Linkuri accesibilitate

„Chiar dacă nu ar fi fost acolo aliaţii, noi singuri puteam să ajungem şi la Paris, şi la Lisabona”


Povestea veteranului Pavel Gladkov.

94 de ani (va împlini la 9 mai), din satul Novoe Zubarevo, Mordovia, Federaţia Rusă, locuieşte în Chişinău A luptat în Armata Sovietică, pe Frontul al II-lea belarus. Încorporat în vara lui 1941; a participat la operaţiunile de la Stalingrad, Kursk, la eliberarea Belarusei şi Poloniei. Fost director al Biroului republican pentru instruire din cadrul Comitetului unional pentru problemele instituţiilor cultural-educative.

Europa Liberă: Ce înseamnă pentru dumneavoastră operaţiunea de la Stalingrad? Care sunt primele amintiri, locuri, imagini care vă vin în minte?

Pavel Gladkov: „Pot să vă vorbesc şi despre ce gânduri aveam, şi despre cum ne-am pregătit pentru această mare luptă, chiar dacă a fost o operaţiune secretă. Când ne-au îmbarcat în suburbiile Moscovei nici comandantul regimentului nu ştia unde mergem. Abia când am trecut prin gara Povarino acolo ardea un elevator. Asta era nu foarte departe de Stalingrad. Erau câteva eşaloane.

Regimentul nostru antiaerian de calibru mic făcea parte din Armata a 26-a de tancuri. Noi mergeam noaptea, fără lumini, o coloană imensă de tehnică militară. În fruntea coloanei era batalionul de tancuri grele IS, adică Iosif Stalin, la sfârşitul coloanei era un alt batalion de tancuri grele KV „Kliment Voroşilov”. Ne-am camuflat cum am putut într-o regiune de stepă deschisă. Am primit ordin că nu deschidem focul decât dacă suntem atacaţi de avioanele nemţeşti, pentru ca inamicul să nu descopere că aici se află tehnica antiaeriană, iar dacă vor da de această tehnică înseamnă că ea păzeşte ceva şi ar fi putut să înceapă operaţiunile de cercetare şi să descopere toată tehnica noastră de luptă. Pe 18 noiembrie 1942 (începutul ofensivei de la Stalingrad – n.r.) dis-de-dimineaţă era o vreme ceţoasă. La semnalul faimosului regiment de gardă mii unităţii ale tehnicii de atac şi antiaeriene au deschis focul. A fost o măsură foarte puternică ce amintea de un cutremur”.

Europa Liberă: Când aţi atacat inamicul pe ce segment vă aflaţi: la mijloc sau pe flancuri?

Pavel Gladkov: „Mai degrabă că am fost aproape de centru. Noi am găsit stepa arzând de la atacul artileriei noastre. Am văzut pentru prima dată un soldat inamic mort. Era întins pe spate. M-a cuprins un sentiment de milă pentru acest soldat. În gândul meu îl întrebam: ce cauţi aici, probabil ai acasă un tată, o mamă, poate soţie şi copii, iar tu stai întins pe acest pământ apărând interesele capitaliştilor tăi”.

Europa Liberă: Cât de justificată este teoria iernilor ruseşti, despre care se afirmă că au fost cele care au învins în luptele de la Stalingrad?

Pavel Gladkov: „Este o minciună sfruntată a inamicului nostru. Ce fel de ger? Gerurile au fost la fel pentru toţi şi pentru nemţi, şi pentru soldaţii sovietici. Ideea e că nemţii aveau o teorie, chiar şi în cântice, în imnul lor: «Deutschland, Deutschland, über alles», adică «Germania, Germania, mai presus de toate» şi că germanii sunt de rasă ariană, sunt domnii care trebuie să domine pe tot globul pământesc. Iar oamenii sunt aproape la fel. Toţi au printre ei şi oameni deştepţi, şi oameni proşti”.

Europa Liberă: Cum au fost militarii nemţi la Stalingrad? Erau inamici puternici sau ba?

Pavel Gladkov: „Au fost adversari puternici. Erau foarte serioşi, foarte periculoşi, bine înarmaţi, foarte bine organizaţi, îndoctrinați despre superioritate lor. Erau o forţă de nebiruit şi ei considerau că Germania este de neînvins”.

Europa Liberă: În ce alte bătălii importante aţi participat?

