Linkuri accesibilitate

Daniela Gîtman: „Este absolut extraordinar ce deschidere au cehii pentru a păstra vie memoria ostașilor români!”


La ceremonia de la Kromeriz

La ceremonia de la Kromeriz

Un interviu cu Daniela Gitman, ambasadoarea României la Praga.

România a participat cu aproape un sfert de million de militari in operatiunile aliate din Cehoslavacia de la sfirsitul celui de-al Doilea Război Mondial. Memoria acelor lupte si a rolului jucat de unii din ofiterii si soldatii români in Boemia si Moravia este vie printre locuitorii acestor locuri. Este ceea ce a spus Europei Libere, doamna Daniela Gîtman, ambasadoarea României in Cehia, într-un interviu în exclusivitate.

Europa Liberă: România a jucat un rol important în finalul celui de-al Doilea Război Mondial și un rol, aș îndrăzni să spun, chiar foarte important în Cehoslovacia de atunci. Mii de soldați români și-au dat sângele pentru eliberarea multor localități din ceea ce era atunci Cehoslovacia. România, ambasada de aici, și Dvs personal, doamnă ambasador, v-ați implicat în efortul de a păstra amintirea acelor oameni vie.

Daniela Gîtman: „În acest an, am primit foarte multe scrisori din partea conducerii localităților cehești eliberate de soldații români. Ambasada a fost invitată să participe practic la toate ceremoniile de cinstire a memoriei eroilor noștri, pentru că anul acesta se împlinesc 70 de ani de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial.

Într-adevăr, cum spuneați, România a avut o contribuție importantă în perioada dintre decembrie 1944 și mai 1945. Practic, pe frontul cehoslovac, au participat mai mult de 248.000 de soldați români și au murit sau au dispărut, sau au fost răniți peste 66.000 de militari români. Această contribuție a României se vede în eliberarea a peste 1.700 de localități, dintre care 31 de orașe, iar istoricii consemnează faptul că luptele de pe frontul cehoslovac au fost foarte dure, foarte intense, pentru că și iarna a fost foarte grea, iar relieful nu i-a ajutat.

Practic, sunt niște mărturii istorice ale unor martori oculari, foarte emoționante în ceea ce privește eroismul soldaților noștri. Cele mai multe localități din Moravia și Boemia au arborat, în această perioadă, drapelul românesc și au intonat imnul României, iar multe autorități locale, în frunte cu primari, veterani, dar și studenți, elevi, simpli localnici, au depus alături de ambasadă coroane de flori în amintirea militarilor români.

Ne-am întâlnit cu localnici din numeroase orașe, cum ar fi Brno, unde există și cimitirul central, în care sunt îngropați peste 1.500 de soldați români sau Bzenec, unde a luat cuvântul vice-președintele Senatului, Zdeněk Škromach.”

Europa Liberă: Îmi povesteați o istorie impresionantă din Kroměříž – o localitate care este sub patronajul UNESCO. Cât de important a fost rolul Armatei Române, a celei care era atunci pe front?

Daniela Gîtman: „Orașul Kroměříž a fost eliberat în întregime de soldații români. Acolo trebuiau să se întâlnească armatele sovietice și române, dar, din nefericire aș zice, soldații români au ajuns mai devreme, de aceea au intrat în luptă singuri. Cum ați zis, Kroměříž este considerat unul dintre cele mai frumoase orașe din Republica Cehă și este înscris în patrimoniul cultural mondial UNESCO, dar acest oraș a fost salvat de comandanții diviziilor române, pentru că ei, ajungând mai devreme, s-au întâlnit cu localnicii care i-au rugat să salveze orașul și să nu intre cu armament greu, pentru a proteja clădirile monumentale. Deși armata germană avea cele mai fortificate poziții din zonă în acel oraș, românii au folosit numai armament ușor și astfel au înregistrat un număr dublu de victime, dar au reușit să protejeze orașul. Și iată că la 70 de ani distanță, realitatea aceasta nu este uitată de localnici.

La 4 mai, am participat la această ceremonie impresionantă, organizată de liderii orașului, dar ei organizează aceste ceremonii an de an, de 70 de ani. Nu uită niciodată să vorbească despre contribuția Armatei Române și despre faptul că acest oraș a fost salvat de ai noștri. Poate cel mai impresionant lucru este că în fiecare an, la aceste ceremonii nu participă numai veteranii și cercetașii de atunci, care astăzi se află la o vârstă înaintată. Istoriile lor sunt extraordinar de emoționante. Practic, când stau de vorbă cu noi, își amintesc fiecare detaliu: cum s-au purtat luptele, unde au fost soldații români, ce acte de curaj și solidaritate au fost. Ei retrăiesc acele momente de cumpănă, sunt niște povestiri absolut impresionante.

