Linkuri accesibilitate

Pînă la 5400 de sirieni vor fi pregătiți de Statele Unite la baze din Qatar, Arabia Saudită și Turcia.

Statele Unite demareaza un program de pregatire a insurgentilor din Siria. Despre contextul în care a fost luată această decizie, o relatare a corespondentului Europei Libere la Washington.

Ministrul American al apararii, Ashton Carter a anuntat ca oficialitati militare pregatesc circa 90 de sirieni la baze din afara Statelor Unite si ca numarul va fi suplimentat, intr-o a doua faza, in citeva saptamini. „Acest program este complex si foarte important in lupta impotriva gruparii ISIS”- a spus Carter, referindu-se la organizatia Statul Islamic, activa in Siria si in Irak.

Acest program survine dupa ce ani de zile, administratia Obama a ezitat sa intervina in vreun fel in conflictul din Siria, care a debutat in 2011, devenind un razboi civil cu repercursiuni regionale. O oficialitate americana a spus sub beneficiul anonimatului ca prima faza a programului a debutat in Iordania.

Proiectul pe ansamblu - care este separat de cel al CIA-ului - isi propune sa pregateasca pina la 5,400 de sirieni, la baze din Qatar, Arabia Saudita si Turcia. Odata ce pregatirea ia sfirsit, sirienii vor fi echipati si trimisi inapoi in tara.

Statele Unite spera ca astfel va fi creata o forta coerenta, care sa lupte impotriva ISIS in Siria, in sprijinul actualei campanii americane si internationale. Spre deosebire de alte tari aliate, Statele Unite nu se concentreaza sa ajute fortele care vor sa-l inlature de la putere pe presedintele Bashar al-Assad. O oficialitate americana a spus ca prima formatiune pregatita provine din aceasi regiune a Siriei si primeste instructie in chestiuni de tactica militara.

Sirienii au o solda de la Statele Unite, pe durata programului. Din ratiuni de securitate nu s-a dorit sa se precizeze cind vor reveni cei pregatiti in Siria, dar se stie ca antrenamentul va dura cel putin citeva saptamini. In ciuda acestei initiative ramin inca serioase intrebari cu privire la ajutorul american pentru rebelii sirieni. Ministrul Carter a spus ca administratia nu a decis ce va face in cazul in care militarii pregatiti vor intra in conflict cu fortele lui Assad. „Daca sint atacati de catre regim avem responsabilitatea sa-i ajutam” - a spus Carter fara sa precizeze cum ar putea-o face.

XS
SM
MD
LG