Pavel Gladkov: „După aceea pentru mine a fost bătălia de la Kursk. Misiunea lor a fost să încercuiască două fronturi sovietice să se răzbune pentru Stalingrad. Pe 5 iulie, cercetaşii noştri au aflat că nemţii s-au pregătit de atac, concentrând forţe enorme, printre altele utilizând tancurile noi Tiger. Şi iată cu jumătate de oră înainte de a începe ei acest atac, artileria noastră a deschis focul. Desigur că ei au avut pierderi, le-au ars tancuri, maşini, dar faptul e că ofensiva lor, la ora indicată, nu a mai avut loc, ci peste două-trei ore.

Ai noştri i-au întâmpinat cu toată tehnica din dotare. Dar ei aveau o superioritate numerică în arme, în oameni ş.a. aşa încât trupele noastre au fost nevoite în lupte crâncene să cedeze. Pe unele segmente ale frontului ai noştri au dat înapoi cu 30 de kilometri. Aceste lupte au fost foarte grele pentru partea noastră. Apoi a fost operaţiunea de eliberare a Belarusei, pe urmă a Poloniei, Ucrainei, Germaniei”.

Europa Liberă: Aţi fost şi la Berlin?

Pavel Gladkov: „Noi eram mai la nord, în Frontul al II-lea belarus. Noi ajutam pe la nord Primului Front belarus, condus Jukov, ca el să nu fie atacat”.

Europa Liberă: Unde şi cu ce grad aţi terminat războiul?

Pavel Gladkov: „În Germania. Toate drumurile erau pline de tehnică sovietică, pentru că înainte linia frontului era de la Marea Neagră până la Marea Barents, iar acum totul a devenit foarte restrâns. Şi chiar dacă nu ar fi fost acolo aliaţii, noi singuri puteam să ajungem şi la Paris, şi la Lisabona”.

Europa Liberă: Unde aţi întâlnit primul moldovean. Şi o a doua parte a întrebării cum aţi ales Moldova?

Pavel Gladkov: „Eram în Germania, comandantul adjunct al regimentului pentru educaţie politică era un om foarte bun locotenent-colonelul Fomiciov Simion. El ştia că eu eram orfan, că părinţii mei nu erau în viaţă. Până la război el a lucrat în Moldova, sau în raionul Grigoriopol sau… nu ţin minte exact. El a insistat să vin, iar el se pregătea să se demobilizeze. Avea soţie şi un băiat. Locuiau pe strada Livezilor, acum Mateevici, avea un apartament cu o cameră. Eu compar situaţia de azi şi oamenii de azi şi oamenii de atunci. «Vei rămâne deocamdată la mine, până vei găsi gazdă şi serviciu». Azi chiar dacă ar fi o persoană apropiată ar spune: «Ştiţi, Pavel Vasilevici, cu mare drag, dar vedeţi că avem doar o cameră». Astăzi, probabil, aşa ar spune.

Primul moldovean l-am întâlnit la Stalingrad, într-o noapte în care ne-am rătăcit. Nu ştiam unde suntem, nu aveam niciun punct de orientare. Stepa goală pe zeci de kilometri. Ne uităm stă o căpiţă mare de paie. Unde să ne ducem? Geruri straşnice, nu mai puţin de 25 de grade. Am mers la căpiţă, am tras paie ca să ne putem întinde. Pe urmă a ieşit luna şi noi am descoperit pe creastă, pe mal mergea o coloană mare de oameni. Dacă era inimicul ne nimicea, pentru că noi eram în baterie cu totul 60 de oameni, inclusiv bucătari şi cizmari. În sfârşit, se apropie şi se aude ceva într-o limbă necunoscută nouă, probabil ceva de genul «Drepţi, alinierea, la stânga» şi după care: «Bună ziua, tovarăși!». «Bună ziua, dar de unde cunoaşteţi limba rusă? Eu sunt moldovean. Ion Antonescu ne-a obligat să luptăm, dar noi nu vrem să luptăm împotriva Armatei Sovietice». El a luat cei 150 de oameni care erau români în prizonierat”.

Europa Liberă: Cum credeţi, pentru atingerea anumitor scopuri se justifică războaiele?

Pavel Gladkov: „Războiul este o continuare a politicii statului, cu alte metode, pe căi militare. Poporul nostru desigur că nu a vrut să devină rob fasciştilor nemţi. Noi am avut pierderi colosale. În primele trei săptămâni de război noi am pierdut 52% din depozitele militare, dar cele mai mari şi mai grele pierderi pentru noi au fost atunci când în captivitate a ajuns peste 3 milioane de ostaşi roşii”.

XS
SM
MD
LG