Însă ce mă emoționează pe mine de fiecare dată este grija cu care-și educă tinerele generații. La fiecare eveniment din aceste comune, orașe, întotdeauna participă de la copii de grădiniță, până la elevi de gimnaziu și de liceu care ascultă și înțeleg de fiecare dată, în fiecare an, care a fost contribuția României în cel de-al Doilea Război Mondial în beneficiul Cehiei actuale.

La 4 mai, după ce am vizitat orașul Kroměříž, am fost invitată și în comuna Skaštice care este foarte apropiată. Localnicii de-acolo, împreună cu primarul Richard Novák, au făcut singuri o placă memorială dedicată eroului român Ioan Damaschin care a căzut în luptele din comună. Ne-au rugat să transmitem acasă, autorităților române, faptul că se gândesc la acest erou român și poate că reușim să îi găsim familia și să îi transmitem și lor gândurile bune ale cehilor din comuna Skaštice. Sunt niște ceremonii foarte emoționante. Ele reflectă o legătură foarte puternică de suflet între români și cehi. Asta o vezi în atitudinea lor extraordinară.”

Europa Liberă: Și poate cumva un fel de solidaritate europeană, înainte ca România și Cehia să fie amândouă în Uniunea Europeană.

Daniela Gîtman: „Categoric, avem o istorie comună care ne ajută foarte mult în relația bilaterală. Să nu uităm că după Primul Război Mondial s-au înființat trei state noi: Cehoslovacia, Iugoslavia și România, am participat în Mica Antantă împreună. Relația noastră este foarte solidă. Factorii de decizie cehi nu uită niciodată să amintească aceste momente. Președintele Miloš Zeman, dacă vă amintiți, în vizita la București din mai, anul trecut, a menționat faptul că România a fost invitată să participe la dezmembrarea Cehoslovaciei după tratatul odios de la München din 1938 și România a refuzat. Toate aceste momente sunt foarte bine reținute în memoria colectivă a cehilor.”

Europa Liberă: Din ce mi-ați spus, se vede că cehii respectă memoria celor căzuți și poate că e o lecție de învățat și pentru români.

Daniela Gîtman: „Da. Nu numai aceste ceremonii sunt așa de relevante – ele sunt cele mai vizibile. Mi-ar face plăcere să vedeți câte scrisori, sute de scrisori, fotografii, mesaje, am primit din partea veteranilor sau a copiilor acestora. Pagini de jurnal sau corespondență, sau documente din arhiva personală care amintesc de contribuția României la eliberarea teritoriului cehoslovac.

Însemnările colonelului C. Talpeș, comandantul Diviziei 1 Cavalerie română

Însemnările colonelului C. Talpeș, comandantul Diviziei 1 Cavalerie română

Am primit recent o copie din jurnalul unei familii cehe în care un ofițer român, care era cantonat în casa ceea în 1945, a lăsat câteva gânduri scrise în limba română, înainte să plece spre casă. El știa foarte bine că gazdele nu vor înțelege cuvintele lui românești, dar le mulțumea pentru grija purtată pe durata șederii sale acolo. La rândul său, familia cehă a simțit nevoia să ne trimită extrasul din cronica familiei și să ne asigure că și acum se gândesc cu prețuire la ofițerul român și că doresc să-i transmită familiei acestuia gândurile lor bune.

La Skaštice, de exemplu, luni, am primit o nouă fotografie document, tot așa cu rugămintea de a o trimite istoricilor din România pentru a avea o imagine cât mai completă a acelor zile din 1945. Am avut proiecte comune. În localitatea Dobroutov, anul trecut, primarul a venit și a spus că troița dedicată ostașilor români s-a învechit și că trebuie schimbată, dacă îi putem ajuta să o înlocuim. Am lucrat împreună: noi am adus troița, primarul cu câțiva voluntari a făcut fundația, cu mâinile lor au pus

E absolut extraordinar ce deschidere au cehii pentru a păstra vie această memorie a ostașilor români...

gazonul din fața monumentului și am reușit să-l dezvelim în iunie, anul trecut. Toate aceste propuneri au venit din partea cehă. E absolut extraordinar ce deschidere au pentru a păstra vie această memorie a ostașilor români. În Kroměříž, în septembrie, va avea loc o întâlnire a istoricilor români și cehi. De la București vin reprezentanții Institutului de Istorie Militară.

Și pentru diplomația română, anul 2015 este un an special. Aniversăm 95 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre România și Republica Cehă. De aceea, la 25 mai, vom organiza un seminar, găzduit de Ministerul Ceh al Afacerilor Externe, unde se va discuta și despre aspectele istorice ale relației noastre bilaterale, cât de importantă este această tradiție, acest fundament, pe care se construiește astăzi dialogul nostru politic. Cred că încheiem într-un mod pozitiv, optimist, această serie de manifestări pe care cehii și românii le-au făcut împreună în luna mai.”

XS
SM
MD
LG