Linkuri accesibilitate

Rusia n-a reușit să obțină sprijinul Consiliului de Securitate ONU pentru încetarea imediată a focului în Yemen


Rusia n-a reușit să obțină sprijinul Consiliului de Securitate ONU pentru încetarea imediată a focului în Yemen, unde o coaliție condusă de Arabia Saudită execută de șase săptămâni lovituri aeriene asupra rebelilor șiiți Huthi aflați în conflict cu guvernul central. Într-o ședință cu ușile închise, Rusia a invocat motive umanitare. După eșec, ambasadorul Vitali Ciurkin a criticat emisarii altor țări din Consiliul de Securitate, spunând că ”ar închide ochii” la înrăutățirea crizei. Surse diplomatice spun că propunerea Rusiei a fost întâmpinată cu rezerve din cauza relației strânse a Moscovei cu Iranul bănuit că-i sprijină pe rebelii Huthi, dar apelul la încetarea focului urmează a fi examinat în continuare.

XS
SM
MD
LG