Linkuri accesibilitate

Pur şi Simplu

Şi-a redesenat destinul în Franţa


Pictorul moldovean Grigore Donțu e stabilit în Franța de mai bine de 15 ani împreună cu familia şi reprezintă, cum se spune, o istorie de succes. Un succes obținut prin nopți nedormite și griji cotidiene, într-o țară unde multe sunt altfel decât acasă, inclusiv gusturile consumatorilor de artă. La început, picta în port, pe străzi, peste tot unde găsea inspirație și unde îl puteau observa potențialii clienți. S-a specializat în pictura impresionistă, apreciată mult în Franța. Pentru a se face observat, improviza, se adapta și învăța din mers. Acum lucrările lui Grigore Donţu, care de câţiva ani e membru al Casei artiștilor din Franța, se vând bine şi la preţ bun. Pictorul s-a împăcat deja cu ideea că fiii lui își vor face un rost în Franța sau în altă țară europeană. Admite că el cu soţia ar putea reveni cândva în Moldova pentru totdeauna, deocamdată însă îi sunt suficiente sejururile scurte la baştină.

XS
SM
MD
LG