Linkuri accesibilitate

După întâlnirea de la Cotroceni, legislaţia electorală a făcut câţiva paşi, dar nu înainte sau în direcţia negociată, ci într-un peisaj suprarealist.

Preşedintele a început să fie părăsit de tovarăşii de drum. Pe unii i-a obosit tăcerea, pe alţii - alergăturile la Direcţia anticorupţie. E probabil o situaţie normală, rezultată din acordul fin instituţional, mai ales că e vorba despre o instituţie pe care fostul locatar al palatului a lăsat-o extrem de dezacordată. Unii chiţibuşari spun însă că, părăsit de prieteni, preşedintele tinde să devină captivul forţelor oculte din PNL, un partid pe care, deşi l-a condus, nu l-a cunoscut suficient, până în profunzimea capcanelor sale, iar după fuziunea cu PDL a devenit un tărâm nebătut de picior de om. Adevărul e că încep să se ducă zilele când părea să facă figura unui preşedinte care a abadonat balastul clientelar pentru a putea survola şi veghea mai bine mlaştinile şi prăpăstiile politice. Dacă vrea să fie ceva mai mult decât un accesoriu lucios şi inutil al scenei politice este nevoit să se implice tot mai mult în ceea ce se întâmplă în culisele negocierilor parlamentare. Altminteri este uitat în culise, să vorbească cu decorurile, în vreme ce băieţii cei mari şi răi din Parlament pun ţara la cale, împărţindu-şi-o în sfere de influenţă, în mod democratic. Poate că preşedinţia însăşi ca instituţie e încă în şoc, abuzată în fel şi chip de fostul preşedinte. E la aparate, încă în convalescenţă. Sau poate că, pur şi simplu, pentru carul cu oale al politicii româneşti trebuie bâta lui Traian Băsescu şi nu manualul de constructor al lui Klaus Iohannis.

Astfel că preşedintele a părut chiar uitat în culise după ce a pus la cale consultarea partidelor pe tema pachetului de legi electorale: rătăcit în tranziţie, ţintă vie pentru farsele băieţilor mari şi răi preocupaţi, altminteri, să copieze metodele recent-demantelatei Academii de infractori, ca să aibă eficienţă în munca cu banul ţării. Nu stând şi studiind manierele au ajuns ei, în proporţie de zece la sută, în dosarele DNA şi în topul celor mai bogaţi români. Întâlnirea de la preşedinţie fusese planificată de mai multă vreme, s-ar putea spune că e scadentă din ziua învestiturii lui Klaus Iohannis ca preşedinte, iar subiectele au fost cartofii fierbinţi pasaţi de la o administraţie la alta: finanţarea campaniilor electorale şi a partidelor politice, votul diasporei şi simplificarea procedurilor de ridicare a imunităţii parlamentare. Fiecare punct de pe agendă a fost, de-a lungul timpului, sursa nesecată de inspiraţie pentru numărătorii de voturi şi pentru procurorii anticorupţie. În mare măsură, democraţia românească a fost desfigurată de abuzurile făcute în aceste domenii unde toţi cei aflaţi la putere au folosit propriii algoritmi politici să-şi calculeze voturile şi profiturile de prin conturi. Legile şi fără-de-legile existente le-au permis politicienilor şi clienţilor interlopi să prostitueze democraţia şi voinţa electorală de la un mandat la altul, preşedintele de-atunci părând mulţumit să ţină ritmul cu strigături şi chiuituri deocheate.

Mulţi politicieni cad azi ca popicele după frunzărirea registrelor contabile ale propriului partid. Adrian Năstase a cunoscut sistemul penitenciar din interior tocmai pentru că a pus o pâine albă pe masa partidului, prefăcându-se că stimulează competitivitatea, dar instituţionalizând de fapt corupţia. Cotizaţiile au ajuns în buzunarul său şi i-au finanţat campania electorală şi, probabil, renovarea celor şase case. Se pare că nu altceva s-a petrecut şi în tot mai desele dosare ale Elenei Udrea pe care n-o mai încap genţile şi conturile. La rândul său, Liviu Dragnea e urmărit de stafiile băgate în urne, la referendum care l-ar putea face să petreacă următorii ani în lumea de dincolo de gratii. Aproape că nu există poveste de succes în economia românească în spatele căreia să nu se afle trafic de influenţă, deturnare de bani, licitaţii trucate, finanţări oculte. După ce au practicat-o îndelung, politicienii au găsit căi nebănuite de disimulare a mitei. Dacă sapi puţin la baza teoretică a partidelor nu se poate să nu descoperi bălţile subterane ale capitalului de prestigiu şi plusvaloarea succesului de care se bucură candidaţii electorali ai acestora. Este un secret public încă necercetat suficient de Curtea de conturi şi nici de fisc faptul că mulţi şi-au cumpărat cu bani gheaţă şi fără bon fiscal locul pe listele de candidaţi. Putem doar bănui cu ce bacşişuri neimpozitate îşi plăteau fotoliile de nemuritori politicienii în timp ce-şi ameţeau electoratul cu promisiuni de reformă şi justiţie socială. Promiteau raiul pe pământ, dar se gândeau la propriul paradis fiscal. Chiar dacă se plâng acum că nu le-ajunge leafa nici pentru coafor, este evident că altele sunt beneficiile de se înghesuie în proporţie de masă să-şi treacă numele în contabilitatea dublă a partidelor. Nu sacrificiul pentru democraţie şi nici leafa îi face să lupte pentru un fotoliu parlamentar ci accesul la resurse şi la putere. Se prea poate ca discuţia de la Cotroceni pe tema banilor care irigă pepinierele politice să fi fost inutilă căci nu o lege lipseşte în domeniul finanţării campaniilor electorale şi, mai general, a partidelor, ci aplicarea legii existente fără discriminare şi milă: am avea astfel o nouă clasă politică pentru că vechea şi-ar reorganiza celula de partid în penitenciare. Şi e la fel de adevărat că deşi legea nouă merită discutată pentru a înlătura neînţelegerile celei vechi, poate deopotrivă să le creeze alibiuri şi poteci salvatoare celor care sunt deja în cercetări penale. Să-i deculpabilizeze. Rămâne însă necesară analiza finanţării partidelor indiferent de anotimpul electoral, pentru că şi aici sunt banii dumneavoastră, în buzunarul de la piept al partidelor de la putere.

Aşadar, subiecte etern-actuale pe agenda întâlnirii de la Cotroceni. Au fost însă vizite scurte, informative, ocupate mai degrabă cu pozele de grup, cafele şi hăţişurile protocolului. Comunicatul preşedinţiei din finalul acelei zile spunea că există un consens general şi că se vor rezolva marile probleme ale alegerilor. Preşedintele punea un diez optimist retoricii sale glaciale spunând că se aşteaptă ca până la mijlocul lunii mai să fie adoptate legea privind alegerile locale şi cea a finanţării partidelor şi campaniilor electorale. Preşedintele lumina cu optimismul său chiar şi hachiţele ridicării imunităţii parlamentare pe care, crede el, dacă au voinţă politică, politicienii o vor simplifica în scurtă vreme.

Chiar în acele zile Senatul adopta tacit o parte dintre legile pachetului electoral. Tacit, căci senatorii erau prea ocupaţi să-l salveze pe Dan Şova de procurorii anticorupţie pentru a da atenţie urgenţelor preşedintelui. Aşadar unsprezece legi considerate vitale pentru o democraţie sănătoasă au trecut fără zgomot ca nişte iepuri prin jungla Senatului şi singurul moment în care prezenţa lor a tulburat moleşala prădătorilor politici a fost când s-a citit lista acestor evadaţi de lux de la tribună. Astfel că, după întâlnirea de la Cotroceni, legislaţia electorală a făcut câţiva paşi, dar nu înainte sau, cel puţin, nu în direcţia negociată, ci într-un peisaj suprarealist. S-au adoptat, de pildă, obligativitatea prezenţei la vot, dotarea secţiilor de votare cu camere de supraveghere, limitarea numărului de mandate ale aleşilor. Chiar şi votul prin corespondenţă a fost şi n-a fost acceptat, în funcţie de proiectul adoptat de nepăsarea şi lenea generală. Ca şi preşedintele, şi senatorii sunt senini şi optimişti: pachetul de legi electorale merge înainte. Mizează pe voinţa politică a colegilor din Camera Deputaţilor să-l modifice pe ici pe colo, prin punctele esenţiale.

Astfel că întrunirea de la Cotroceni nu are altă importanţă decât procedurală. Parcă ştiind că nu poate controla de la distanţă jungla politică, preşedintele vorbeşte cu speranţă despre normalizarea acestui tip de consultări, parcă fără să ştie că normalitatea, câtă şi cum a fost, a dispărut imediat ce limuzinele au părăsit palatul. Fostul preşedinte Băsescu, un mare amator de chermeze politice, care-şi chema mereu oamenii la ordine şi era preocupat mereu să descurce sforile păpuşilor pe care le tot combina pe scena politică, susţine că, de fapt, această întrunire nu a avut nicio noimă constituţională, a fost doar un exerciţiu de imagine democratică. Partidele nu ar avea nicio obligaţie să se prezinte la consultări. Fostul preşedinte încearcă astfel să şteargă din memoria colectivă nenumăratele sale nopţi albe ocupate cu negocieri de la Cotroceni şi de la Golden Blitz şi vrea să-i lege actualului preşedinte o mână la spate pentru a nu putea căuta consens politic prin astfel de dialoguri direct, ci doar prin discursuri de la tribună, fără interlocutori. Să fie inutil precum ciocanele de bronz strălucitor de pe uşile Palatului Cotroceni. Vrea să-l transforme în obiectiv turistic.

Forţează uşi deschise. Preşedintele chiar urmează să fie transformat în atracţie turistică. Deja se fac primii paşi pe urmele lui. „Drumul preşedintelui” a devenit traseu turistic. O firmă de turism din Sibiu a stabilit câteva puncte de atracţie în oraş, propunându-le vizitatorilor, contra unei sume destul de piperate, să bată cu piciorul o parte din biografia prezidenţială şi din declaraţia acestuia de avere. Se spune chiar că patronul firmei de turism ar fi consultat-o pe însăşi soţia preşedintelui care, inspirată de naveta între Capitala culturală şi cea politică a ţării, ar putea propune o continuare a turului cu o călătorie la Bucureşti, unde curioşii pot purta dialoguri politice cu preşedinte pe teme de actualitate. Le-ar putea chiar supune la vot.

XS
SM
MD
LG