Linkuri accesibilitate

Alianța de guvernare de la Chișinău a decis publicarea raportulul companiei Kroll


Alianța de guvernare de la Chișinău a decis publicarea raportulul companiei Kroll, care a investigat dispariţia banilor din trei bănci moldoveneşti. Anunțul a fost făcut de deputatul democrat Sergiu Sârbu, care a precizat că decizia a fost luată la ultima şedinţă a Consiliului alianţei PLDM-PDM. IPN îl citează pe Sârbu cu declarația că raportul nu a fost făcut public pînă acum din cauza contractului dintre Banca Națională a Moldovei și Krol care prevede că raportul nu poate fi dat publicității. Deputatul a mai spus că i se va cere companiei Kroll să accepte publicarea raportului, dar că nu știe dacă acesta va fi publicat integral, sau anumite părți ale lui vor fi în continuare secrete pentru a nu prejudicia eventale alte anchete în acest caz. Potrivit IPN, rezultatele investigaţiilor preliminare ale companiei Kroll indică faptul că între 2012-2014 a existat un efort coordonat şi ascuns pentru preluarea controlului asupra Băncii de Economii, Băncii Sociale şi Unibank, iar după aceea, pentru a masca natura adevărată a tranzacţiilor, a fost maximizat volumul de credite acordate, ceea ce a dus la deteriorarea bruscă a situaţiei financiare a băncilor respective, înregistrându-se creanţe şi credite dubioase în sumă de 13 miliarde 300 de milioane de lei.

XS
SM
MD
LG