubirile lui Mihai Volontir”, este un al documentar semnat de Mircea Chistrugă şi Vlad Drug, dedicat activităţii lui Mihai Volontir.”

Europa Liberă: Care, între altele este primul documentar despre viaţa lui Mihai Volontir.

Leontina Vatamanu: „Da, 50 de roluri făcute în film, deci e un om care a trăit o viaţă practic pe platourile de filmare şi invit spectatorii să vadă această zbucium şi această biografie plină.”

Europa Liberă: Dar cu prezentarea acestor filme, vă veţi limita doar la capitală, la Chişinău?

Leontina Vatamanu: „După încheierea festivalului la Chişinău, vom porni pentru a doua oară într-o caravană cinematografică şi în alte localităţi ale republicii, unde să ducem filmul pe marele ecran, pe un ecran mobil şi să invităm oamenii să se bucure de film, după o pauză probabil de 20 de ani de când nu se mai distribuie filmele prin casele de cultură sau cinematografele rurale.”

Europa Liberă:Câte localităţi veţi cuprinde?

Leontina Vatamanu: „Vom vedea. Anul trecut am ajuns în 19 localităţi, şi sate şi centre raionale. Ne-am dus acolo unde lumea ne-a invitat şi ne-a aşteptat. Vreau să vă spun că am ajuns şi în aziluri de bătrâni, şi la diverse şcoli, case de cultură unde nu mai exista ecran,unele s-au păstrat, dar în majoritatea nu prea am regăsit ecranele de altădată. Vreau să vă spun că mi-am dat seama că a crescut generaţie de tineri care nu a avut posibilitatea să meargă la film şi să vadă filmul pe marele ecran. E păcat, pentru că trăim într-un veac al tehnologiilor şi sigur că ei se uită la televizor sau pe internet, dar este altceva. Un film pe marele ecran e cu totul altfel.”

Europa Liberă: Şi emoţiile sunt altele.

Leontina Vatamanu: „Şi murmurul din sală creează o altă percepţie a filmului. Cred că şi anul acesta vom merge în această călătorie cinematografică, să ajungem cu aceste filme de la Cronograf şi la publicul de mai departe.”

XS
SM
MD
LG