Linkuri accesibilitate

Pompierii ucraineni au localizat și potolit un imens incendiu de pădure în apropiere de centrala nucleară Cernobîl


Premierul ucrainean Arsenii Iațeniuk spune că pompierii au localizat și potolit un imens incendiu de pădure în apropiere de centrala nucleară închisă de Cernobîl. Vorbind la o ședință de guvern, Iațeniuk a spus că nivelul radiației „este normal”. Incendiul din zona împădurită, părți ale căreia mai rămân contaminate în urma dezastrului nuclear din 1986, a trezit îngrijorări că flăcările mânate de vânt înspre fosta centrală pot spori nivelul radiației în nordul Ucrainei și în Belarus. La lupta cu focul, despre care primul ministru a spus că a fost cel mai mare care a afectat Ucraina din 1992, au luat parte peste 300 de pompieri, trei avioane și un elicopter. Reactorul 4 de la Cernobîl care a explodat la 26 aprilie 1986 răspândind radiație în Europa este învelit într-un sarcofag de beton, iar un nou înveliș de oțel aflat în construcție urmează a fi finalizat până la sfârșitul lui 2017.

XS
SM
MD
LG