Linkuri accesibilitate

„Într-o zi a trecut tot şi au venit sovieticii şi s-au pus la tron şi au început să conducă”


Povestea veteranului Gheorghe Bivol.

92 de ani. Din satul Bardar, raionul Ialoveni. În primăvara lui 1944 a fost mobilizat în Armata Română, în Regimentul 26 Dorobanţi Craiova. În 21 decembrie 1944 ajunge la război de partea Armatei Sovietice, pe Frontul I belarus. A participat la eliberarea Poloniei, inclusiv a Varşoviei, şi la ofensivele în direcţia Berlin. A lucrat în brigada de construcţii din colhozul din Bardar.

Gheorghe Bivol: „Eu îs născut aici la Bardar, în 1923, la 20 mai o să am 93 de ani. Şi am lucrat şi am trăit cu părinţii în gospodăria tatei acolo toţi. Noi am fost cinci copii”.

Europa Liberă: Tata avea mare gospodărie?

Valentina Basiul şi Gheorghe Bivol

Valentina Basiul şi Gheorghe Bivol

Gheorghe Bivol: „Eu eram al treilea. În timpul românilor tata avea vreo trei hectare de pământ: două hectare de pământ şi două hectare de vie. Sistemul lor era obraznic, se purtau urât cu oamenii, cu ţăranii. Erau naloguri [impozite - din rusă]. Oamenii erau săraci nu puteau plăti nalogurile la vreme”.

Europa Liberă: Când a început războiul, ce vă aduceţi aminte?

Gheorghe Bivol: „Eu aveam vreo 16-17 anişori. O trecut ca un foc. Va să zică ruşii erau mulţi, puternici, românii erau slabi. Stalin i-a propus lui Carol al II-lea să cedeze Basarabia de bună voie dacă vrea să nu fie război. Dar Carol s-a ţinut. În 1939 a concentrat armată aici în Chişinău chipurile ca să ţină front. Şi n-o fost chip. În 1940 a fost altă declaraţia să cedeze imediat şi i-a dat termen atâtea zile. Dar Carol al României a fugit din ţară. Unde s-ar fi dus nu ştiu. Şi o rămas Mihai, un ficior de-a lui, şi Parlamentul României l-a ridicat pe dânsul pe tron. Antonescu era ministru de război. El era într-un partid fascist şi a făcut o coaliţie militară cu nemţii, pentru că nemţii ocupase toate Europa şi ajunsese până aici. Stalin a văzut că ei vor să ocupe Polonia. El i-o spus că să nu ocupe, dar Hitler avea nădejde şi o ocupat-o pe jumătate. Şi atunci Stalin a dat ordin să ocupe Basarabia şi o început a veni armată sovietică, tancuri, maşini, fel de fel acolo. Şi românii dacă au văzut atâta armată au fugit. N-o mai fugit ei încolo că până la Prut le-au ieşit înainte şi i-au ocupat pe dânşii. Într-o zi a trecut tot şi au venit sovieticii şi s-au pus la tron şi au început să conducă.”

Europa Liberă: Ce vă aduceţi aminte de atunci când a început războiul în 1941?

Gheorghe Bivol: „Într-o duminică era. O început a se auzi explozii, una-alta. Vedeam cum trec avioane, bombardau. În sat o murit vreo patru-cinci oameni. Ş-apoi o venit armata românească încoace, ruşii s-au retras. Şi din urma lor au început să strângă evreii”.

Europa Liberă: Erau evrei în Bardar?

Gheorghe Bivol: „Puţini erau, vreo patru, care avea un magazin, era un mecanic. Când au venit românii prima noapte aici tata a fost arestat. El venea din sat şi l-a întâlnit patrula românească. L-au dus la era un evreu mecanic vinzavod [fabrica de vinuri - din rusă], mecanic la moară pe urmă o fost. Era bătrân de-acum. Şi s-au dus cu tata arestat la evreul acela şi l-au arestat şi pe acela cu tot cu familie. I-au scos în partea aceea spre Galbena [aşa denumesc localnicii satul Fundul-Galbenei, raionul Hânceşti], în pădure era ştabul lor. Tata spunea. Când i-au văzut l-au întrebat pe tata «Cine eşti tu?». Da tata o zis: «Eu în trăitor în Bardar. Mă cheamă Gheorghe Bivol». Era îmbrăcat cu o haină de premilitar a lui fratele Macarie şi în buzunar la haina aceea era un carneţel de-a lui fratele, el era chipurile comandant de grupă. «Cine e aista?», «Îi băiatul meu», «Dar unde e el», «E în Rusia». După biletul acela a lui fratele s-au încredinţat că el e din Bardar de aici şi i-au dat drumul lui tata. Iar pe evreii ceia i-au pus şi şi-au săpat fiecare groapa şi i-au împuşcat şi i-au îngropat acolo”.

Europa Liberă: Dumneavoastră când aţi ajuns la război?

Gheorghe Bivol: „Ruşii au mobilizat cât au fost ei aici şi ei oameni, moldoveni în armata rusească, dar unii erau în armata română. Şi era de pildă, tata cu ruşii, dar băieţii cu românii, unul împotriva la altul. Iaca şi poreadkă [rânduială - din rusă] era atunci. eu atunci încă nu aveam anii de război. Trebuia să am 22 de ani ca să mă ia la armată. Eu trebuia în 1945 să mă duc la armată, dar românii au mobilizat în 1944. O strâns vreo 100-200 [de oameni] şi bătrâni, şi tineri. Ne-o dus până la Cahul, ne-au trecut Prutul şi de acolo au venit soldaţi români şi ne-au ales fiecare pentru ciastia [unitate - rusism] lui. Eu am picat în Regimentul 26 Dorobanţi Craiova. Nu era în Craiova, dar era refugiat într-o comună, Izvorul, şi acolo am făcut trei zile de armată”.

Europa Liberă: Când au venit ruşii v-au găsit unde? În România?

Gheorghe Bivol: „Era rezistenţa Iaşi-Chişinău. Ruşii au luat-o pe mare şi o trecut pe Dunăre şi s-au dus la Bucureşti. America şi Franţa bombarda Bucureştiul, oraşele în fiecare zi”.

Europa Liberă: Cum aţi ajuns înapoi acasă?

Gheorghe Bivol: „Stalin i-a dat ordin lui Mihai să elibereze toţi moldovenii. Atunci ne-am întors înapoi la Craiova şi ne-au dat drumul acasă. Atâta lume era, câte trenuri erau la toate vagoanele se rupeau acoperişurile. Erau nu numai în vagoane şi pe tampoane, şi pe acoperişuri. O locomotivă nu putea trage, erau două: una înainte şi alta din spate împingea. Şi noi ne-am pornit pe jos acasă. Am mers vreo săptămână prin păpuşoaie, prin vii, pe drum nu era chip de mers că era multă lume, multă armată. Când am ajuns acasă, ruşii ne așteptau, ne mobilizau. Era, cum se spune, o comandă militară şi ne strângeau prin tot satul, din casă în casă. Ne-o spus românii: «Nu vă grăbiţi acasă că dacă îţi ajunge e bine, dar dacă nu ori vă vor împuşca pe drum, ori vă v-or duce în lagăr, ori vă vor duce pe front, dar acasă nu ajungeţi». Şi aşa o şi fost. M-am ascuns vreo săptămână, nu dormeam acasă. M-am dus la un sătean de-al nostru, cercuiam, făceam butoaie. Când am terminat acele, mama mi-a spus: «Măi, de-amu nu-i chip, de-amu ne bat pe noi unde e băiatul. Du-te». Şi dacă am auzit că-i necăjesc pe părinţi am luat şi m-am dus la selisovet [forma scurtă a sovietului sătesc]”.

Europa Liberă: Unde v-aşi dus cu armata sovietică? Unde aţi luptat?

Gheorghe Bivol: „Ne-au dus la Balta, într-o ogradă într-o mănăstire acolo erau cazărmile noastre. Şi acolo am stat şi am făcut instrucţie vreo două luni de zile. Pe data de 21 decembrie 1944, ne-au luat şi ne-au stroit frumuşel şi ne-au schimbat şi ne-au încolonat şi ne-au dus la gară şi ne-au îmbarcat în vagoane. De la Balta ne-au dus prin Polonia. dar frontul cu ruşii era pe malul…, un râu era acolo, am uitat cum, mi-oi aduce aminte. La fiecare cinci-şase metri era o mitralieră de-a nemţilor. Când începea a trage foc ieşea pe malul unde eram noi. Ruşi au aşteptat să îngheţe râul, ca să putem trece, că altă ieşire nu era. Şi când au simţit c-a îngheţat noi am trecut pe apă, dar în noaptea aceea ningea şi omătul acoperea tot, era nivelat îţi părea că… nu ştiam. Şi «măi eram cinci îs numai doi, unde sunt ceilalţi?». Ne-am dat seama, dar câţi au murit acolo nu ţin minte”.

Europa Liberă: Cum era organizată armata sovietică şi armata nemţească?

Gheorghe Bivol: „Când am trecut pe mal, tot malul acela cât mai era până la tranşeu, era o costişă cam de vreo zece metri, tot terenul acesta erau mine puse, la un metru una de alta şi de dânsele legate sârmă subţirică-subţirică. Dacă aninai una, explodau mai multe. Aruncam câte o grenadă din cele defensive şi spărgeam minele celea şi ne făceam trecere. I-au distrus tare pe nemţi pentru că ruşii aveau o armă care se numea Katiuşa. Avea două sau trei rânduri de rachete pe dânsa puse. Şi acelea ne-au spăsuit [salvat - rusism] pe noi de n-am murit. Când au început a trage acelea, ardea tot. Şi nemţii când au văzut aşa armă au fugit spre Varşovia, iar Varşovia zi şi noapte era bombardată. Am ajuns până la marginea Varşoviei cu vreo cinci-şase kilometri, şi acolo m-au rănit. Am stat în spital vreo săptămână nu mai mult, m-au trimis înapoi. Şi am trecut prin Varşovia, ca o carieră de piatră atâta de dărâmară era, mai înalt decât atâta (arată cu bastonul) nu era nici un perete. Era dărâmat tot”.

Europa Liberă: Din ce front făceaţi parte?

Gheorghe Bivol: „Primul belarus, comandant a fost Jukov. Pe urmă ne-am dus mai departe înspre Berlin. Până la Berlin am luptat, dar în Berlin nu am luptat”.

Europa Liberă: Aţi trecut prin Germania, cum era Germania atunci, la vremea aceea?

Gheorghe Bivol: „Ei, ce să zic. Îi ţară poate şi bogată, de bogăţie nu ştiu, dar culturală, frumoasă, amenajată, aşa cumsecade, asta da este. O ţară cum se spune cu cultură înaltă nu aşa.”

Europa Liberă: Când aţi terminat războiul? În ce an aţi venit înapoi acasă?

Gheorghe Bivol: „Când s-a terminat războiul eram în spital, rănit a doilea raz la un picior, o trecut un glonț. Care au fost mai bătrâni le-au dat drumul, începând de la cei mai bătrâni şi noi am rămas ca să facem armată definitivă. Şi am mai făcut încă trei ani de zile de armată. Armata noastră a rămas în Germania ca de pază şi am stat. 1945 l-am terminat acolo, 1946 – acolo şi 1946 toamna ne-au adus în Rusia. Primăvara în aprilie a fost demobilizare şi anul nostru, de-acum s-a terminat armata şi în aprilie 1947 ne-au dat drumul acasă.”

Europa Liberă: Pentru matale, ce înseamnă războiul?

Gheorghe Bivol: „Moarte multă, moarte şi distrugere, ploaie de gloanţe. Cum plouă aşa ploua cu gloanţe, mergem printre ele”.

Europa Liberă: Moş Gheorghe, ce trebuie să înveţe oamenii de la acest război?

Gheorghe Bivol: „După părerea mea, învăţătura aceasta-i: să păzim pacea cu orice preţ şi să fim mai buni la suflet, să ne ajutăm şi de război să nu ne mai amintim.”

XS
SM
MD
LG