Linkuri accesibilitate

Statele care filtrează sau blochează accesul la Internet au înțeles, de pildă, că nu are sens să devină ele însele victime ale propriei ideologii și au adoptat entuziast internetul. China, Iran și Koreea de Nord, au pus rapid la lucru armate de hackeri și unități secrete de acțiune pe net atacă deseori cu mare succes rețele ale marilor instituții bancare și militare occidentale. Egipt și Iran stăpînesc tehnica de convocare și manipulare a mulțimilor pe twitter. O mare parte a protestelor cunoscute sub numele de „Primăvara arabă” au fost supravegheate și deturnate de rețele paralele de socializare controlate de unități secrete ale statului.

Mai simplu spus, Internetul nu e al cuiva anume și, prin urmare, poate fi pus la treabă de oricine: de oameni de treabă sau de servicii de opresiune care lucrează împotriva oamenilor de treabă, de copii sau de grupuri infernale care vînează copii. Din dilematica ambiguitate a internetului vin problemele create de extremism și de devianți. Marile rețele teroriste Al Qaida sau așa numitul Stat Islamic au demult pagini proprii și dezvoltă operațiuni complexe pe net. Schimbul de mesaje criptate și imaginile sinistre care caută să propage spaima și-au găsit mediul ideal pe net. La celălalt capăt, pornografia, pedofilia și violența de nișă înfloresc pe net. S-ar putea crede că administratorii de rețea pot bloca această piață oribilă dar contramăsurile sînt limitate tocmai de „adîncimea” internetului care permite o activitate obscură și incontrolabilă.

Într-un fel, tocmai această toleranță involuntară la delincvență explică mai bine prin ce e diferită lumea internetului de lumea tiparului. Paralela între cele două revoluții, net și tipar, e legitimă dar nu tocmai edificatoare. Tiparul e singurul exemplu de globalizare revoluționară cunoscut înainte de net. Însă tiparul a fost și este un mijloc de comunicare infinit mai lent și mai cenzurabil. Adevărat, cuvîntul tipărit nu a putut fi niciodată complet suprimat, dar internetul are o rapiditate și o plasticitate care pun mereu controlorii pe picior greșit sau îi surprind în întîrziere. Internetul e tiparul care își controlează autorii. Timpul dispare dintre obstacole, iar spațiul se reduce la o marcă de emisie.

Dincolo de ambiguitate, mediile de socializare și netul în general au luat cu ele lumea și o duc într-o zonă despre care știm puțin, dar suficient pentru a înțelege că presupune redefinirea identităților și, pînă la urmă, a vieții. Accesul a miliarde de oameni la net a provocat, într-o perioadă scurtă, ceva ce n-au reușit decît religiile: construcția unei realități alternative și credibile. Distanța între realitatea „obiectivă” și spațiul virtual s-a micșorat continuu și extrem de rapid. Comicăria care desemna și diferenția spațiul virtual desosebindu-l de realitate a dispărut aproape cu totul. Spațiul virutal e din ce în ce mai greu de deosebit de realitate și, neîndoios, va fi, curînd, o nouă realitate. Nu e vorba aici doar de lumea derutantă a jocurilor și reconstrucțiilor de imagine pe computer, ci de o viața degajată de noile uzanțe și convingeri ale utilizatorilor de medii de socializare.

Comunicarea pe Facebook, meniul zilnic de relaționare și capacitatea de a pune în mișare oglindirea video a realității au creeat propriul lor spațiu și îngăduie credința după care cineva poate locui în acest spațiu menținînd doar legături secundare și tot mai firave cu lumea obiectivă. Cu alte cuvinte, publicul rețelelor de socializare pleacă tot mai mult, cu sau fără știința lui, într-o lume pe care o poate creea și folosi foarte ușor. E exact ce permite unui public enorm să evite frustrările și contradicțiile realitatății naturale. „Vechea realitate” e enervantă și dificilă. „Noua realitate” are propriile reguli și ierarhii, propria etichetă și propriile interdicții, dar toate duc, în mod fundamental, spre o lume mult mai ușor de trăit. E diferența între pîrtie și urcuș. Diferența între satisfacția garantată și randamentul scăzut al vieții din afara net-ului. Și tiparul pemitea detașarea de obiectiv, dar trimitea într-o lume care nu se rupea niciodată de real și cerea facultăți critice mereu active. Virtualul e, dimpotrivă, domeniul unei gratificații complete și instantanee. Totul e posibil și nimic nu e refuzabil. Oricine poate „stăpîni” lumea, o poate modifica sau conserva după dorință.

Oricine e demiurg și are putere de viață și de moarte asupra vieții virtuale. Critica și opoziția sînt posibile dar nu hotărîtoare. În caz de eșec sau în fața opoziției, te poți muta o nișă mai încolo. Nimeni nu poate contrazice în mod convingător și definitiv viața cuiva în sînul vieții virtuale pe net. Rezultatul e un ocean infinit de posibilități care încetează să mai aibă greutate proprie. Cuvîntul și ideea își pierd definiția, înconjurate de cuvinte și idei nenumărate și egale. Libetatea pe net e, astfel, totală și lipsită de merit. E, mai curînd, o formă de satisfacție fără obligații.

Concertul de implicații psiho-mentale dezlănțuit de supremația rețelelor de socializare e mult mai vast. Ce contează e prefacerea uluitoare și rapidă, în zece ani, în primii zece ani de viață cu și pe net. În istoria universală, asta e echivalentul unei secunde. Umanitatea a clipit și, îndată, ce a redeschis ochii, s-a trezit pe altă lume.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG