Linkuri accesibilitate

Cine este omul de afaceri Dmitri Kohanski și de ce a fost arestat în regiunea transnistreană


A fost judecat fără avocat și se află în detenție la Slobozia până în 16 mai.

Omul de afaceri Dmitri Kohanski a fost reținut de forțele de ordine transnistrene după concertul festiv de 1 Mai din satul Sucleea din stânga Nistrului și în acest moment este arestat pentru 15 zile.

Rudele și colegii nu au acces la el și susțin că acesta a fost judecat de instanța transnistreană fără avocat, potrivit unei informații plasate în grupul Transnistria Astăzi din rețeaua de socializare V Kontakte.

Potrivit acestei informații, în cadrul concertului organizat cu ocazia zilei de 1 Mai doritorilor li s-a oferit posibilitatea de a vorbi de la microfonul instalat pe scena din satul Sucleea din raionul Slabozia.

„Glume, zâmbete, o horă moldovenească încinsă în mijlocul pieței centrale”, asta ar fi reținut localnicii și oaspeții ziua de 1 mai, se spune în textul plasat pe rețeaua de socializare. Asta dacă nu ar fi fost incidentul care a umbrit atmosfera de sărbătoare: câteva persoane l-au invitat pe organizatorul concertului, președintele organizației obștești Familia, Dmitri Kohanski, să urce într-un automobil.

Ulterior, și alți participanți au fost urcați și duși într-o direcție necunoscută.

Kohanski a fost adus în clădirea judecătoriei raionale din Slobozia, unde i s-au oferit 40 de minute pentru a-și găsi un avocat.

Acesta a explicat instanței că într-o zi de sărbătoare într-un timp atât de scurt este aproape imposibil să găsești un avocat și a cerut în formă scrisă amânarea audierilor.

Dar judecătoarea nu a acceptat argumentele lui Kohanski și nici declarațiile scrise cu pixul. În ziua de 1 Mai au avut loc două procese pentru încălcări administrative, în baza cărora instanța a emis imediat o decizie, subliniem, în lipsa unui avocat.

Potrivit uneia dintre decizii, Kohanski a fost amendat, iar a doua decizie a șocat pe toată lumea: arestare pe 15 zile.

„Este greu de imaginat cum organizarea unui concert festiv în ziua solidarității oamenilor muncii poate deveni cap de acuzație pentru arestare”, conchide notița din rețeaua de socializare.

Tot acolo sunt publicate și câteva poze de la acțiunea din 1 mai, dar și o adresare video a lui Dmitri Kohanski.

Dmitri Kohanski, care conduce și o organizație neguvernamentală care susține familiile cu mulți copii din Sucleea, a cerut autorităților permisiunea de a organiza în localitate mitingul de 1 Mai, dar a fost refuzat.

Ulterior, Dmitri Kohanski a anunțat autoritățile că va organiza un concert festiv de 1 Mai. Conform legislației regiunii separatiste, pentru a desfășura un concert organizatorii sunt obligați doar să înștiințeze autoritățile, fără a fi nevoie și de o autorizație.

În cadrul concertului de 1 Mai pe scena din Sucleea au urcat mai mulţi localnici care au luat cuvântul.

Autoritățile transnistrene nu au comunicat despre acest caz, iar capetele de acuzare nu sunt cunoscute.

Dmitri Kohanski este un important om de afaceri, cu business în domeniul produselor din metal și a materialelor de construcție, dar și în domeniul hotelier.

Potrivit profilului său pe una din rețelele de socializare, acesta are 41 de ani. Compania sa, Alianța Comercială CITA, deține un șir de depozite de produse alimentare, articole de uz casnic, birotică, alcool și parfumerie.

Kohanski este și președinte al organizației neguvernamentale Familia, care ajută familiile cu mulți copii din Sucleea.

Acesta a instituit în regiunea transnistreană un turneu de powerlifting, competiția purtând numele său, iar prima confruntare a avut loc chiar anul acesta, pe 2 martie și a fost reflectat de postul public de televiziune de la Tiraspol.

În unele din materialele de presă, acesta declara că are și ambiții politice, iar anterior a încercat chiar să înființeze un partid.

Unele articole din presa și de pe forumurile din regiunea transnistreană susțin că Kohanski ar fi fost unul dintre finanțatorii campaniei electorale a actualului lider de la Tiraspol, Evghenii Șevciuk.

Ultimul caz de persecuții împotriva unor opinii critice la adresa administrației regiunii separatiste a fost cel al arestării, pe 18 martie, a jurnalistului Serghei Ilcenko, care continuă să rămână în arest fiind acuzat de activități extremiste.

În 2010 la Tiraspol au fost condamnați la 15 ani de închisoare, dar puși în libertate după mai bine de un an de detenție, jurnalistul Ernest Vardanean și angajatul Inspectoratului Fiscal Ilie Cazac.

XS
SM
MD
LG