Linkuri accesibilitate

Cei doi inamici ai Moldovei: Rusia și jungla birocratică (Ziarul Național)


Raportul Kroll nu va fi publicat (Mold-street).

Petru Bogatu amintește în editorialul său publicat în Ziarul Național că șeful Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, Pirkka Tapiola a spus că reforma teritorial-administrativă este întârziată, cei 898 de conducători fiind prea mulţi pentru o țară de trei milioane de locuitori. În opinia oficialului este dramatică situația în care 70% din raioane au cheltuit mai puțin de 100 de lei într-un an pentru nevoile fiecărui cetățean.

Pornind de la aceste afirmații, Petru Bogatu susține că astăzi Republica Moldova are doi inamici: Rusia, care amenință cu o nouă cotropire, și jungla birocrației, care se extinde periculos în opinia sa. O birocrație exorbitantă devine un lucru care caută să se reproducă, să corupă și să profite, uitând de obligațiile ei, continuă Petru Bogatu. El afirmă că birocratizarea statului a generat sărăcia de astăzi și a constrâns sute de mii de oameni să-și ia lumea în cap și să plece.

Tot în Ziarul Naţional, Stela Mihailovici scrie că firmele gestionate de candidatul PCRM la funcţia de primar al Capitalei, Vasile Chirtoca, au câștigat în ultimii doi ani peste 370 de licitații organizate de diverse instituții publice. Candidatul propus de Partidul Comuniștilor pentru funcția de primar general al Chișinăului face afaceri de zeci de milioane cu statul iar majoritatea funcționarilor din R. Moldova se plimbă astăzi cu mașini cumpărate de la firmele holdingului „DAAC Hermes”, condus de Chirtoca, notează jurnalista. Tot ea menţionează în articol că zeci de instituții publice au sisteme informaționale sau echipamente electronice livrate de același agent economic.

Ziarul Timpul publică un interviu cu europarlamentarul român Ioan Mircea Pașcu, vicepreședinte al Parlamentului European. Întrebat de jurnalista Victoria Vioară cum vede viitorul regiunii transnistrene, inclusiv dacă aceasta va implementa Acordul de liber schimb, oficialul a spus că totul depinde de ce va ordona Moscova. În opinia sa „Transnistria este butonul de control al Moscovei asupra Chișinăului” și astfel regiunea figurează ca loc important în planurile conducerii rusești și, ca atare, libertatea ei de manevră nu este dintre cele mai mari, susține Ioan Mircea Pașcu. Vorbind despre așteptările pe care ar trebui să le aibă Republica Moldova de la Summit-ul Parteneriatului Estic, europarlamentarul a notat că legătura dintre sprijinul pe care îl oferă Uniunea Europeană și continuarea reformelor va fi întărită.

Jurnalistul Vitalie Călugăreanu scrie pentru „Deutsche Welle” despre vizita la Chişinău a asistentului secretarului general al NATO pentru riscuri de securitate emergente, Sorin Ducaru. Autorul notează că vizita are loc după ce autoritățile din Ucraina și-au exprimat îngrijorarea în legătură cu pericolul destabilizării situației în Odesa în primele zile ale lunii mai. În continuarea ideii, jurnalistul face referire la un comunicat de presă al „Comitetului de securitate” (KGB) de la Tiraspol în care locuitorii regiunii transnistrene sunt îndemnaţi să evite deplasările la Odesa, întrucât s-ar deține informații potrivit cărora „vor avea loc provocări la Odesa și în întreaga regiune”. Acest risc a fost analizat miercuri, la București, scrie jurnalistul. Tot atunci, adjunctul misiunii SUA la NATO, a declarat că NATO „sprijină şi negociază o soluţie în ceea ce priveşte integritatea teritorială şi suveranitatea Moldovei”.

Jurnaliştii de la portalul Moldstreet scriu că raportul Kroll privind fraudele de la cele trei bănci nu va fi publicat. În articol este citat preşedintele parlamentului Adrian Candu, care afirmă că Banca Naţională a Moldovei a primit un răspuns negativ din partea companiei Kroll, privind publicarea rezultatelor investigaţiei. Rezultatele investigaţiilor preliminare, făcute i publice de BNM indică faptul că în anii 2012-2014 a fost pregătită pe ascuns preluarea controlului asupra celor trei bănci: BEM, Banca Socială şi Unibank. În document se mai spune că pentru a masca natura adevărată a tranzacţiilor a fost mărit volumul de credite acordate şi în consecinţă a avut loc deteriorarea bruscă a situaţiei financiare a acestor trei bănci, menţionează jurnaliştii.

  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

XS
SM
MD
LG