Linkuri accesibilitate

O grupare naționalistă de motocicliști ruși au pornit într-o cursă comemorativă spre Berlin


O grupare naționalistă de motocicliști ruși au pornit într-o cursă comemorativă spre Berlin cu ocazia celei de-a 70-a aniversări a Zilei Victoriei, în ciuda avertismentului Poloniei că nu-i va lăsa să treacă pe teritoriul ei. Associated Press relatează că 20 de motocicliști ruși, inclusiv din gruparea „Lupii nopții”, au plecat din Moscova sâmbătă cu intenția de a ajunge în capitala germană la 9 mai. Îngrijorată de naționalismul agresiv al grupării ruse, care își proclamă fidelitatea față de președintele Vladimir Putin și glorifică anexarea Crimeii de la Ucraina, Polonia a spus vineri că nu le va permite să intre în țară. AP scrie că motocicliștii plănuiau să treacă frontiera belaruso-polonă în grup lângă Brest. Dar după avertismentul polonezilor, liderul „Lupilor nopții” Alexander Zaldostanov a spus că el și camarazii lui vor încerca să „fenteze” interdicția intrând în Polonia individual prin mai multe puncte de frontieră.

XS
SM
MD
LG