Linkuri accesibilitate

Cazul maghiar.

În ultimele luni, prestigiosul think tank trans-atlantic German Marshall Fund of the United States (GMF) a organizat o serie de conferințe legate de moștenirile revoluțiilor din 1989.

În 30 aprilie 2015, subiectul a fost rolul intelectualilor în aceste revoluții și schimbările de rol al intelectualilor publici în sfertul de veac care s-a scurs de la prăbușirea comunismului. Prezentarea principală a fost făcută de către András Bozóki, profesor de științe politice la Central European University din Budapesta și profesor invitat, anul acesta, la Columbia University din New York.

Comentator a fost Vladimir Tismăneanu, profesor de științe politice la University of Maryland, iar moderator, politologul sârb Ivan Vejvoda, vice-președinte pentru programe la GMF.

Aș menționa că toți cei trei sunt nu numai cunoscuți politologi și autori de cărți, ci și intelectuali publici ei înșiși. András Bozóki a fost ministru al Culturii în guvernul condus de Ferenc Gyurcsány (2005--2006) și este un exponent influent al direcției liberal-civice din Ungaria contemporană.

Prelegerea sa, densă și extrem de informativă, a propus un persuasiv cadru conceptual pentru înțelegerea a ceea ce mulți analiști percep drept declinul influenței intelectualilor critici.

Centrată pe cazul maghiar, intervenția sa a adus în dezbatere trei momente esențiale: Opoziția Democratică din anii '80; Masa Rotundă din 1990; și clivajul tot mai accentuat dintre orientarea populist-conservatoare și aceea urban-liberală.

Privind prin acestă grilă de lectură, profesorul Bozóki a examinat ascensiunea și metamorfozele lui Viktor Orbán și ale partidului Fidesz. Întrebat de profesorul Charles Gati (Senior Research Professor la SAIS -- School for Advanced International Studies, Johns Hopkins University) cum se explică propensiunea putinofilă a lui Orbán, András Bozóki a sugerat că nu este vorba neapărat de uitarea experiențelor tragice din relațiile ruso-maghiare (în 1848, nu habsburgii, ci Rusia a sugrumat revoluția din Ungaria; la fel, sunt greu de uitat samavolniciile la care s-a dedat Armata Roșie în 1945 și, apoi, în 1956). Mai degrabă, aveam de-a face cu afinități de personalitate și similitudini temperamentale între premierul maghiar și președintele Federației Ruse.

La întrebarea mea despre reacțiile aparent timide ale UE la de-democratizarea fățișă și accelerată a Ungariei, profesorul Bozóki a amintit că José Manuel Barroso, actualmente profesor invitat la Princeton, a explicat recent care au fost motivele pentru care Uniunea Europeană nu a luat măsuri mai drastice împotriva derapajului antidemocratic de la Budapesta.

Mai presus de orice, a fost vorba de temerile că o excludere a Ungariei ar putea duce la părăsirea Uniunii Europene și de către Marea Britanie. Jocul politic practicat de Viktor Orbán ar consta, în viziunea lui Bozóki, într-o cacealma permanentă, o plusare conștientă a sfidărilor la adăpostul convingerii că nu există de fapt o primejdie reală a unei trageri la răspundere (accountability).

Un exemplu frapant în acest sens este propunerea recentă de reintroducere a pedepsei capitale, deci un angajament demagogic, pe placul forțelor celor mai tradiționaliste din Ungaria, care nu are cum să fie materializat câtă vreme Ungaria este membră a UE.

În acest sens, Vladimir Tismăneanu sugera utilizarea analogiei cu Argentina peronistă, în care distincțiile dintre stânga și dreapta se estompau pe fondul accentuării autoritarismului personalist. Interesant este că, în pofida "idilei" dintre Viktor Orbán și Vladimir Putin, nici premierul maghiar, nici președintele Ungariei, nu vor participa la festivitățile din 9 mai de la Moscova.

Ceea ce înseamnă că, fie și pe acest capitol, Orbán a ales Vestul și nu Estul. Jocul său dublu, cu schimbări paradoxale de direcție politică, ține de un obiectiv fundamental: rămânerea definitivă la putere!

Tom Dine, fostul președinte al postului de radio Europa Liberă/Libertatea din Praga, prezent la dezbatere, a întrebat care este rolul corupției în funcționarea și perpetuarea regimului Orbán, mai ales că, după informațiile sale, în Republica Cehă, figuri de vârf ale guvernării sunt legate de regimul Putin prin varii conexiuni tenebroase.

După datele lui András Bozóki, este greu de apreciat ori chiar de speculat pe tema unei relații „pecuniare” între Orbán și Kremlin, dar acestea nu pot fi excluse aprioric. După cum nu poate fi ignorată afinitatea câtuși de puțin tăinuită dintre formațiunea de extremă dreapta Jobbik și potentații de la Moscova.

În intervenția sa, Vladimir Tismăneanu a amintit cartea celebrului gânditor social Albert Hirschman, intitulată „The Rhetoric of Reaction”, în care se făcea o deconstrucție minuțioasă a argumentelor care negau chiar necesitatea revoluțiilor din 1989.

Este exact ceea ce a subliniat Ivan Vejvoda în remarcile sale finale: actuala marginalizare a intelectualilor publici nu înseamnă în chip necesar și condamnarea lor la irelevanță eternă. Moștenirile revoluțiilor din 1989 includ angajamentul civic-democratic, chiar dacă acesta se află momentan în suferință.

Ecou poate al finalului „Originilor totalitarismului” de Hannah Arendt, concluzia lui András Bozóki este mai puțin pesimistă decât ne-am fi putut aștepta: popularitatea lui Orbán a scăzut dramatic în ultimul an și s-a format o nouă generație (în special studenți) care refuză părăsirea Agorei europene în numele unui guvernământ plebeu (cum îi place lui Orbán să se autoproclame).

XS
SM
MD
LG